Românii, cocoşaţi de ratele la bănci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii nu se mai descurcă cu plata ratelor, mulţi ajungând restanţieri la bănci FOTO Adevărul
Românii nu se mai descurcă cu plata ratelor, mulţi ajungând restanţieri la bănci FOTO Adevărul

Românii care s-au împrumutat la bănci plătesc cele mai mari rate din Europa în raport cu venitul disponibil. Românii care au atras credite plătesc lunar la bancă aproape de două ori mai mult din veniturile încasate decât un francez, un italian sau un spaniol, şi de trei ori mai mult decât un neamţ.

După anii de boom economic, când băncile vindeau credite ca pe pâinea caldă, au venit anii de criză, iar acum, şi instituţiile bancare şi românii îndatoraţi resimt din plin efectele negative ale necumpătării. Astfel, românii au ajuns să plătească cele mai mari rate bancare din Europa în raport cu veniturile disponibile, cu o medie de aproape 20%, potrivit datelor prezentate de reprezentanţii Băncii Naţionale a României (BNR). „Ponderea datoriilor gospodăriilor în PIB este în regulă, sub 20%, dar ponderea datoriilor în venitul disponibil este deja la media europeană, pentru că venitul este mic. Dacă mergem la serviciul datoriei în venitul disponibil, deja situaţia este total invers, gospodăriile din România stau cel mai prost în context european (cu 20% - n.r.)“, a arătat Valentin Lazea, economist-şef al BNR. 

În timp ce plata serviciului datoriei gospodăriilor ocupă în România o pondere de aproape 20% din venitul disponibil, în Franţa şi Italia depăşeşte cu puţin 10%, iar în Germania şi Portugalia se situează sub 3%. Mai exact, românii care au atras credite plătesc lunar la bancă aproape de două ori mai mult din veniturile încasate decât un francez, un italian sau un spaniol, şi de trei ori mai mult decât un neamţ.

Având în vedere gradul mare de îndatorare al populaţiei, cumulat cu scăderea veniturilor şi a puterii de cumpărare din ultimii ani, este dificil pentru bănci să mai vândă credite acestui segment.

Creditarea excesivă, una dintre greşeli

Dincolo de unele erori făcute de bănci în trecut, printre care enumeră şi creditarea excesivă a populaţiei, Lazea susţine că există factori exogeni, independenţi de bănci, care îngreunează creditarea în acest moment. El s-a întrebat retoric cum ar putea băncile să crediteze când există atâţia salariaţi care au salariul minim pe cartea de muncă, firme profitabile care raportează pierderi, primării care acumulează arierate. „Ca tendinţă generală, sectorul companiilor are o mai bună capacitate de a accesa noi credite comparativ cu sectorul gospodăriilor. Îmi pare rău, asta este“, a afirmat Lazea.

Soldul creditului acordat populaţiei şi firmelor a scăzut în februarie cu 0,3% faţă de ianuarie, la 222,7 miliarde de lei, ca urmare a reducerii atât a împrumutuirlor în lei, cât şi a celor în valută, arată datele BNR. În termeni reali, scăderea a fost de 0,6%. Împrumuturile în lei acordate populaţiei au scăzut în februarie, faţă de ianuarie, cu 0,5%, la 34 miliarde de lei, în timp ce creditele în valută pentru populaţie s-au diminuat cu 0,2%, la echivalentul a 68,8 miliarde de lei. 

grafic rate romani
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite