Legea consumatorului vulnerabil: Ministrul Muncii spune că a pus în dezbatere normele de aplicare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raluca Turcan 2021. Foto Mediafax

Reprezentanţi ai administraţiilor publice locale sunt îngrijoraţi de rapiditatea cu care trebuie să acţioneze pentru aplicarea Legii consumatorului vulnerabil, dar îmi doresc foarte mult să nu găsim scuze şi să facem eforturi maxime, astfel încât această lege să fie aplicată de la 1 noiembrie, a declarat, vineri, ministrul Muncii Raluca Turcan.

„Această lege (Legea consumatorului vulnerabil, n.r.) se aplică de acum înainte, pe următorii ani, şi atunci noi avem acolo trecut un termen de 25 octombrie, urmând ca evidenţierea şi tot circuitul să se deruleze în luna noiembrie. Legea intră în vigoare la 1 noiembrie. Noi vom transmite formularele tipizate primăriilor, astfel încât ei să poată să înceapă să colecteze solicitările pe noul formular care este diferit de cel care se aplica până acum pe ajutorul de încălzire, iar de la 1 noiembrie să intre în funcţiune acel circuit pe care care l-am spus, de la primării, furnizori, asociaţii de proprietari, înapoi la primării şi plata pe care o facem noi. Reprezentanţi ai administraţiilor publice locale sunt, evident, îngrijoraţi de rapiditatea cu care trebuie să acţioneze pentru aplicarea acestei legi.

Cu toţi suntem îngrijoraţi, dar noi la Ministerul Muncii şi ANPIS-uri am creat un comandament de criză în care am lucrat la foc continuu pentru elaborarea normelor, pentru crearea acestor explicaţii pentru ca toate autorităţile şi entităţile implicate să înţeleagă exact ce au de făcut. Mai mult decât atât, am transmis adrese reprezentanţilor structurilor asociative în care am explicat punct cu punct, pas cu pas, ceea ce au de făcut ei ca primari şi reprezentanţi ai UAT-urilor (Unităţi Administrativ-Teritoriale, n.r.). Îmi doresc foarte mult să nu găsim scuze, ci să facem eforturi maxime astfel încât această lege să fie aplicată de la 1 noiembrie", a spus Turcan.

Ministrul de resort a precizat că oamenii pot merge să completeze noile formulare din momentul publicării normelor metodologice în Monitorul Oficial.

"Astăzi (vineri, 24 septembrie 2021, n.r.) le-am pus în transparenţă şi cel mai probabil săptămâna viitoare aceste norme vor fi publicate în Monitorul Oficial şi după aceea vor putea să înceapă întâi să analizeze dacă sunt posibili beneficiari şi apoi să completeze formularele", a subliniat oficialul.

Camera Deputaţilor a adoptat, în data de 7 septembrie, în calitate de for decizional, proiectul Legii consumatorului vulnerabil, stabilind că va fi aplicată începând cu 1 noiembrie 2021.

Proiectul are ca obiect de reglementare stabilirea criteriilor de încadrare în categoria consumatorilor vulnerabili de energie, a măsurilor de protecţie socială pentru aceştia şi accesul la resursele energetice pentru satisfacerea nevoilor esenţiale ale gospodăriei. Măsurile de protecţie socială pot fi financiare şi non-financiare, acestea fiind finanţate din bugetul de stat, din bugetele locale sau din fonduri europene.

Conform documentului, proiectul stabileşte că ajutorul pentru încălzire se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat. De asemenea, venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.

Legea privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie a fost trimisă, pe 16 septembrie, preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a avut, vineri, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), o întâlnire prin videoconferinţă cu directorii agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială pe tema Legii consumatorului vulnerabil.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite