Producţia Gazprom a scăzut cu 20% în august din cauza conflictului din Ucraina. Factura crizei ar ajunge la 10 miliarde de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gazprom ar putea pierde în acest an 10 miliarde de dolari din venituri, din cauza conflictului din Ucraina
Gazprom ar putea pierde în acest an 10 miliarde de dolari din venituri, din cauza conflictului din Ucraina

Deşi nu este direct aflată pe lista de sancţiuni a Uniunii Europene sau a Statelor Unite, producţia de gaze naturale a Gazprom a scăzut cu 19,6% în luna august comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut din cauza conflictului din Ucraina, scrie The Moscow Times.

Astfel, extracţia s-a ridicat la 26,3 miliarde de metri cubi în august şi ar putea ajunge pe tot anul sub 450 de miliarde de metri cubi, mult sub cele 487,4 miliarde de metri cubi produşi anul trecut.

Faţă de estimarea iniţială de producere a 490 de miliarde de metri cubi de gaze, Gazprom ar putea termina anul cu o producţie de doar 454 de miliarde de metri cubi, ceea ce înseamnă un declin de 7,4%, potrivit analiştilor Sberbank CIB.

Cum anul trecut Gazprom a avut venituri de 140 de miliarde de dolari, cei 7,4% înseamnă venituri în minus de 10 miliarde de dolari, mai scrie sursa citată.

Scăderea se explică prin faptul că relaţiile dintre Rusia şi Ucraina s-au deteriorat rapid după anexarea Crimeei şi sprijinul acordat de Moscova separatiştilor din Donetsk. Ucraina nu a mai plătit datoriile pentru gazele deja achiziţionate, iar în iunie Gazprom a închis robinetul pentru Kiev. Exportă, însă, mai departe către clienţii europeni.

Potrivit Reuters, Gazprom nu-şi poate permite să oprească livrările la iarnă către Europa, atât din punct de vedere financiar, căci este o companie foarte îndatorată şi cu 500.000 de angajaţi, cât şi din punct de vedere tehnic. Mai exact, în cazul închiderii robinetului spre Europa, este foarte greu pentru gigantul rus să reducă producţia, deoarece, dacă ar închide unele zăcăminte, acestea nu ar mai putea fi repornite. De asemenea, nici arderea unor mari cantităţi de gaze la sondă nu poate fi făcută în condiţii de siguranţă.

Surpriza Novatek

Dar problema nu este numai Ucraina, căci Gazprom pierde teren şi în interiorul Rusiei, din cauza scăderii cererii de gaze, ca urmare a problemelor economice ale Rusiei. Acestea sunt provocate, la rândul lor, de sancţiuni. De asememea, există şi o competiţie tot mai mare pe care o fac Novatek şi Rosneft în domeniul gazelor. Novatek, al doilea producător rus de gaze, este controlat de către oligarhul rus Ghenadi Timcenko, iar grupul petrolier francez Total deţine la acesta 18% din acţiuni. Total a cumpărat 12% din Novatek în 2011 pentru 4 miliarde de dolari şi are opţiunea de a-şi creşte participaţia la companie până la 19,4%.

Novatek se află sub sancţiunile impuse de SUA, dar producţia sa a crescut cu 19,2% în august, potrivit Sberbank CIB.

Şi Rosneft are probleme

Nici la Rosneft situaţia nu e prea roz: producţia a scăzut în august până la cel mai mic nivel din martie 2013 încoace, din cauza declinului natural al zăcămintelor siberiene şi a forajelor insuficiente. De altfel, Rosneft, aflată la rându-i sub sancţiuni, a cerut guvernului un ajutor de 41 de miliarde de dolari.

Mai puteţi citi:

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite