Producătorul de componente auto Bosch, acuzat că a lucrat „mână în mână“ cu Volkswagen la manipularea emisiilor
0Furnizorul german de subansamble şi piese auto Robert Bosch GmbH a fost un „participant activ“ la schema de aproape zece ani prin care Volkswagen a înşelat clienţii şi a evitat respectarea legislaţiei privind emisiile, acuză avocaţii unui grup de proprietari de autoturisme produse de grupul german.
Aceştia au depus marţi o plângere marţi la un tribunal din San Francisco, în care citează mai multe documente confidenţiale predate de către Volkswagen, scrie Reuters.
Volkswagen a refuzat să comenteze informaţia, dar a adăugat că aceasta nu influenţează în vreun fel planul de compensaţii în valoare de 15,3 miliarde de dolari convenit cu autorităţile americane.
Cea mai mare parte a documentelor care implică Bosch în schema de fraudare au rămas secrete, deoarece Volkswagen le-a categorisit drept confidenţiale, astfel că nu pot fi accesate de către public, chiar dacă au fost depuse în instanţă.
Un purtător de cuvânt al Bosch a afirmat că grupul ia în serios acuzaţiile şi cooperează în mai multe investigaţii, dar a refuzat să detalieze.
Bosch realizează unitatea de control a motorului, „creierul“ acestuia. Bosch livrează module de control al motoarelor, numite EDC17, şi softuri pentru aproape toate automobilele diesel cu motoare cu patru cilindri comercializate în America de Nord, fabricate de Volkswagen, BMW şi Mercedes-Benz. Sistemele respective reglează modul în care vehiculele filtrează noxele emise de motoare, înainte de evacuare.
Volkswagen a modificat softurile motoarelor diesel pentru a declanşa sistemul de control al emisiilor doar atunci când vehiculele sunt testate pentru noxe, în condiţii de laborator. Sistemul se închide atunci când vehiculele rulează în condiţii normale de trafic, potrivit autorităţilor americane de reglementare.
Volkswagen a recunoscut în septembrie 2015 că a instalat un soft ilegal pe 11 milioane de automobile ale grupului comercializate la nivel mondial, pentru a reduce nivelul emisiilor poluante în timpul testelor. Din cele 11 milioane de vehicule, 482.000 au fost comercializate pe piaţa americană.
Bosch a furnizat componentele şi software-ul de control către Volkswagen, dar anterior a afirmat că nu este răspunzătoare de modul în care acesta este folosit de către producători. Sistemul controlează acceleraţia şi puterea maşinii şi este modificat în mod extensiv de către producători pentru a da fiecărui model de autoturism o aură de unicitate.
Avocaţii proprietarilor de maşini măsluite acuză însă în documentele depuse în instanţă că Bosch a lucrat „mână în mână“ cu inginerii Volkswagen pentru a evita testele de poluare şi a păcăli autorităţile de reglementare. „Este de neconceput ca Bosch să nu ştie că software-ul pentru care era responsabilă să îl definească, dezvolte, testeze, să îl menţină şi să îl livreze conţinea un dispozitiv de înfrângere“, arată avocaţii. În aprilie, Bosch a pus deoparte 650 de milioane de euro pentru potenţiale costuri legale.