Guvernul pregăteşte terenul pentru plecarea tuturor administratorilor de pensii Pilon II. Opoziţia acuză că e o naţionalizare, Teodorovici neagă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
eugen teodorovici

Guvernul a adoptat joi o Ordonanţă de urgenţă prin care să desemneze un administrator special al pensiilor Pilon II, în valoare totală de 51 miliarde lei, în cazul în care administratorii de fonduri de pensii private pleacă din România. Senatorul liberal Florin Cîţu a acuzat Guvernul că a premeditat astfel naţionalizarea pensiilor private. Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici spune că nu este vorba despre o naţionalizare.

Până acum, a existat un vid legislativ, deoarece în lege nu era prevăzut cadrul legal de acţiune în cazul în care toţi cei şapte administratori ies de pe piaţă. Legea spunea doar că, atunci când un administrator pleacă, participanţii lui se împart între ceilalţi administratori rămaşi. Ordonanţa de Urgenţă adoptată joi rezolvă acest vid legislativ.

Prin această Ordonanţă, Guvernul a stabilit că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va desemna un administrator special care va fi o persoană juridică autorizată să administreze un fond de pensii administrat privat. 

De asemenea, Guvernul a modificat legea astfel încât Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private, controlat de ASF, să poată deveni administrator special al activelor deţinute de administratorii de fonduri de pensii, dacă aceştia vor decide că nu îşi vor mai desfăşura activitatea în România.

modificare lege pensii private Pilon 2

Acuzaţii de naţionalizare

Tocmai desemnarea Fondului de Garantare ca administrator a stârnit acuzaţii de naţionalizare, deoarece acesta este în subordinea ASF, o instituţie de stat. 

Senatorul PNL Florin Cîţu a acuzat Guvernul că a premeditat naţionalizarea pensiilor private şi că acestea urmează să treacă „în câteva luni” la administratorul special, adică la stat. „Această ordonanţă apare după ce administratorii privaţi de pensii au anunţat acum o săptămână că se vor retrage din România dacă Guvernul nu renunţă la aberaţia cu capitalul social. Acum este clar de ce a «prelungit» perioada până la care administratorii privaţi de pensii trebuie să aducă în plus la capitalul social 800 de milioane de euro. Trebuia să apară întâi «administratorul special» în această formă. Pensiile voastre private urmează să treacă în câteva luni la «administratorul special» = stat!”, acuză Florin Cîţu.

În replică, ministrul Finanţelor Eugen Teorodovici a declarat că nu este vorba de nicio naţionalizare. „Nimeni nu naţionalizează, nimeni nu închide”, a declarat Teodorovici, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că Ordonanţa a fost o propunere venită din partea ASF. „Înseamnă că această structură total independentă, adică ASF, propune un instrument corect legal pentru ca contribuabilii care depun aceste fonduri şi au înceredere în Pilonul II de pensii să nu aibă surpriza de a se regăsi în situaţia în care nu e niciun instrument să preia acest management”, a explicat ministrul Finanţelor.

Şantaj cu parteneriatul public-privat

Şase din şapte administratori de pensii private spun că activitatea lor în România se află sub „incertitudini semnificative“, după ce Guvernul a impus o serie de cerinţe absurde prin Ordonanţa 114, fără ca măcar să le explice necesitatea. Principala doleanţă este cerinţa de majorare a capitalului social din Ordonanţa 114, prin care administratorii sunt puşi să aducă „de acasă“ în total 3,5 miliarde lei.

Guvernul a insinuat încă de acum câteva luni că s-ar putea răzgândi cu privire la această cerinţă, dacă administratorii de pensii private sunt de acord să investească banii strânşi pentru pensii în proiectele de investiţii pe care Executivul vrea să le dezvolte în parteneriat public-privat (PPP). Cu toate acestea, propunerea guvenanţilor nu a fost primită cu deschidere, administratorii spunând că există „alternative” mai bune ca banii din pensii să poată fi folosiţi pentru investiţii.

Acum, însă, ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a declarat că Guvernul a creat un mecanism prin care să-o „oblige” pe administratori să se conformeze. Mai precis, întrebat de ce ar alege fondurile de pensii să investească în PPP, el a lăsat de înţeles că vor fi recompensate cu diminuarea cerinţelor de capital social. „Partea aceasta de capital, ca şi creştere, trebuie să fie diminuată cu cât riscul în cealaltă parte de investiţii creşte”, a spus Teodorovici. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite