Nicolescu: Nu putem exclude o criză a gazelor în această iarnă, dar România este pregătită. Creştem cantitatea de gaze stocate, avem păcură şi apă în lacuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O criză a gazelor nu poate fi exclusă în această iarnă, în contextul conflictului dintre Ucraina şi Rusia, dar România este pregătită şi nu va fi afectată, a afirmat, la Urziceni, Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie.

El a spus că ţara noastră va înmagazina mult mai multe gaze decât a stabilit Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), respectiv 2,5 miliarde de metri cubi faţă de 1,7 miliarde de metri cubi, în vreme ce o serie de termocentrale din marile oraşe pot fi trecute pe păcură pentru a nu mai consuma gaze, România având deja stocuri de păcură.

„Nu exclud să apară o criză a gazelor. Nu trebuie să ne surprindă, noi suntem pregătiţi. Avem mai multe scenarii pentru la iarnă în privinţa asigurării alimentării cu gaze, dar în niciunul dintre aceste scenarii populaţia României nu va fi afectată“, a declarat Nicolescu.

„Avem rezerve importante de păcură astfel încât unele centrale să treacă de pe consumul de gaz pe cel de păcură. În plus, avem un grad important de umplere al lacurilor de acumulare, deci suntem pregătiţi să depăşim orice situaţie poate să apară“, a adăugat ministrul.

Nicolescu a participat la inaugurarea unei investiţii a Romgaz, care a extins depozitului de înmagazinare a gazelor naturale de la Urziceni, din judeţul Ialomiţa.

El spune că această investiţie este foarte importantă pentru România, mai ales în contextul situaţiei din Est. „Creşte capacitatea de stocare cu 100 milioane metri cubi şi cea de extacţie în perioada iernii cu 2,4 milioane metri cubi“, a spus el.

România produce anual prin Petrom şi Romgaz, aproximativ 11 miliarde metri cubi de gaze, şi importă anual din Rusia încă 1,5 miliarde de metri cubi de gaz.

Totodată, el a precizat că posibilitatea României de a-şi ajuta vecinii este limitată.

Ce măsuri se pregătesc la Bruxelles

Uniunea Europeană ar putea interzice revânzarea gazelor naturale lichefiate şi să limiteze consumul industrial, pentru protejarea aprovizionării cu energie a utilizatorilor casnici în această iarnă, în eventualitatea în care Rusia ar opri livrările de gaze din cauza crizei din Ucraina.

Rusia şi şantajul energetic

Rusia este cel mai mare furnizor de petrol, gaze şi cărbune al Europei, iar infrastructura de conducte din Ucraina ar putea fi folosită ca armă politică, aşa cum s-a mai întâmplat, având în vedere că autorităţile europene şi cele de la Moscova se contrazic din cauza acţiunilor militare ruseşti pe teriotoriul ucrainean.

Rusia a tăiat de trei ori alimentare Ucrainei până acum: în 2006, 2009 şi în luna iunie. Moscova a acuzat Kievul că se pregăteşte ca la iarnă să sifoneze din gazele destinate clienţilor europeni.

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/romgaz-2" target="_blank">View the story "romgaz" on Storify</a>]

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite