Dragnea, despre reîntoarcerea legii offshore la Comisie: Nu se putea întruni o majoritate pentru a fi votată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD a fost de acord ca Legea offshore să fie retrimisă comisiilor pentru că nu se putea întruni o majoritate pentru a fi votată, a declarat liderul PSD, Liviu Dragnea, după ce Legea offshore a fost retrimisă comisiilor, în condiţiile în care ALDE a acuzat că social-democraţii au adus mai multe modificări fără să îi consulte.

"PSD a fost de acord să se reîntoarcă la Comisie Legea offshore pentru că se pare că nu se putea întruni o majoritate pentru a fi votată şi dacă nu ar fi fost această majoritate, ar fi picat propunerea şi ar fi rămas în vigoare forma iniţială. Nu vreau să comentez mai mult. PSD îşi va susţine în continuare poziţia. Există calcule şi analize şi simulări făcut de mai mulţi specialişti, inclusiv de Ministerul de Finanţe. O săptămână sau cât va fi nevoie, cred că este bine ca în Comisie toate discuţiile să fie foarte transparente şi transmise publicului larg, pentru ca fiecare român să ştie despre ce se discută şi orice amendament din această lege ce efecte are: pozitive sau negative. Fiecare grup parlamentar a avut o poziţie pe care şi-a susţinut-o pe marginea acestei legi. Reîncep dezbaterile în comisie. Astăzi, noi am aprobat în Biroul Permanent deplasarea domnului Iancu (Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor - n.r.) săptămâna viitoare ca să meargă la o reuniune a Consiliului Mondial al Energiei", a declarat Dragnea, în Parlament.

Întrebat dacă problema a fost generată de lipsa de comunicare sau de amendamentele aduse legii de către PSD, Dragnea a susţinut că nu ştie.

"Nu am de unde să ştiu. De asta sunt şi eu curios ca şi dumneavoastră care sunt argumentele care vor fi prezentate în public şi susţinute săptămâna viitoare", a mai afirmat liderul PSD.

Propunerile PSD nu au primit votul final

Legea offshore a fost retrimisă miercuri comisiilor de specialitate pentru noi dezbateri, propunerile PSD de modificare a proiectului neprimind primit votul final.

Cererea de retrimitere la comisii a fost adoptată cu 210 voturi "pentru" şi o singură abţinere.

Liderul grupului ALDE din Camera Deputaţilor, Varujan Vosganian, a spus că ALDE nu susţine propunerile PSD de modificare a Legii offshore.

Modificările succesive făcute la proiectul legii offshore au indus parlamentarilor ALDE un sentiment de incertitudine legat de soliditatea propunerilor, pentru că aceste amendamente nu au fost însoţite de niciun fel de notă explicativă privind efectele şi consecinţele financiar-bugetare pe care le produc, a declarat liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

El a spus că parlamentarii ALDE vor să voteze în cunoştinţă de cauză un proiect care să reprezinte o soluţie echilibrată, care să aibă în vedere în primul rând interesele statului român de valorificare a resurselor naturale la un nivel cât mai ridicat şi care, în acelaşi timp, să ţină cont şi de interesul investitorilor de a-şi putea recupera investiţiile şi de a face profit.

"Soluţia trebuie să fie echilibrată. Noi pledăm pentru ca acest proiect de lege să fie votat, să fie adoptat, astfel încât România să nu devină dependentă pe viitor de gazele de import. Avem o resursă naturală pe care putem să o folosim în mod judicios; această resursă naturală poate să asigure independenţa energetică a României, care, în momentul de faţă, în proporţie de 95%, este asigurată, dar vorbesc de termen mediu şi lung, şi, de asemenea, să dea posibilitatea României să devină un actor important în regiune, care să asigure securitatea energetică a acestei zone a Europei, aşa cum vedeţi că se încearcă peste tot. Împreună cu partenerii strategici americani, acesta este un obiectiv major pe care îl urmărim în această parte a Europei şi România poate să fie un actor principal pentru atingerea acestui obiectiv", a mai afirmat liderul ALDE.

El a adăugat că parlamentarii ALDE aşteaptă în cel mai scurt timp din partea Guvernului, a Ministerului de Finanţe aceste evaluări care "să permită tuturor membrilor Comisiei, în cunoştinţă de cauză, să adopte o anumită poziţie".

Patronatele din Petrol şi Gaze: Noile amendamente aduse legii offshore vor descuraja investiţiile din Marea Neagră

Noile amendamente la legea offshore propuse şi adoptate marţi de comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor vor avea consecinţe negative pentru industria românească de petrol şi gaze şi vor descuraja investiţiile din Marea Neagră, avertizează Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG), într-un comunicat.

Potrivit unui comunicat al FPPG, noile modificările aduse legislaţiei offshore afectează principii de bază pentru orice investiţie, respectiv stabilitatea cadrului fiscal. „Stabilitatea şi predictibilitatea mediului legislativ românesc, în general, şi a regimului fiscal, în particular, pe întreaga perioada a contractelor de concesiune, reprezintă o condiţie esenţială pentru dezvoltarea cu succes a resurselor de hidrocarburi offshore”, susţin reprezentanţii FPPG.

Potrivit lor, investitorii din upstream îşi asumă riscuri mari prin investiţiile în sectorul offshore din România: riscul de eşec al explorării, riscul de preţ pentru petrol şi gaze, riscurile tehnice şi operaţionale. În aceste condiţii, spun ei, amendamentele adoptate vor avea un impact negativ semnificativ asupra industriei de petrol şi gaze offshore din România şi vor descuraja investiţiile din Marea Neagră, cu consecinţa diminuării potenţialul de producţie suplimentară de hidrocarburi din zona offshore.

„Dezvoltarea sectorului offshore de gaze naturale este o oportunitate istorică pentru ţara noastră, putând aduce beneficii de securitate energetică, economice şi sociale. Adoptarea unui cadru echitabil şi stabil de reglementare offshore, care să permită demararea lucrărilor de dezvoltare şi producţie reprezintă un imperativ strategic”, transmite FPPG.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite