Reguli clare pentru bone, menajere și alți prestatori casnici: programul maxim de lucru și plata

0
Publicat:

Legea privind activitatea și plata prestatorului casnic a intrat în vigoare la 1 ianuarie, în prezent fiind operaționalizată și platforma electronică în care sunt înregistrate bnele, menajerele, etc.

O menajeră șterge praful de pe un dulap cu oglindă
Legea privind activitatea și plata prestatorului casnic a intrat în vigoare

La solicitarea „Adevărul” Ministerul Muncii a făcut o serie de precizări privind aplicarea legii prestatorului casnic anunțând că sistemul informatic, echipamentele, instruirea personalului ANOFM au costat 17,227 milioane de lei și a fost cofinanțat din PNRR.

Pentru punerea în aplicare a Legii nr. 111 / 2022 privind reglementarea activităţii prestatorului casnic conform art. 13, a fost încheiat Contractul nr. 1370/15-09-2023 privind achiziționarea de „Servicii de implementare sistem integrat” (servicii de dezvoltare și implementare a soluției informatice, inclusiv furnizarea de echipamente, software de bază și instruire) în valoare de 17.227.213,50 lei, inclusiv TVA, iar în perioada 27 – 29.12.2023 a avut loc instruirea personalului Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru utilizarea și administrarea sistemului”, a informat Ministerul Muncii la solicitarea „Adevărul”. 

Proiectul este cofinanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență, componenta 13 Reforme Sociale, jalonul 397, Investiția 3 privind punerea în funcțiune a unei platforme digitale de gestionare a tichetelor pentru lucrătorii casnici.

Legea nr. 111 / 2022 reglementează desfășurarea activităților casnice ocazionale de către o persoană fizică - prestator casnic, în folosul unei alte persoane fizice – beneficiar casnic, în schimbul unei remunerații acordată exclusiv sub formă de tichete de activități casnice în valoare de 15 lei.

Acestea sunt cumpărate de beneficiar și preschimbate ulterior în numerar de către prestatorul casnic, după reținerea contribuțiilor și a impozitului aferente prestatorul dobândind calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale și de sănătate. „Și angajatorii publici și privați pot acorda, sub formă de bonus sau primă, tichete de activități casnice angajaților proprii”, a adăugat ministerul.

Ce tipuri de activități casnice sunt acceptate

Tichetul de activități casnice poate fi utilizat doar în scopul remunerării activităților casnice prevăzute la art. 2 alin. (1) din lege, respectiv: servicii de curățenie/igienizare, spălatul/călcatul rufelor, servicii de croitorie, servicii de preparare a hranei, servicii de îngrijire corporală, hrănire, supraveghere a beneficiarului casnic dependent, desfășurate de către un prestator casnic în legătură cu gospodăria/gospodăriile unei familii sau a/ale unei persoane singure, în calitate de beneficiar casnic și, prin excepție, de către persoanele care exercită ocazional profesia de bonă.

În domeniul de aplicare al legii nu intră activitățile casnice efectuate în scop comercial sau în beneficiul unor terți. Legea nr. 111/2022 dă posibilitatea persoanelor neintegrate pe piața muncii formală ( în special persoanele cu nivel de calificare redus), precum și celor care fac parte din forța de muncă sub-utilizată să presteze activități remunerate, într-un cadrul legal.

Vârsta de cel puțin 16 ani și program de lucru de maximum 12 ore pe zi

Actul normativ prevede că prestatorul casnic trebuie să aibă 16 ani împliniți și să nu fie membru al familiei beneficiarului casnic, așa cum e definit la art. 2 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, pot fi prestatori casnici șomerii indemnizați, prevăzuți la art.17 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare și beneficiarii de venit minim garantat, potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

Legea prevede, de asemenea, că între prestatorul casnic și beneficiarul casnic se stabilește un raport juridic prin acordul de voință al părților în vederea prestării activităților casnice, fără a avea o formă scrisă.

Cele două părți convin asupra locului unde se va desfășura activitatea casnică (în gospodăria beneficiarului, la domiciliul prestatorului sau în alt loc), activitățile care trebuie prestate și numărul de ore sau volumul de muncă.

Volumul de muncă zilnic nu poate să depășească 12 ore pentru un adult și 6 ore pentru prestatorii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani. 

Bonus de 75 de tichete a 15 lei pentru cei care strâng peste 600 tichete/an

Avantajele pentru prestatorii casnici, conform legii care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2024:

- Prestatorii casnici devin asigurați la sistemul de pensii, precum și la sistemul de sănătate având dreptul la pachetul de servicii medicale de bază (chiar dacă nu plătesc și contribuția la sănătate) în anumite condiții;

- Prestatorii casnici pot beneficia de indemnizația de șomaj, întrucât potrivit legii, aceste persoane nu sunt asimilate unora ce realizează venituri.

Beneficiarii care vor cumpăra și folosi, într-un an, cel puțin 600 de tichete de activități casnice, vor primi de la stat, încă 75 de tichete, gratuite, ca stimulent şi vor putea fi folosite în anul următor.

În plus, angajatorii pot acorda salariaților proprii sub formă de primă sau bonus, în afară de salariul de bază stabilit, tichete de activități casnice, suportând valoarea acestora. Pentru aceste beneficii, salariații vor suporta doar impozit pe venit, nu și contribuții sociale. Angajatorii care au cumpărat și acordat într-un an cel puțin 600 de tichete pentru același angajat, pot beneficia gratuit de 50 de tichete în anul următor, pentru fiecare angajat pentru care au cumpărat și acordat minimul de tichete.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite