Scumpiri accelerate și în noiembrie: zahărul, uleiul, pâinea și cartofii au cele mai mari creșteri de preț

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Produsele alimentare se scumpesc continuu, prețul brânzei fiind cu peste 30% mai mare în noiembrie 2022 față de noiembrie 2021, cu 43% pentru unt, 31% pentru ouă și 62% pentru zahăr, potrivit INS.

Prețul alimentelor continuă să crească în ritm accelerat
Prețul alimentelor continuă să crească în ritm accelerat

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 16,8% în luna noiembrie 2022, de la 15,32% în octombrie, pe fondul scumpirii produselor alimentare cu 21,55%, mărfurilor nealimentare cu 16,17% şi serviciilor cu 9,51%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate marţi.

Pâinea, produsele de morărit, făina, mălaiul dar și specialități de panificație au înregistrat scumpiri accelerate în ultimul an, crescând cu 20 – 32% din noiembrie anul trecut până în noiembrie a.c.

Și cartofii s-au scumpit cu aproape 40% în această perioadă, în timp ce prețul uleiului a crescut cu peste 40%. Prețul cărnii a crescut cu 16% în general și cu peste 20% în cazul conservelor din carne, o creștere similară fiind înregistrată și pentru peștele proaspăt.

Scumpiri mult mai mari s-au putut vedea la brânză, peste 30% de la an la an, peste 43% pentru unt, aproape 31% pentru ouă și aproape 62% pentru zahăr, care înregistrează de altfel cele mai mari scumpiri și față de luna precedentă (4,47%). Cafeaua s-a scumpit cu „numai” 20% față de anul precedent.

Prețul produselor nealimentare a crescut cu până la 8 – 10%, exceptând combustibilii – 19,24%, energia electrică – 47,19%, gazele naturale 37,63% și energia termică – 22,93%.

Legat de transporturi, cel mai mult s-au scumpit biletele de tren – 20,92% și biletele de avion – 23,83%.

Rata inflaţiei de la începutul anului (noiembrie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 15,9% iar rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2021 - noiembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2020 - noiembrie 2021) este 13,1%.

Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC), indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE, în luna noiembrie 2022 comparativ cu luna octombrie 2022 este 101,24%. Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2022 comparativ cu luna noiembrie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 14,6%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2021 - noiembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2020 - noiembrie 2021) determinată pe baza IAPC este 11,4%.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 16,3% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 11,2% pentru sfârşitul anului viitor, potrivit datelor prezentate în noiembrie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite