Ministerul Agriculturii va da despăgubiri pentru secetă de 850 milioane de lei. Ce trebuie să facă fermierii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Agriculturii va alocă 850 de milioane lei despăgubiri pentru secetă, care va fi direcţionat în luna septembrie, respectiv în octombrie, a anunţat marţi ministrul Adrian Oros. Fermierii se pot înscrie la APIA cu cererile de plată în 10 zile de la publicarea ordonanţei.

„Pentru că această rectificare bugetară din săptămâna trecută ne-a permis să alocăm 850 de milioane lei şi aici vreau să subliniez 850 milioane lei, nu 300 sau 400 milioane lei cum am văzut în altă parte, 850 milioane lei pentru secetă, ceea ce în opinia noastră asigură minimum 80% din cuantum pe care o să-l direcţionăm ca şi despăgubire în luna septembrie, urmând ca restul de 20% sau mai puţin, cât va rămâne, să fie dat fermierilor la rectificarea din octombrie. Am făcut acest lucru pentru ca să ni se permită ca sume importante să le dirijăm şi către celelalte sectoare din agricultură şi aici mă refer la sectorul zootehnic. Şi, de altfel, toate programele aflate în derulare să fie finanţate”, a menţionat Oros, potrivit Agerpres.

Ministrul Agriculturii a subliniat că în cursul zilei de marţi a avut o întâlnire cu liderii celor mai mari asociaţii din agricultură „pentru a gândi împreună despăgubirile legate de secetă”.

„Astăzi (marţi, n.r.) am avut o întâlnire cu liderii celor mai mari asociaţii din agricultură pentru a gândi împreună despăgubirile legate de secetă. În ordonanţa de urgenţă pe care noi am comunicat-o Bruxelles-ului, am făcut nişte calcule care sunt valabile şi vor rămâne valabile unde se alocă un anumit cuantum pentru fiecare hectar în funcţie de tipul de cultură: 925 lei pentru grâu şi secară, 805 lei petru triticale, 912 lei orz, 951 lei orzoaică, 772 lei ovăz, 1.002 lei rapiţă”, a spus Adrian Oros.

Ministrul Agriculturii a precizat că la rectificarea bugetară bugetul MADR a fost suplimentat cu 3,445 miliarde lei.

„Aşa cum unii dintre dvs. aţi constatat, bugetul MADR a fost suplimentat cu 3.445.000.000 lei. Ce ne asigură această rectificare? Ne asigură să compensăm cât mai echitabil, cât mai echilibrat, cât mai obiectiv pierderile înregistrate de toţi actorii din agricultură, atât cei afectaţi direct de secetă dar şi pierderile înregistrate de alte sectoare care au fost lovite indirect atât de secetă, cum este sectorul zootehnic, dar şi de evoluţia pandemiei Covid-19. Şi aici mă refer la sectorul zootehnic, atât bovine pentru lapte, carne, ovine şi caprine, porc şi pasăre si apicultură”, a mai spus Adrian Oros.

Ce trebuie să facă fermierii

Ordonanţa de urgenţă privind despăgubirile acordate fermierilor afectaţi de secetă a plecat la Ministerul Finanţelor, iar fermierii se pot înscrie la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) cu cererile de plată în zece zile de la publicarea Ordonanţei, a afirmat Adrian Oros.

„După ce noi am încheiat întâlnirea cu liderii fermierilor, Ordonanţa a plecat la Ministerul Finanţelor cu această sumă, de 850 milioane lei. Eu aş dori ca această ordonanţă să treacă foarte repede, dacă se poate şi mâine, în aşa fel încât, conform textului din Ordonanţă, în zece zile de la publicarea Ordonanţei, fermierii să se înscrie la APIA cu acele cereri de plată unde vor trece suma maximă, adică 925 lei, unde se adaugă procesul verbal şi datele bancare, iar în momentul în care cele zece zile expiră, în foarte scurt timp, banii vor fi viraţi în conturile fermierilor. Suma minimă calculată şi estimată astăzi de noi fiind undeva de 80%. Sigur că şansele sunt ca ea să fie mai mare, dar minimum 80% din cuantumul maxim este asigurat prin această alocare de 850 milioane lei”, a spus Oros, potrivit Agerpres.

Ministrul Agriculturii a precizat că, în ceea ce priveşte sprijinul pentru sectorul zootehnic, săptămâna viitoare va oferi mai multe detalii.

„Săptămâna viitoare vă vom da detalii despre cuantumul schemelor de sprijin pentru tot ceea ce înseamnă sector zootehnic. Am avut nevoie de cifrele finale de la rectificare. Am avut nevoie de o întâlnire finală cu liderii marilor asociaţii pentru a gândi cum anume şi cât anume să repartizăm fiecărui sector în parte”, a adăugat şeful de la MADR.

Acesta a subliniat că va analiza şi ceea ce se întâmplă cu culturile de primăvară, deoarece sunt suprafeţe calamitate în unele judeţe.

„Am stabilit astăzi că luni (24 august, n.r.) vom avea o discuţie, o întâlnire între liderii fermierilor şi traderii de cereale şi furnizorii de inputuri legate de relaţiile contractuale în care sigur va trebui să luăm în considerare ceea ce s-a întâmplat anul acesta cu producţiile pe care fermierii le-au avut. De asemenea, luăm în analiză şi ceea ce se întâmplă cu culturile de primăvară, pentru că din nefericire, sunt suprafeţe în unele judeţe, suprafeţe importante care sunt calamitate şi în această perioadă, deci ceea ce s-a însămânţat în primăvară, în principal porumb şi floarea-soarelui. Şi acolo va trebui să găsim o modalitate de compensare a acestor pierderi”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite