Criza muncitorilor: Raluca Turcan anunţă măsurile pentru a sprijini angajatorii să acopere lipsa forţei de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook
Foto: Facebook

Companiile din România au înregistrat 309.000 de noi locuri de muncă, în primele zece luni ale anului, cu aproape 10.000 mai multe decât tot anul trecut, a transmis, miercuri, ministrul interimar al Muncii, Raluca Turcan.

Potrivit sursei citate, aceste date confirmă faptul că în România există locuri de muncă, iar acest rezultat se datorează în mare parte şi măsurilor luate de la începutul pandemiei, pentru susţinerea pieţei muncii. 

„În toată perioada crizei sanitare au fost alocaţi 7,72 miliarde lei pentru a ajuta companiile şi în acest fel am protejat 1,4 milioane de locuri de muncă. În acelaşi timp, am reluat în toată ţara organizarea burselor de locuri de muncă, pentru a ajuta companiile să ajungă mai uşor la oamenii care au nevoie de locuri de muncă, am majorat considerabil stimulentul pentru părinţii care se întorc la muncă în primele 6 luni de viaţă ale copilului (de la 650 de lei la 1.500 de lei), completăm veniturile persoanelor vulnerabile care se angajează, prin acordarea ajutorului social încă 6 luni după angajare, şi facem verificări pentru prevenirea muncii la negru.”, a transmis Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook.

Ministrul anunţă că toate aceste măsuri au contribuit la crearea de noi locuri de muncă, dar precizează că acum cea mai mare provocare pentru piaţa muncii o reprezintă numărul insuficient de angajaţi, fără de care companiile nu îşi pot desfăşura în mod corespunzător activitatea.

Ce măsuri pregătesc autorităţile

„Pentru a sprijini angajatorii să acopere această a lipsă a forţei de muncă, Guvernul va majora anul viitor numărul de avize acordate muncitorilor străini la 100.000 de lucrători.

Acest lucru nu înseamnă că 100.000 de lucrători vor veni în România, ci că dăm posibilitatea tuturor angajatorilor din ţară să apeleze la resursă umană din străinătate, dacă nu găsesc angajaţi români, astfel încât afacerile lor să nu intre în blocaj.”, anunţă ministrul Muncii.

Raluca Turcan aminteşte că, în acest an, contingentul de 25.000 angajaţi stabilit iniţial a fost dublat la un număr de 50.000 de muncitori tocmai pentru a suplini lipsa de angajaţi cu care se confruntă companiile. 

„O altă problemă care ne preocupă este legată de calificarea şi profesionalizarea forţei de muncă din România, mai ales în contextul schimbărilor de pe piaţa muncii, ca urmare a digitalizării şi a apariţiei de noi tehnologii. 

România are o rată redusă de implicare a angajaţilor în cursuri de pregătire, mult sub media europeană. 

Prin urmare, acţionăm pentru a îmbunătăţi cursurile de calificare organizate de agenţiile de ocupare şi în acelaşi timp actualizăm Codul Ocupaţiilor din România, pentru ca toate meseriile cerute de angajatori să aibă calificări standardizate.”, anunţă ministrul interimar al Muncii.

Citeşte şi: Guvernul dublează din nou numărul muncitorilor străini: în 2022 va fi de 4 ori mai mare decât în 2020

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite