VIDEO Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, la Adevărul Live: "Nu mai suntem grânarul Europei din cauza lipsei irigaţiilor şi a agriculturii fărâmiţate"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, în studioul Adevărul Live FOTO Eduard Enea
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, în studioul Adevărul Live FOTO Eduard Enea

Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, a declarat, la Adevărul Live, că România nu mai este grânarul Europei din două mari motive: sistemele de irigaţii, care s-au distrus şi nu au fost consolidate deloc din '89 şi până în prezent, şi din cauza agriculturii fărâmiţate, iar de aceea este nevoie de o comasare a terenurilor.

Redăm mai jos declaraţiile lui Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, despre cele mai importante probleme ale agriculturii româneşti: 

Despre efectele secetei şi proiectele de dezvoltare a sistemului de irigaţii

Toate culturile pe care le avem au un deficit de apă, am tras un semnal de alarmă cu privire la secetă şi i-am rugat pe toţi să utilizeze sistemele de irigaţii. Anul acesta ne-am pregătit în eventualitatea în care vom avea secetă şi iată că avem. 

Am organizat mai bine Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, acum toate irigaţiile se fac pe timp de noapte, pentru că noaptea costul energiei este mult mai redus. A două măsură se referă la prima umplere cu apă a canalelor de irigaţii, pentru că mulţi fermieri au solicitat o verificare a sistemelor. Dacă toată lumea ar iriga din acest sistem, costurile ar costa şi cu 300%. 

Degeaba facem strategii în agricultură, dacă nu rezolvăm problema de bază, irigaţiile. Altfel vom fi iar puşi în situaţia de a acorda iar despăgubiri, iar noi nu ne mai permitem aşa ceva. 

Sunt peste 450 de staţii de punere sub presiune şi, implicit, tot atâtea organizaţii de udători. Din păcate, fondurile alocate pentru perioada actuală s-au epuizat. Din 2014, facem eforturi să alocăm fonduri europene pe această măsură, care permite finanţarea proiectelor de dezvoltare a sistemelor de irigaţii. 

Am avea nevoie de 350 de milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii secundare de irigaţii. Nu ştim însă dacă vom găsi atâţi bani pentru a satisface toate nevoile. 

Despre necesitatea fermierilor de a avea centre de colectare şi procesare a laptului

La 1 ianuarie 2015 se vor elimina cotele de lapte. Datoria noastră este să pregătim fermierul să aibă competitivitate în faţa fermierului care va aduce lapte, de exemplu, din excedentul din Anglia. Fermierii români din sate au nevoie acolo şi de un centru de colectare şi de un centru de procesare, să dea o valoare adăugată produsului românesc. Ca să nu se mai strice laptele. Să fie o integrare a întregului proces. Pentru următorii şapte ani, pe zona de lapte, avem 200 de milioane de euro, deci nu foarte mulţi bani. Din aceşti bani vom finanţa înfinţarea acestot centre integrate.  

Despre comasarea terenurilor   

Astăzi avem 1,08 de fermieri pentru o suprafaţă de 9,8 milioane de hectare. A crescut suprafaţa şi s-a redus numărul de beneficiari, asta înseamnă că s-a produs un proces de comasare, asociere, dar încă timid, încă nu aşa cum ne-am fi dorit. Avum în continuare 800.000 de beneficiari cu terenuri cuprinse între unul şi 1,5 hectare. Lucrul acesta nu este de dorit dacă vrem să avem o agricultură competitivă pe piaţa europeană.  

Trebuie să întărim procesul de comasare. Vrem să dăm posibilitatea Agenţiei Domeniilor Statului să cumpere terenuri de la proprietari dispuşi să vândă. Vorbim de proprietari care au între 50 şi 100 de hectare. Trebuie să avem şi resursele necesare pentru acest proces de comasare. De la 1 ianuarie 2014, ştiţi foarte bine, se va liberaliza piaţa funciară, şi străinii vor putea cumpăra terenuri aici. Şi atunci trebuie să întărim competitivitatea pe piaţa românească. 

Eu îi sfătuiesc pe proprietari să nu vândă încă terenuri, pentru că preţul terenului arabil nu este încă la preţul său potenţial. Poate că un ţăran român va spune anul viitor că el nu face faţă lângă un proprietar străin, noi îi dăm posibilitatea anul acesta să cumpere teren, există chiar programe de sprijin în acest sens. Sigur, anul viitor ar putea exista tentaţia să vândă. Îi sfătuim însă să arendeze, să nu vândă. 

Despre carnea de pasăre despre care se spune că este plină de hormoni 

Eu recomand cu tărie să consumaţi produsele din România, chiar şi acestea din carne de pasăre din România. Acesta este un sector care începe să producă, să arate bine în România. Lucrurile nu stau chiar aşa, cum începe să iasă puţin, cum apar astfel de alarme, că sunt cu antibiotice sau altele. 

Despre reducerea TVA la pâine

Este un angajament al Guvernului pe care ni-l menţinem, va fi un proiect pilot, care va fi introdus de la 1 iulie. Eu îmi doresc mult să luăm această măsură, însă decizia va fi luată de Guvern pe baza calculelor propuse de Ministerul Finanţelor. Cred că odată cu scăderea TVA la pâine, încasările la buget vor creşte. După ce vom scădea TVA-ul, vor înăspri mult mai mult controalele în pieţe. Evaziunea în domeniu este acum de aproximativ 80%, eu cred că evaziunea se va reduce în jurul cifrei de 10-15%. 

Despre taxarea inversă

Comisia Europeană a acceptat această măsură pentru doi ani de zile. Această măsură a expirat, rămâne să vedem care va fi decizia Comisiei. Evaziunea în domeniu nu a mai existat, s-a redus semnificativ, Ministerul Finanţelor are cifrele. Cred că noi avem datoria de a păstra acele locuri de muncă ale persoanelor care lucrează acum în acele societăţi care activează corect. Eu nu cred că vor exista scumpiri la pâine în acest an.  

Adevărul Live cu Daniel Constantin, ministrul Agriculturii: cât vor creşte preţurile în urma secetei anunţate

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite