Schimbare importantă în supermarketurile din Austria. Ce se instalează în fiecare magazin
0Toate cele peste 530 de magazine Hofer din Austria vor avea un sistem ingenios de returnare. Acestea vor primi înapoi doar ambalajele și cutiile reutilizabile care pot fi cumpărate din supermarket. Ideea vine la pachet cu un cost pentru clienți: prețul produselor va fi majorat.
Conform ziarulromanesc.at, în viitorul apropiat toate filialele vor fi echipate cu astfel de containere. Demersurile au fost demarate încă din toamna anului 2021, când REWE Group, Hofer and Co. au pus bazele unei colaborări cu industria băuturilor pentru crearea obligatorie a unei platforme de colectare. Scopul a fost unul singur: acela de a reduce invazia de plastic din viața cotidiană și de a-i determina pe oameni să mai arunce ambalajele la întâmplare.
Crearea unui depozit la nivelul fiecărui supermarket vine la pachet cu un cost pentru consumatori. Ei vor putea returna sticla de plastic de Coca-Cola sau cutia de băutură energizantă, cumpărate din supermarketul Hofer. În curând, aceste produse vor costa cu 25-30 de cenți mai mult. Clienții vor primi banii înapoi atunci când vor returna ambalajele în magazine.
“Toate cele peste 530 de magazine Hofer din Austria vor avea un sistem de returnare. Totul până la sfârșitul anului 2024. Dar și un sistem de returnare cu un singur sens până la sfârșitul anului 2025”, declară biroul de presă pentru “Kleine Zeitung”. În funcție de sucursală, stația de returnare va fi construită fie în interior, în exterior sau chiar ca o clădire independentă în parcarea auto.
Conform publicației citate mai sus, Hofer va primi înapoi doar acele ambalaje din plastic și cutii reutilizabile care pot fi cumpărate doar din magazinele proprii.
Și în România, se introduce sistemul de garanție pe ambalaj
Și în țara noastră va funcționa Sistemul de Garanţie-Returnare. Concret, acesta presupune plata, de către consumator, a unei garanții de 0,5 lei/ambalaj pentru băutura cumpărată și recuperarea acesteia, pe loc, în momentul în care returnează ambalajul la unul din punctele de returnare organizate de comercianți în cadrul magazinelor, fără a fi condiționat de prezentarea bonului fiscal.
Mai mult, cumpărătorul nu este obligat să returneze ambalajul în magazinul din care a cumpărat băutura, ci își poate recupera garanția de la orice magazin. Garanția pe ambalaj se va aplica produselor precum bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase, în ambalaje de unică folosință (nereutilizabile) din plastic, sticlă sau aluminiu, cu volumul cuprins între 0,1 și 3 litri.
Sistemul de Garanție Returnare (SGR), parteneriat între mediul privat și statul român cu scopul de a îmbunătăți rata de reciclare a deșeurilor de ambalaje, trebuie să devină complet funcțional până la finalul lunii noiembrie 2023, a aminti,t recent, Adrian Teampău, Director, Deloitte România