Scandalul Volkswagen răscoleşte şi alte industrii. Dyson acuză Bosch şi Siemens că trişează la aspiratoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BSH Group, concernul care deţine brandurile Bosch şi Siemens, este acuzat de manipularea testelor de eficienţă energetică       FOTO Getty Images
BSH Group, concernul care deţine brandurile Bosch şi Siemens, este acuzat de manipularea testelor de eficienţă energetică       FOTO Getty Images

Scandalul Volkswagen are reverberaţii şi în alte sectoare, după ce o serie de giganţi industriali au fost acuzaţi că trişează cu privire la mai multe teste, fie când e vorba de eficienţa energetică la aspiratoare şi televizoare sau consumul de carburanţi la vapoare.

Grupul britanic Dyson a acuzat că aspiratoarele vândute sub mărcile Bosch şi Siemens consumă mult mai multă energie în condiţii reale de funcţionare faţă de teste, potrivit Engadget. Mai exact, două modele sunt incriminate în particular: Siemens Q8.0 şi Bosch GL80/In'Genius ProPerform. BSH Group – concernul care deţine cele două branduri – marchează cele două produse electrocasnice drept AAAA, ceea ce echivalează cu un consum mai mic de 750 W.

Numai că Dyson acuză grupul german că acestea consumă 1.600 W în condiţii reale de utilizare, potrivit testelor făcute în laborator de către britanici. Conform acestora, modelele în cauză au senzori ce detectează câtă mizerie se află în sacul de depozitare şi ajustează puterea motorului în concordanţă, astfel încât electrocasnicele să absoarbă cât mai mult praf. Mai exact, cu cât sacul este mai plin, cu atât motorul trage mai tare, deci consumă mai mult curent electric. Potrivit Dyson, Siemens şi Bosch profită de o chichiţă a sistemului european de verificare care permite efectuarea testelor în timp ce sunt goale, ceea ce duce la inducerea în eroare a consumatorilor prin ratinguri stelare. Drept urmare, Dyson a dat în judecată Bosch în Olanda şi Siemens în Germania. 

Nemţii resping, însă acuzaţiile de fraudă, şi au dat în judecată, la rândul lor, Dyson. „Suntem conştienţi de mult că James Dyson (inventatorul care a fondat grupul Dyson şi care conduce holdingul – n.r.) are o istorie în a fi foarte agresiv cu competitorii săi şi dorinţa de a fi în centrul atenţiei publice“, a afirmat Karsten Ottenberg, directorul BSH Group. 

Acuzaţii privind televizoarele Samsung

La începutul lunii octombrie şi gigantul sud-coreean Samsung a fost acuzat în privinţa unor modele de televizoare comercializate în Europa. Mai exact, acestea ar consuma mai multă energie decât în timpul testele oficiale, potrivit unor verificări efectuate într-un laborator independent. Diferenţa între consumul real de energie al televizoarelor şi cel din timpul testelor de laborator a fost scoasă la iveală de către un grup de cercetare numit ComplianTV, finanţat de Uniunea Europeană.

Potrivit studiului, funcţia de luminozitate a televizoarelor Samsung, care reacţionează la mişcarea imaginii, reduce strălucirea şi consumul de energie în condiţii de testare stabilite.

Samsung a respins acuzaţiile şi a afirmat că funcţia care reduce luminozitatea este activă non-stop. „Respingem categoric acuzaţiile conform cărora rezultatele testelor de laborator în cazul Smart TV-urilor Samsung sunt înşelătoare. Motion Lighting nu este o setare care se activează doar în timpul testelor de conformitate. Dimpotrivă, este o setare implicită care funcţionează atât în laborator, cât şi acasă“, au arătat atunci reprezentanţii Samsung, pentru „Adevărul“.

Teste manipulate şi la motoarele de vapoare

Concomitent, acelaşi gen de acuzaţii a apărut şi în cazul unor motoare de vapoare. Armatorul norvegian I.M. Skaugen a dat în judecată MAN, o subsidiară a grupului german Volkswagen, pe care o acuză ca a falsificat rezultatele testelor de performanţă pentru motoarele de navă. Armatorul solicită în instanţă compensaţii în valoare de 50 de milioane de dolari (44 de milioane de euro) din cauză că motoarele în cauză au consumat mai mult carburant decât susţinea producătorul.

MAN a recunoscut în 2011 că unele dintre testele realizate în uzină pentru motoarele diesel ale navelor au fost manipulate pentru a reduce în mod artificial consumul de carburant afişat.

Volkswagen deţine în prezent 75% din acţiunile MAN Diesel & Turbo SE, societatea care a furnizat motoarele încriminate de grupul norvegian. MAN a livrat aceste motoare către Skaugen în 2002-2003, dată la care Volkswagen nu era acţionar la MAN. Grupul Volkswagen a achiziţionat o participaţie de 22% abia în 2006. 

În data de 18 septembrie, Volkswagen a recunoscut în SUA că a instalat un soft care trişa la testele privind emisiile de noxe pentru o serie de modele diesel, în întreaga lume fiind comercializate 11 milioane de maşini cu motoare măsluite.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite