Ministerul Energiei a trimis către ANI o sesizare primită privind două posibile conflicte de interese

0
0

Ministerul Energiei a retransmis Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) o sesizare ce priveşte două posibile conflicte de interese, una referitoare la directorul general al Direcţiei Generale Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie (DGPAPSE), Bogdan Stanescu, iar cealaltă face referire la reprezentanţii statului în AGA Oil Terminal Constanţa, operatorul terminalului petrolier la Marea Neagră.

În urma sesizărilor primite, Ministerul Energiei a demarat controale la compania Oil Terminal Constanţa, privind activitatea societăţii între 1 ianuarie 2013 şi 31 decembrie 2015.

Sesizarea primită conţinea presupuse nereguli în situaţiile financiare şi în administrarea societăţii, arată un raport publicat pe site-ul Ministerul Energiei.

Sesizarea arată că directorul general al Direcţiei Generale Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie, Bogdan Stanescu, s-ar fi aflat în conflict de interese „faţă de procesele Oltchim cu companiile de stat precum Oil Terminal fiind creditoare ale Oltchim”.

DGPAPSE este direcţia care administrează participaţiile statului în societăţile energetice de stat, Bogdan Stănescu ocupând şi funcţia de administrator special al combinatului chimic Oltchim.

Al doilea posibil conflict de interese îi priveşte pe reprezentanţii statului în Adunarea Generală a Acţionarilor Oil Terminal.

Potrivit sesizării primite de minister, aceştia ar fi primit în mod ilegal „foloase necuvenite prin încasarea unei indemnizaţii de şedinţă de AGA”, deoarece acest lucru îi dicriminează pe ceilalţi acţionari ai companiei, Oil Terminal fiind cotată la Bursa de Valori Bucureşti cu mii de acţionari privaţi, din care peste 10 participă la fiecare AGA fără să încaseze vreo indemnizaţie, se mai arată în document.

„Chiar dacă această situaţie a fost pe ordinea de zi a unei şedinţe AGA reprezentanţii acţionarului majoritar au votat împotriva fiind în flagrant conflict de interese”, informează nota.

Bogdan Stănescu este un apropiat al viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu, aflat în prezent în arest la domiciliu. potrivit CV-ului publicat de Stănescu, el a fost consilier al viceguvernatorului BNR din iunie 2010 şi a ocupat un număr important de funcţii în diferite instituţii sau companii deţinute de stat. 

Oil Terminal Constanţa, un monopol al tranzitului de ţiţei la Marea Neagră, este listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) din 1998. Compania este controlată de Ministerul Energiei, care deţine 59,62% din acţiuni. 

"Avertizarea a fost retransmisă, conform adresei Corpului de control al primului-ministru întregistrată la Ministerul Energiei cu nr. 162686/15.06.2016, către Agenţia Naţională de Integritate, instituţie competentă în evaluarea presupuselor conflicte de interese sesizate", arată documentul publicat de Ministerul Energiei.

Economie


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri