Oltchim a obţinut un profit net de 18,5 milioane lei, în primul semestru
0Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvenţă din 2013, a realizat un profit net de 18,5 milioane lei, adică 4,1 milioane de euro, în primul semestru al acestui an.
De asemenea, Oltchim a avut vânzări nete mai mari cu aproape 4%, în valoare de circa 378 de milioane de lei (84 de milioane de euro), potrivit raportului semestrial transmis Bursei de Valori Bucureşti.
Oltchim raportase la jumătatea anului trecut un profit net, contabil, de 2,31 miliarde lei (518 milioane euro), după anularea unor datorii de 2,35 miliarde lei în baza planului de reorganizare, din activitatea curentă combinatul chimic având în primul semestru din 2015 pierderi în scădere la 9,12 milioane lei.
„Profitul de anul trecut era un profit financiar, provenit din tăierea datoriilor, nu era un profit fiscal. Anul acesta avem un profit curat. Este un enorm succes pe care îl înregistrăm de la reorganizare”, a declarat, pentru News.ro, avocatul Gheorghe Piperea, unul din administratorii judiciari ai Oltchim. În primul semestru al anului trecut, Oltchim a raportat vânzări nete de 364,6 milioane lei.
„Rezultatele înregistrate în semestrul I 2016 de către Oltchim SA demonstrează faptul că măsurile avute în vedere prin planul de reorganizare pentru eficientizarea societătii, aprobat de creditori, au fost implementate cu succes. Recâştigarea pieţelor de desfacere cu preponderenţă externe, retehnologizările efectuate la principalele instalaţii tehnologice, coroborate cu reducerea personalului excedentar au contribuit la obţinerea acestor rezultate”, se arată în raportul companiei.
La 30 iunie 2016, Oltchim SA înregistra datorii totale în suma de 1,35 miliarde lei, din care 1,052 miliarde lei sunt datorii înregistrate în conformitate cu planul de reorganizare, iar 231 milioane lei sunt datorii nete acumulate după intrarea în insolvenţă.
„În totalul datoriilor acumulate în insolvenţă este cuprins şi impozitul pe profit aferent lui 2015 în sumă de 35 milioane lei calculat pentru veniturile din anularea datoriilor. Conform planului de reorganizare, acesta se achită în termen de cinci zile de la încasarea preţului de vânzare al participaţiilor Oltchim la Oltchim SPV”, se mai precizează în raport.
Numărul mediu de salariaţi pe primul semestru al acestui an a fost de 1.940, faţă de 2.207 pe semestrul I din 2015. Reducerea de personal a fost determinată de disponibilizarea a 243 salariaţi la finele lui 2015. „Pentru toţi salariaţii se plătesc asigurări sociale”, spun oficialii companiei.
Oltchim este singurul producător din Europa Centrală de sodă caustică lichidă şi singurul producător din România de clor şi polieter polioli. Societatea exportă aproximativ 70% din producţie.
Oltchim a intrat în insolvenţă în ianuarie 2013, iar planul de reorganizare prevede vânzarea combinatului pentru cel putin 307 milioane euro. Statul a încercat în mai multe rânduri privatizarea Oltchim, dar fără success. La ultimul termen, din decembrie 2014, niciun investitor nu şi-a exprimat interesul să preia compania.
La începutul lunii aprilie a acestui an, Comisia Europeană a anunţat că a deschis o investigaţie aprofundată pentru a verifica dacă anularea datoriilor de către statul român şi continuarea aprovizionării Oltchim de către întreprinderi de stat, în pofida deteriorării situaţiei financiare a acesteia, au respectat normele UE privind ajutoarele de stat.
Statul român deţine un pachet de control de 54,8% în cadrul societăţii.