Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a minimizat marţi îngrijorările cu privire la o recesiune în zona euro

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a minimizat marţi îngrijorările cu privire la o recesiune în zona euro

FOTO EPA-EFE

Preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a minimizat marţi îngrijorările cu privire la o recesiune în zona euro, declarând, de asemenea, că echipa ei este pregătită să majoreze dobânzile într-un ritm mai rapid, dacă va fi necesar, în cazul în care inflaţia va continua să crească, relatează CNBC.

Ştiri pe aceeaşi temă

Oficialii băncilor centrale s-au reunit în Portugalia pentru conferinţa lor anuală, accentul fiind pus pe creşterea preţurilor de consum.

Zona euro este de aşteptat să înregistreze o inflaţie de 6,8% în acest an, cu mult peste ţinta BCE de 2%.

Acest lucru vine într-un moment în care economiştii evaluează dacă zona euro va scăpa sau nu de recesiune în acest an.

Inflaţia din regiune s-a intensificat pe fondul unei crize energetice, a sancţiunilor împotriva Rusiei şi a insecurităţii alimentare, doar pentru a numi câţiva factori.

”Ne-am revizuit semnificativ previziunile de creştere în următorii doi ani. Dar încă ne aşteptăm la rate de creştere pozitive datorită amortizoarelor interne împotriva pierderii ritmului de creştere”, a declarat Lagarde marţi, la Forumul de la Sintra.

Banca Centrală Europeană a organizat o întâlnire de urgenţă la începutul acestei luni pentru a anunţa un nou instrument menit să abordeze riscurile de fragmentare din zona euro. Cu toate acestea, jucătorii de pe piaţă au rămas cu întrebări cu privire la momentul şi amploarea mecanismului.

Investitorii sunt îngrijoraţi de inflaţia ridicată şi au urmărit îndeaproape ceea ce spune şi face BCE. Ei se tem, de asemenea, de nivelul ridicat al datoriilor din Europa, în special din Italia, şi de modul în care o revenire la o politică monetară mai strictă ar putea deveni o constrângere financiară pentru aceste economii.

”Dacă perspectivele inflaţiei nu se îmbunătăţesc, vom avea suficiente informaţii pentru a ne mişca mai repede. Acest angajament este, totuşi, dependent de date”, a adăugat Lagarde marţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările