Sute de locuri de muncă, disponibile la o fabrică din România
0Fabrica de componente auto Bosch îşi extinde producţia la noi în ţară, atât la unitatea din Cluj, cât şi la cea din Blaj, şi va construi încă o clădire de birouri pentru centrul de inginerie din Cluj.
De asemenea, pentru a susţine dezvoltarea constantă a operaţiunilor sale, Bosch va suplimenta şi numărul de angajaţi, având în prezent deschise 580 de poziţii, informează Profit.ro.
„După un an atipic, copleşitor chiar, cu multe aspecte neprevăzute, continuăm trendul bun început în iunie şi în primele 3-4 luni ale anului vedem o dezvoltare puternică în toate sectoarele, astfel că 2021 se anunţă bun pentru noi. (…) Toate palierele pe care ne desfăşurăm activitatea vor avea creşteri”, a declarat Mihai Boldijar, directorul general al Robert Bosch SRL şi reprezentantul grupului Bosch în România.
Bosch va extinde producţia de unităţi electronice de comandă de la Cluj, pentru care cererea este în creştere atât în cazul maşinilor alimentate cu combustibili convenţionali, cât şi pentru cele electrice şi hibrid. Fluxurile tot mai mari de produse transportate impun însă şi dezvoltarea infrastructurii, atât la nivel naţional, cât şi local.
În plus, Bosch intenţionează să-şi extindă campusul software cu o a doua clădire. Noua clădire modernă de birouri, care va fi finalizată, conform planului, în 2023, va fi conectată la facilităţile existente şi va sprijini continuarea dezvoltării locaţiei în domeniul mobilităţii automatizate şi conectate
De la deschiderea sa, fabrica Bosch din Cluj a furnizat clienţilor internaţionali peste 250 de milioane de piese auto. În plus, fabrica din Blaj şi-a deschis în noiembrie 2020 propriul Centru Medical Bosch, în colaborare cu furnizorul de servicii medicale Elisa Med.
Bosch a încheiat anul fiscal 2020 cu vânzări consolidate în valoare de aproape 2,2 miliarde de lei (448 de milioane de euro) în România, având astfel o creştere de trei procente în comparaţie cu anul precedent. Numărul angajaţilor Bosch din România a ajuns la aproximativ 8.160, la 31 decembrie 2020.