Trenurile litoralului. Cum puteţi ajunge la mare pe calea ferată în această vară

Trenurile litoralului. Cum puteţi ajunge la mare pe calea ferată în această vară

De la mijlocul lunii iunie până în septembrie, 11 trenuri vor face zilnic legătura între Bucureşti şi litoral, reiese din documentaţia de pregătire a mersului trenurilor estivale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Modificările aduse circulaţiei trenurilor spre mare odată cu începerea sezonului estival de vârf, obţinute de Ziarul de Investigaţii, arată că dintre cele 11 trenuri menţionate opt vor pleca din Gara de Nord din Bucureşti, iar celelalte trei din Gara Obor.

O premieră o constituie faptul că trenul Regio (fost personal) „studenţesc“ cu plecare din Bucureşti Nord la ora 3,00 dimineaţa va veni acum de la Sibiu, pe Valea Oltului. Garnitura pleacă din Sibiu la 18,35, la 21,02 este la Râmnicu Vâlcea, la 3,00 la Bucureşti, apoi la 06,52 la Constanţa, pentru a se opri la Mangalia la ora 8,32.

Cinci trenuri de dimineaţă

Din Gara de Nord avem următorul tren, IR1822, la 6,15, care vine de la Arad (18,53), prin Craiova (02,42). Garnitura ajunge la Constanţa la 9,14, iar la Mangalia la 10,50.
La ora 7,00 din Gara de Nord pleacă la ora 7,00 trenul IR1985, care ajunge la Constanţa la 9,39 şi la Mangalia la 11,25.
După trei sferturi de oră este programat să plece spre malul mării trenul IR1696, care a plecat din Timişoara la 22,00. Trenul ajunge la Constanţa la 10,36, iar la Mangalia la 12,17. Trenul are în compunere vagoane de la Reşiţa Nord (plecare 22,08).
La 8,30 se pregăteşte de plecare IR1632, care vine de la Oradea (19,30), Cluj Napoca (22,22), Braşov (5,10). Garnitura va ajunge la Constanţa la ora 11,30.
Următorul tren, IR11015, pleacă din Gara de Nord la 10,15 şi ajunge la Constanţa la 13,07.
Tot la Constanţa, dar la ora 16,50, va ajunge şi IR1683, cu plecare din Bucureşti Nord la 14,00.
Ultimul tren spre mare, IR1583, pleacă la 20,10 din Bucureşti Nord şi ajunge la Constanţa la 23,02. Garnitura vine de la Braşov (plecare 17,10), arată Ziarul de Investigaţii.

Trei garnituri din Gara Obor

Alte trei trenuri cu rang de Regio pleacă zilnic din Gara Obor spre Constanţa, la orele 6,00 (sosire Constanţa la 11,09), 13,05 (17,49) şi 16,00 (21,10 la Constanţa).
Acestea sunt trenurile care trec prin Bucureşti. Noutatea faţă de sezonul 2012 constă în faptul că traseul trenurilor de după-amiază nu a mai fost prelungit până la Mangalia.

Mersul trenurilor estivale

În plus faţă de aceste trenuri, altele vor face legătura dintre marile oraşe şi litoral:
- IR1862 Suceava (22,07) – Constanţa (7,35) – Mangalia (9,27). Are vagoane de la Iaşi (22,05)
- IR1944 Satu Mare (13,15) – Baia Mare (15,07) – Braşov (01,15) – Constanţa (8,20) – Mangalia (10,00)
- IR1970 Galaţi (06,50) – Constanţa (10,44)
La întoarcerea de pe litoral, turiştii au la dispoziţie următoarele trenuri:
- IR1582 Constanţa (5,15) – Bucureşti Nord (8,22) – Braşov (11,22)
- R11012 Constanţa (5,40) – Bucureşti Obor (10,44)
- IR1682 Constanţa (13,30) – Bucureşti Nord (16,35)
- IR1945 Mangalia (12,55) – Constanţa (14,23) – Braşov (22,18) – Baia Mare (8,27) – Satu Mare 10,09)
- R11014 Constanţa (14,50) – Bucureşti Obor (19,47)
- IR1984 Mangalia (13,38) – Constanţa (15,05) – Bucureşti Nord (18,10)
- IR1684 Constanţa (16,00) – Bucureşti Nord (19,05)
- IR1631 Constanţa (16,55) – Bucureşti Nord (20,00) – Braşov (23,25) – Cluj Napoca (6,24) – Oradea (9,06)
- IR1971 Constanţa (18,00) – Galaţi (22,40)
- IR1695 Mangalia (16,25) – Constanţa (17,46) – Bucureşti Nord (21,14) – Timişoara Nord (7,07). Are vagoane pentru Reşiţa Nord (7,02)
- R2802 Mangalia (17,15) – Constanţa (18,38) – Bucureşti Nord (22,56) – Sibiu (7,27)
- IR1821 Mangalia (18,35) – Constanţa (20,00) – Bucureşti Nord 23,19) – Craiova (3,00) – Arad (10,39)
- IR1961 Mangalia (19,50) – Constanţa (21,18) – Suceava (7,21). Are vagoane pentru Iaşi (7,38).

Pe litoral, între Constanţa şi Mangalia, cu opriri în toate staţiunile, vor circula mai multe perechi de trenuri Regio. Aceasta va fi situaţia după mijlocul lunii iunie. Până atunci, legătura cu staţiunile din sudul litoralului este defectuoasă, mai notează Ziarul de Investigaţii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările