Bugetul UE pentru redresare: Iniţiativa REACT-UE de 55 miliarde de euro va ajuta la coeziunea statelor membre

Bugetul UE pentru redresare: Iniţiativa REACT-UE de 55 miliarde de euro va ajuta la coeziunea statelor membre

Comisia Europeană propune o nouă iniţiativă REACT-UE, pentru a spori sprijinul pentru coeziune acordat statelor membre pentru ca economiile lor să devină mai reziliente şi mai sustenabile în faza de redresare după criză. Acest lucru va contribui la reducerea decalajului dintre primele măsuri de răspuns şi redresarea pe termen mai lung.

Ştiri pe aceeaşi temă

Programe precum Fondul social european şi Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane pot fi completate utilizând o parte din noile fonduri în valoare de 55 miliarde euro puse la dispoziţie. Dincolo de răspunsul imediat la criză, politica de coeziune va fi crucială pentru asigurarea unei redresări echilibrate pe termen lung şi va evita asimetriile şi diferenţele privind ritmul creşterii între statele membre şi în interiorul acestora.

Prin urmare, Comisia îşi adaptează şi propunerile de viitoare programe de coeziune şi de politică socială pentru a acorda un sprijin şi mai puternic investiţiilor în scopul redresării, de exemplu: în ceea ce priveşte rezilienţa sistemelor naţionale de sănătate, în sectoare precum turismul şi cultura, în sprijinul întreprinderilor mici şi mijlocii, privind măsurile de ocupare a forţei de muncă în rândul tinerilor, educaţia şi competenţele şi măsurile de combatere a sărăciei în rândul copiilor.

Comisia consolidează, de asemenea, Mecanismul pentru o tranziţie justă, un element-cheie al Pactului verde european, pentru a garanta echitatea socială în tranziţia către o economie neutră din punct de vedere climatic în regiunile cele mai vulnerabile cu un consum ridicat de cărbune şi cu emisii ridicate de dioxid de carbon.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: