Educaţia, principala victimă a rectificării bugetare. Cu cât sunt diminuate cheltuielile de personal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai mari tăieri ale fondurilor alocate ministerelor sunt operate la Ministerul Educaţiei, buget diminuat cu mai mult de 1 miliarde de lei, din care o mare parte o reprezintă cheltuielile de personal.

Potrivit proiectului de rectificare bugetară, postat pe site-ul MFP, la Ministerul Educaţiei Naţionale se vor tăia 1,03 miliarde de lei.

S-au propus reduceri ale cheltuielilor bugetare astfel: 

titlul ”Cheltuieli de personal” -400,0 mil. lei (suma rămasă asigură plata salariilor până la sfârşitul anului, titlurile executorii şi aplicare Legii nr. 85/2016), 

titlul ”Bunuri şi servicii” – 7,5 mil lei, media lunară rămasă pentru semestrul al doilea este cu 12% mai mare decât media plăţilor pe primele 6 luni, reducerea propusă reprezentând suma blocată de 10% potrivit Legii 500/2002 privind finanţele publice.

titlul ”Transferuri între unităţi ale administraţiei publice” -109,4 mil. lei, reprezentând suma blocată de 10% potrivit Legii 500/2002 privind finanţele publice.

titlul ”Alte cheltuieli”- 80 mil lei ca urmare a economiilor înregistrate la dobânzi legale aferente sentinţelor judecătoreşti, 

titlul ”Active nefinanciare” – 20 milioane lei, media lunară rămasă pentru semestrul al doilea este cu 226% mai mare decât media plăţilor pe primele 6 luni.  

titlul ”Asistenţă socială” se propune diminuarea cu - 440 milioane lei, din cauza nederulării programului ”Merg la şcoală” întrucât până în prezent actul normativ necesar derulării programului nu a fost promovat. Media rămasă de cheltuit pentru semestrul II la acest titlu, cu 84% mai mare decât media lunară a plăţilor pe primul semestru permite derularea în continuare a actualului program pentru rechizite şcolare destinat copiilor din familii cu venituri reduse aflaţi în învăţământul primar şi gimnazial. 

la  cheltuielile  aferente programelor cu finanţare rambursabilă se propune suplimentarea creditelor bugetare cu +30 milioane de lei şi a celor de angajament cu 250 milioane lei pentru proiectul privind educaţia timpurie şi proiectul ROSE privind învăţământul secundar. 

Totodată, pentru învăţământul universitar prin rectificare se propune majorarea cheltuielilor cu suma de 500 milioane lei asigurată prin majorarea veniturilor proprii cu suma de 250 milioane lei şi reglementarea utilizării disponibilităţilor din anii anteriori în limita sumei de 250 milioane lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite