Legea offshore, adoptată de comisiile deputaţilor, cu câteva modificări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petrom a început producţia din două noi sonde offshore

Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor au dat, marţi, raport de adoptare proiectului legii offshore cu câteva modificări faţă de forma de la Senat.

Comisiile pentru administraţie, de buget şi pentru industrii au adoptat raportul cu 40 de voturi "pentru" şi 14 abţineri.

"Impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore (...) se calculează prin aplicarea unuia sau unor procente de calcul, după caz, asupra veniturilor suplimentare obţinute din vânzarea gazelor naturale extrase din perimetrele offshore, aşa cum acestea sunt determinate potrivit Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta lege, impozit din care se deduce valoarea investiţiilor în segmentul upstream. Impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore ţine seama de preţul de referinţă stabilit de ANRM pentru calculul redevenţelor. Tranzacţiile desfăşurate sub preţul de referinţă se impozitează la preţul de referinţă. Procentele de calcul a impozitului se calculează pe baza preţurilor de vânzare a gazelor naturale practicate de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore pe baza grilei de preţuri ajustate anual începând cu 1 ianuarie 2019 cu indicele anual al preţurilor de consum, după cum urmează: 30% din venitul suplimentar pentru preţurile de până la 85 lei/MWh inclusiv, 15% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 85 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 100 lei/MWh, 30% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 100 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 115 lei/MWh", se arată în proiectul de lege, citat de Agerpres.

Conform acestuia, limita maximă a deducerii investiţiilor în segmentul upstream nu poate depăşi 30% din totalul impozitului pe veniturile suplimentare offshore.

O altă prevedere a acestui proiect de lege este că titularii au obligaţia de a lua măsuri astfel încât amplasarea terminalelor de coastă să se încadreze în peisagistica zonei, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind modul de utilizare a plajelor în scop turistic, inclusiv prin realizarea unor împrejmuiri adecvate şi plantarea unor perdele de vegetaţie naturală.

"În cazul în care raportul de diagnostic arheologic a revelat vestigii arheologice subacvatice sau descoperiri arheologice, titularul are obligaţia de a delimita o zonă de protecţie de 50 de metri în jurul acestora, în coordonate STEREO 1970, şi de a transmite aceste date serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale în termen de 72 de ore de la finalizarea operaţiunii de delimitare", se arată în proiect.

Sumele datorate de titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetrele offshore ca impozit asupra veniturilor suplimentare se colectează într-un cont special, utilizat pentru finanţarea şi extinderea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi a racordurilor la sistemului naţional de transport gaze naturale, precum şi pentru finanţarea altor investiţii stabilite prin hotărâre a Guvernului, mai prevede proiectul.

"Prin derogare de la prevederile art. 177 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, titularilor de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore, inclusiv filialele acestora şi/sau aparţinând aceluiaşi grup de interes economic, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, în măsura în care contractează vânzarea de gaze naturale pe piaţa angro, într-un an calendaristic, au obligaţia să încheie, în anul calendaristic în care livrează gazele naturale, contracte pe pieţele centralizate, transparent, public şi nediscriminatoriu, în conformitate cu reglementările emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru vânzarea unei cantităţi minime de gaze naturale care nu poate fi mai mică decât cea reprezentată de o cotă procentuală de 50% din cantitatea de gaze naturale din producţia proprie contractate cu livrare în anul calendaristic respectiv, în calitate de vânzător", mai prevede textul legislativ.

Un alt articol menţionează că titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi beneficiază, pe toată perioada derulării acestora, de nivelul de redevenţă, cotele procentuale de redevenţă petrolieră, pragurile de producţie brută aferente acestor cote existente la data intrării în vigoare a legii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite