Productivitate mică, scuze mari: problema companiilor din România nu este tehnologia, ci managementul

Productivitatea angajaților din România a crescut cu 17,5% în ultimii patru ani, conform unei analize realizate de o companie de consultanță de business, pe baza datelor oficiale ale Ministerului Finanțelor și INS, însă diferența față de media Uniunii Europene rămâne considerabilă.

Productivitatea angajaților din România a crescut cu 17,5% în ultimii patru ani. Foto arhivă

În prezent, un angajat român generează aproximativ 6.000 de euro pe lună, în timp ce productivitatea reală pe oră lucrată este de doar 20 de euro/oră, față de 46 de euro/oră în UE.

România vs media UE – productivitatea muncii

Datele Eurostat, interpretate de TPC Concept, arată că productivitatea muncii în România a crescut semnificativ în ultimele două decenii, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană. Acum se situează la aproximativ 72–73% din media UE, sub media UE de 100. Însă, România rămâne competitivă pe salarii.

Conform datelor Eurostat pentru productivitatea pe oră lucrată (UE = 100):

• Germania: 103–104

• Italia: 104–105

• Spania: 98

• Cehia: 85

• Polonia: 79

• România: 72–73

• Bulgaria: 70

România produce astfel cu aproximativ 25–30% mai puțină valoare economică pe oră lucrată decât media UE.

Pe hârtie, cifrele cresc. În realitate, ritmul este prea lent pentru a reduce decalajul față de economiile dezvoltate. Iar problema nu este una de context, ci de mentalitate.

„În organizațiile în care angajații sunt percepuți în primul rând ca un cost, preocuparea principală a managementului este reducerea cheltuielilor cu personalul”, a declarat pentru „Adevărul” Sorin Spiridon, consultant de business TPC Concept, subliniind că aceasta este, de fapt, eroarea structurală: obsesia pentru costuri în locul focusului pe valoare.

Potrivit acestuia, există companii care investesc în utilaje și automatizări nu pentru a crește performanța, ci pentru a ține numărul de angajați cât mai jos. O eficiență contabilă pe termen scurt, dar o plafonare sigură pe termen lung. „Această abordare poate aduce eficiență pe termen scurt, dar limitează dezvoltarea capabilităților interne ale organizației”, punctează Spiridon.

Angajații trebuie văzuți ca niște creatori de valoare

Contrastul este evident în firmele care performează cu adevărat. Acolo, angajații nu sunt tratați ca o cheltuială de tăiat, ci ca o sursă de valoare de multiplicat. „Companiile care privesc angajații ca pe creatori de valoare […] investesc în dezvoltarea competențelor, în retenția talentelor și în cultura organizațională”, spune consultantul. Diferența nu este subtilă, este fundamentală.

Iar cifrele confirmă această ruptură de logică. La nivel de companie, productivitatea reală nu se măsoară doar în venit per angajat, ci în randamentul forței de muncă — câtă valoare generează fiecare euro plătit în salarii. Un exemplu simplu: o firmă cu 10 milioane euro cifră de afaceri și 100 de angajați produce 100.000 euro per angajat. Dacă salariul brut anual este 15.000 euro, randamentul este 6,6.

Problema este că acest randament este sub nivelul considerat sănătos.

„În multe industrii, un nivel sănătos al acestui raport se situează între 7 și 12”, explică Călin Spiridon, managing partner la TPC Concept. Cu alte cuvinte, multe companii românești pur și simplu nu scot suficientă valoare din resursa umană pe care o au, pentru că încearcă să compenseze lipsa de organizare cu oameni în plus.

Una dintre cele mai frecvente situații este cea a companiilor care cresc mai repede decât se pot organiza. Businessul se extinde, dar procesele rămân în urmă. Structura devine neclară, responsabilitățile se suprapun, iar soluția reflexă este angajarea de noi oameni, spun specialiștii, și nu pentru a crea valoare, ci pentru a acoperi haosul.

La fel de problematică este incapacitatea de a gestiona complexitatea. Pe măsură ce apar produse noi, piețe noi și procese suplimentare, organizațiile ar trebui să simplifice și să optimizeze. În schimb, multe aleg varianta comodă: adaugă personal. Rezultatul este un sistem în care oamenii muncesc mai mult pentru a compensa ceea ce ar trebui rezolvat prin procese, tehnologie sau structură.

Peste toate se adaugă o altă frână majoră: centralizarea excesivă a deciziei. În companiile unde totul depinde de fondator sau de câțiva oameni-cheie, viteza scade, blocajele cresc, iar organizația funcționează constant sub potențial.

Adevărul este simplu și incomod: productivitatea scăzută nu este o problemă de piață sau de angajați. Este o problemă de management.

Companiile care rămân în urmă nu sunt neapărat cele din industrii „slabe”, ci cele care nu reușesc să transforme activitatea zilnică în valoare economică reală. Diferența nu o face cât muncesc oamenii, ci cum este organizată munca lor.

Ce măsuri ar trebui să ia companiile ca să ridice nivelul productivității

Creșterea productivității nu este rezultatul unei singure decizii, ci al unui ansamblu de măsuri care vizează modul în care este organizată și gestionată activitatea companiei:

• reducerea complexității organizațională - pe măsură ce firmele cresc, apar procese, niveluri de coordonare și activități administrative suplimentare. Dacă aceste elemente nu sunt simplificate periodic, organizația ajunge să funcționeze cu prea mulți oameni pentru a gestiona aceeași activitate.

• investiția în dezvoltarea angajaților - companiile cu productivitate ridicată tratează oamenii ca pe un creator de valoare și investesc constant în pregătirea profesională, în dezvoltarea competențelor și în creșterea autonomiei echipelor.

• definirea clară a proceselor de lucru - procesele bine structurate reduc erorile, elimină activitățile redundante și permit organizației să funcționeze mai eficient, fără a crește proporțional numărul de angajați.

• stabilitatea echipei - companiile care reușesc să fidelizeze angajații păstrează competența acumulată în interiorul organizației și reduc costurile generate de fluctuația de personal.

• investițiile în tehnologie, sisteme informatice și utilaje moderne - acestea pot contribui semnificativ la creșterea productivității, deoarece permit automatizarea unor activități și utilizarea mai eficientă a resurselor.

În general, companiile care reușesc să combine aceste elemente – simplificarea organizației, dezvoltarea oamenilor, procese bine definite și investiții în tehnologie – sunt cele care obțin, în timp, un nivel de productivitate competitiv.

De multe ori, productivitatea devine o temă de discuție abia atunci când apar presiuni externe: creșterea costurilor salariale, scăderea marjelor sau dificultăți în găsirea forței de muncă. În acel moment, managementul începe să își pună întrebarea dacă organizația funcționează la potențialul real.

„În experiența mea de consultanță, productivitatea este rar o preocupare explicită a managementului. Majoritatea companiilor urmăresc indicatori precum cifra de afaceri, creșterea vânzărilor sau profitul, dar mult mai puțin eficiența cu care sunt utilizate resursele pentru a genera aceste rezultate”, conchide consultantul de business Sorin Spiridon.

În realitate, productivitatea ar trebui să fie unul dintre indicatorii centrali ai performanței unei companii, pentru că ea arată câtă valoare economică generează fiecare angajat. Companiile care urmăresc constant acest indicator reușesc, în general, să crească mai sănătos și să își păstreze competitivitatea pe termen lung.

În următorii ani, competitivitatea companiilor din România nu va mai depinde atât de costul muncii, cât de capacitatea lor de a crește productivitatea.