Taxarea inversă la cereale a fost prelungită până la 31 mai 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încasarea taxei pe valoarea adăugată din tranzacţiile cu cereale şi alte mărfuri agricole se va face la sfârşitul ciclului comercial, şi nu pe parcursul acestuia, până anul viitor, la 31 mai.

Sistemul de taxare inversă, care anulează practicile firmelor-fantomă de a-şi însuşi rambursări necuvenite de TVA, ar fi trebuit să se oprească la 31 mai 2013, însă acest termen a fost prelungit până la 31 mai 2014.

România risca, prin oprirea acestui sistem, nu doar o revenire în forţă a evaziunii fiscale în domeniul cerealelor, ci şi un „import de evaziune“, având în vedere că taxarea inversă se va aplica, din iulie, şi în Ungaria şi Bulgaria.

Însă Ministerul Finanţelor a obţinut la limită o nouă amânare, astfel că la sfârşitul săptămânii trecute a apărut în „Monitorul Oficial“ şi normativul prin care termenul 31 mai 2013 a fost prelungit până în 2014.

„Fantomele“ rămân fără obiectul muncii

În lipsa acestui sistem de taxare inversă, TVA se plătea în fiecare etapă a ciclului comercial, de la cultivatorul de cereale la brutărie, practică prin care se ajungea inclusiv la scumpirea alimentelor. Încasarea TVA pe fiecare verigă a lanţului comercial lăsa destul loc pentru firmele-fantomă, care tranzacţionau doar pe hârtie cereale şi obţineau venituri din deducerile sau rambursările aferente respectivelor tranzacţii fictive.

Din 2011, când a fost introdusă taxarea inversă, astfel de practici nu-şi mai au rostul, pentru că intermediarii nu mai „lucrează“ cu TVA.

Plantele care vor intra sub incidenţa acestui normativ sunt grâul dur, alacul destinat însămânţării, grâul comun destinat însămânţării, alt alac şi grâu comun, nedestinate însămânţării, secara, orzul, porumbul, boabele de soia, seminţele de rapiţă sau rapiţa sălbatică, seminţele de floarea-soarelui şi sfecla de zahăr.

Cum funcţionează taxarea inversă

Producătorul agricol vinde cerealele fără TVA către comerciant; mai departe, pe lanţ, comerciantul vinde cereale către moară, tot fără TVA, aceasta către brutărie şi, ulterior, către magazin. Practic, toţi vând produsele fără TVA, taxa pe valoarea adăugată încasându-se doar în final, la vânzarea pâinii către populaţie. În acest caz, se reduce evaziunea la comerţul cu cereale şi făină, determinând şi reducerea evaziunii la pâine şi produse de panificaţie.

Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a explicat ieri, pentru Agerpres, că sistemul de taxare inversă va fi combinat cu reducerea TVA la pâine până la o cotă de 9%. „Nouă ne expira taxarea inversă la produsele cerealiere, am solicitat Comisiei Europene prelungirea şi ne interesează ca această taxă redusă să o introducem pe tot lanţul de panificaţie – cereale, făină, pâine. Mergem cu taxarea inversă până la moară şi de la moară încolo, pe lanţul de panificaţie, cu 9% până la vânzarea pâinii“, a spus Chiţoiu.


Impozitele agricole, în atenţia specialiştilor

În zilele de 26 şi 27 iunie, la complexul Crowne Plaza din Bucureşti, va avea loc una dintre cele mai ample dezbateri naţionale şi internaţionale pe teme agricole – Bucharest Forum/Agriculture. Evenimentul, organizat de Adevărul Group, în parteneriat cu Aspen Institute România, face parte dintr-un program generos de dezbateri pe temele majore de politici şi strategii economice ale României. Forumul este o platformă de comunicare care integrează punctele de vedere ale Guvernului, autorităţilor, marilor jucători locali şi regionali, alături de cele ale specialiştilor şi organismelor internaţionale cu profil agricol. Printre temele abordate se numără impozitarea corectă în agricultură, subvenţiile, liberalizarea pieţei terenurilor, starea infrastructurii agricole, Politica Agricolă Comună pentru 2014-2020, Planul de Acţiune al României. Practic, în toate sesiunile Bucharest Forum/Agriculture, participanţii vor încerca să răspundă concret la întrebarea „Cum relansăm agricultura?“. Pentru mai multe informaţii şi înscriere, urmăriţi pagina de internet dedicată evenimentului: events.adevarul.ro.
 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite