Ungaria a obținut de la Gazprom o nouă suplimentare a cantității de gaze livrate
0Ungaria a stabilit cu gigantul rus Gazprom o nouă creştere a furnizărilor de gaze prin gazoductul TurkStream şi Serbia, a anunţat joi ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, relatează agenţia EFE.
,,Am stabilit modificări la contractul nostru pe termen lung privind creşterea furnizărilor pe ruta sud", a spus şeful diplomaţiei ungare, vorbind despre întâlnirea pe care a avut-o cu o zi înainte cu directorul general al Gazprom, Alexei Miller.
Ministrul ungar de Externe nu a menţionat care va fi creşterea, dar a afirmat că va permite ţării sale ,,o aprovizionare sigură" în perioada următoare.
Într-un context în care Occidentul impune sancţiuni Rusiei pentru campania sa militară din Ucraina şi se dezbate reducerea livrărilor de gaze şi petrol rusesc, Ungaria a încercat să se menţină pe margine şi cu apărarea că i-ar fi imposibil să se descurce fără aceste resurse provenite din Rusia, scrie EFE, potrivit Agerpres.
La finele lunii august, Budapesta a semnat un contract cu Gazprom pentru livrări suplimentare de până la 5,8 milioane mc pe zi începând din 1 septembrie.
,,Guvernul a decis să cumpere mai multe gaze", a informat atunci şeful Diplomaţiei din Ungaria, pe contul său de Facebook. ,,S-a ajuns la un acord (cu Gazprom) pentru lunile septembrie şi octombrie", adăuga oficialul.
Compania ungară MVM a semnat două contracte pe termen lung cu Gazprom pentru livrări totale de 4,5 miliarde mc pe an, prin Serbia şi Austria, rute care evită teritoriul ucrainean.
Acordurile au termen de valabilitate de 15 ani şi posibilitatea de a fi revizuite la zece ani.
În plus, Szijjarto a ajuns la un acord cu compania rusă exportatoare de gaze, Gazpromexport, privind posibilitatea amânării plăţii gazelor ,,cu scopul de a optimiza finanţarea pe timpul iernii" şi a creşte flexibilitatea financiară şi fiabilitatea lichidităţilor companiei MVM.
,,Pentru a atenua impactul creşterii preţurilor pe piaţă, MVM Group şi Gazprom au fost de acord cu amânarea plăţilor pentru viitoarea perioadă de iarnă. Includerea temporară a opţiunii de amânare a plăţii în contract sporeşte marja de manevră a MVM în finanţarea şi nivelul lichidităţii", se arată într-un comunicat al firmei ungare MVM.
Eliminarea importurilor de gaze ruseşti
La începutul acestei luni, ministrul ungar al Inovaţiei şi Tehnologiei, Laszlo Palkovics, anunţa că ţara sa are ca obiectiv eliminarea importurilor de gaze ruseşti până în 2050, informa Reuters.
Potrivit sursei citate, acest lucru va fi posibil în urma electrificării pe scară largă.
În iulie, Guvernul condus de premierul Viktor Orban a pus capăt unei scheme de plafonare, care a fost valabilă timp de un an, pentru preţurile la utilităţi plătite de gospodăriile cu un consum ridicat de energie. Laszlo Palkovics a apreciat că eliminarea plafonării ar urma să contribuie la o scădere a consumului de gaze pe segmentul de retail.
Acesta a anunţat că Executivul va analiza strategia energetică a Ungariei în primul trimestru din 2023, căutând să reducă dependenţa de gaze şi majorând producţia de electricitate care se bazează pe energia solară şi nucleară, şi avansând pe segmentul fermelor eoliene.
,,Nivelul gazelor din Rusia, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile, ar putea scădea la zero până în 2050", a declarat Palkovics la o conferinţă pe teme de energie.