Trenurile care fac legătura între Aeroportul Henri Coandă şi Gara de Nord transportă 600 de călători pe zi, dar au o capacitate de 10.000 de pasageri

Trenurile care fac legătura între Aeroportul Henri Coandă şi Gara de Nord transportă 600 de călători pe zi, dar au o capacitate de 10.000 de pasageri

Trenurile dintre Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni au început să circule din 13 decembrie.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a spus că trenul care face legătura între Aeroportul Henri Coandă şi Gara de Nord a ajuns la un trafic zilnic de 600 de călători, raportat la 10.000 de pasageri. El spune că traficul a crescut de la 200 de persoane în urmă cu o lună şi că trenul este cea mai bună soluţie pentru ruta respectivă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministrul a precizat că oamenii au fost reticenţi în a folosi trenul, din cauza pandemiei, şi au mers în continuare cu maşina. Pentru a călători cu trenul, trebuie să plăteşti 4 lei pe bilet, iar cursa durează 20 de minute, Drulă spunând că astfel se scuteşte timpul pierdut în trafic.

Potrivit ministrului, acum trenurile transportă zilnic 600 de pasageri între aeroport şi gară, ceea ce reprezintă 6% din totalul traficului de călători din aeroport, care este de circa 10.000 de oameni pe zi.

Ministrul a spus că se pot face modificări în privinţa frecvenţei trenurilor, care acum circula la interval de 40 de minute. Cătălin Drulă a zis că „fără investiţii majore” se poate ajunge la diferenţă între trenuri de 20 de minute, conform Digi24.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările