Varianta Delta, impact limitat asupra economiei zonei euro. BCE: Europa este în grafic pentru o creştere solidă
0Răspândirea rapidă a variantei Delta a COVID-19 va avea doar un impact limitat asupra economiei zonei euro, care rămâne în grafic pentru o creştere robustă anul acesta şi anul viitor, a afirmat economistul şef al Băncii Centrale Europene (BCE), Philip Lane, într-un interviu acordat Reuters.
„Faptul că varianta Delta nu a necesitat măsuri mult mai extinse şi că cele adoptate local au avut efecte rezonabile indică faptul că, în ceea ce priveşte economia în ansamblu, impactul este până acum destul de limitat", a declarat oficialul BCE, potrivit Agerpres.
Aproximativ două treimi dintre rezidenţii zonei euro au primit cel puţin o doză de vaccin şi majoritatea celor 19 state menţin o serie de restricţii, inclusiv masca obligatorie şi reguli de distanţare socială.
Rezilienţa zonei euro, alături de datele peste aşteptări din trimestrul doi, arată că avansul economiei rămâne în linii mari în linie cu estimările publicate de BCE în iunie, a adăugat Lane.
În linie cu estimările analiştilor, Banca Centrală Europeană a îmbunătăţit perspectivele privind inflaţia şi evoluţia economiei, în urma accelerării campaniei de vaccinare şi a revenirii sectorului serviciilor, după atenuarea restricţiilor.
În scenariul de bază, BCE se aşteaptă la un avans al PIB-ului zonei euro de 4,6% în 2021 şi de 4,7% în 2022, faţă de o creştere cu 4% şi, respectiv, 4,1% previzionată în martie. Rata inflaţiei în zona euro ar urma să se situeze anul acesta la 1,9% şi la 1,5% anul viitor, faţă de un nivel de 1,5% şi, respectiv, 1,2% estimat anterior.
„Aş spune că nu suntem departe de prognozele din iunie, este o situaţie rezonabilă, relativ echilibrată", a afirmat economistul şef al BCE. Acesta a avertizat, însă, că sporesc evoluţiile negative, care ar putea afecta economia în acest an.
„Se pare că problemele din lanţurile de aprovizionare sunt mult mai persistente decât ne-am aşteptat. Există de asemenea o moderare a creşterii economiei mondiale, care este naturală. Iar varianta Delta, deşi are un impact mai limitat decât precedentele valuri ale pandemiei, rămâne un element negativ", a spus Lane.
În Previziunile economice de vară publicate luna trecută, Comisia Europeană a estimat că economia Uniunii Europene îşi va reveni mai repede decât se preconiza anterior, deoarece activitatea din primul trimestru al anului 2021 a depăşit aşteptările, iar îmbunătăţirea situaţiei din sectorul sănătăţii a determinat o relaxare mai rapidă a restricţiilor privind pandemie în cel de-al doilea trimestru.
Potrivit unei analize Markit, activitatea economică în zona euro a înregistrat din nou un avans luna aceasta, după ce în iulie fusese raportată cea mai rapidă creştere din ultimele două decenii, pe fondul campaniei rapide de vaccinare.
„Economia zonei euro merge din plin. Se menţin temerile privind impactul variantei Delta şi deficitul de materii prime şi semiconductori, dar până acum redresarea nu a fost afectată semnificativ", susţine Bert Colijn de la ING, potrivit Reuters.
Potrivit datelor tranmise de Markit, firmele din zona euro şi-au majorat semnificativ numărul de angajaţi, dar tot nu fac faţă comenzilor în creştere.