Scapă de arsiţa Bucureştiului, fără a părăsi oraşul! (P)
0
Pentru cel putin 3 luni în fiecare an, Bucureştiul cade pradă temperaturilor caniculare, transformându-se într-un adevarat cuptor. Activitatea milioanelor de persoane care locuiesc şi muncesc aici este afectată, iar expunerea prelungită la temperaturi ridicate poate fi cauza a numeroase afecţiuni ce vă pot deteriora sănătatea atât pe termen scurt cât şi lung.
Ştiaţi însă că există o zonă a Bucureştiului în care temperatura este cu cel putin 5 grade Celsius mai scăzuta decât în restul oraşului? Acest lucru se întampla în Greenfield Residence, cel mai verde cartier bucureştean, aflat la liziera pădurii Băneasa.
În Greenfield Residence anual se înregistreaza cele mai scazute temperaturi, pe tot parcursul verii, fapt datorat celor peste 900 de hectare de padure care îl înconjoară.
Apropierea de padurea Baneasa-Tunari constituie o bariera naturala împotriva temperaturilor extreme, dar şi a poluarii chimice si fonice.
Astfel, calitatea aerului din această zona este net superioara celei din alte zone ale Bucureştiului şi comparabilă cu cea a unui oraş de munte. Vezi raportul privind calitatea aerului în Greenfield.
De asemenea, nivelul echivalent de zgomot pe timpul zilei înregistreaza valori sub limitele admise: 40dB în Greenfield faţă de limita prevăzută prin lege pentru zona rezidenţială de 50dB. Vezi raportul privind nivelul de zgomot în Greenfield.
Mai mult, măsurătorile efectuate în zonă au relevat şi o calitate superioară a apei potabile, aceasta fiind extrasa prin intermediul a doua foraje din complexul acvifer Frăteşti - al doilea sistem ca marime din ţară, de la o adancime de 230m, respectiv 240m.
Aşadar, alegând să locuieşti în Greenfield scapi definitiv de aerul poluat şi zgomotul traficului din cartierele aglomerate, de claxoanele infernale sau scârtaitul şinelor de tramvai dilatate sub arşita verii. Aici copiii tai se pot juca liniştiti în mijlocul naturii, iar familia ta poate trai într-un mediu sanatos fără a renunţa la beneficiile vieţii din Capitală.
Mai multe detalii despre oferta de apartamente, case şi ternuri în Greenfield puteti găsi pe www.greenfieldresidence.ro.























































