
Banca Naţională a României (BNR) a intervenit pe pieţele valutare străine pentru a susţine leul românesc, după ce îngrijorări privind efectul sindrofiei de cheltuieli guvernamentale asupra inflaţiei şi bugetului au dus cursul de schimb la un minim record, luna trecută, scrie Bloomberg.
Un oficial al băncii centrale care nu a dorit
să fie citat a declarat că banca centrală a României a cheltuit mai puţin de un
miliard de euro din rezervele sale valutare pentru a interveni pe piaţă. Aceste
intervenţii, laolaltă cu plata unei facturi în domeniul apărării, au dus la cea
mai mare scădere a rezervelor de după luna iunie 2018.
Un curs de schimb mai slab are un efect direct
imediat asupra preţurilor, care cresc deja la cel mai rapid ritm din Uniunea
Europeană, după ce guvernul anterior a tăiat taxe şi a răsfăţat bugetarii cu
creşteri de salarii.
Purtătorul de cuvânt al BNR Dan Suciu a
declarat pentru Bloomberg că banca naţională nu comentează niciodată
intervenţiile sale pe piaţă. Banca Naţională a României este cunoscută că a
reacţionat rapid în trecut la fluctuaţii valutare mari, pentru a-i proteja pe
cei cu credite în euro şi pentru a evita ca aceste fluctuaţii să se răsfrângă asupra
preţurilor. Guvernatorul Mugur Isărescu a spus în mod repetat că fluctuaţiile cursului
de schimb de până la 5% nu sunt un motiv de îngrijorări mari.
„Nu sunt motive pentru a ne îngrijora” din
cauza declinului leului, a spus şi premierul Ludovic Orban, în cadrul unui
eveniment găzduit marţi de Banca Naţională. „Se ştie că decembrie este o lună
în care creşte consumul. Noi avem un deficit comercial extrem de mare, nevoia
de produse în import în luna decembrie creşte foarte mult şi din cauza asta
există o cerere foarte mare de euro care creează presiune asupra cursului de
schimb leu/euro”, a spus Orban.
România deţine rezerve internaţionale de mai
mult de 38 miliarde de euro, pe care le poate folosi în orice moment pentru
a-şi proteja moneda. Acestea au scăzut cu 1,2 miliarde euro doar în luna noiembrie,
din cauza intervenţiilor băncii centrale şi de asemenea în urma plăţii unei
facturi pentru achiziţionarea de rachete Patriot potrivit unui contract semnat
cu SUA, a declarat oficialul BNR citat de Bloomberg.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: