Mentalitate de contabil

Nu sunt adeptul teoriei potrivit căreia călătoriile demnitarilor în străinătate, inclusiv cele ale preşedintelui, ar trebui cântărite după cât au costat şi cât beneficiu material au adus.

Sunt obligaţii de reprezentare pe care trebuie să le îndeplinim dacă vrem să ne întărim poziţia în cercurile de putere internaţionale. Şi nu mă aştept ca, după fiecare călătorie, oficialii să facă un bilanţ al veniturilor şi încasărilor.

În consecinţă, nu punem în discuţie cât au costat călătoriile Gloriei Arroyo, mai ales dacă ele sunt justificabile prin prisma interesului naţional. Şi nici nu pun problema precum senatorul Chiz Escudero. Acesta a spus că deplasările prezidenţiale din 2007 ar fi echivalat cu bugetul anual al Universităţii Politehnice din Filipine.

Şi că suita prezidenţială a cheltuit 11 la sută din bugetul pentru călătorii al tuturor demnitarilor filipinezi. Tot senatorul Escudero mai susţine că sumele cheltuite pe călătoriile în străinătate ale preşedintelui şi suitei sale sunt mai mari decât bugetul Comisiei Naţionale pentru Relaţiile de Muncă, al Oficiului Avocatului Poporului şi al Registrului Agricol.

Dar nu pot să nu observ că preşedintele însuşi parcă ar cere o astfel de abordare, după cât patos pune în justificarea economică a vizitelor sale în străinătate.

Să luăm de exemplu vizita la Tokyo, prima escală într-un turneu care a dus-o mai întâi în Statele Unite, apoi, neprogramat, în Columbia şi Brazilia, apoi înapoi în SUA şi Hong Kong, unde în acest moment îşi petrece concediul.

Palatul Malacanang spune că prezenţa preşedintelui Gloria Arroyo la Tokyo a făcut posibilă semnarea cu Banca Japoniei pentru Cooperare Internaţională a unui acord de garantare aproape integrală a emisiunilor filipineze pe piaţa japoneză. Vizita ei personală, potrivit Palatului, a mai dus şi la parafarea unei serii de înţelegeri între mediile de afaceri ale acelor ţări.

În realitate însă, aceste acorduri ar fi putut fi semnate şi fără ca preşedintele să fie de faţă. Semnarea garanţiei la emisiunile Samurai putea fi făcută foarte bine doar de ministrul de Finanţe, Gary Teves. Acordurile de afaceri au fost negociate şi agreate de mult şi aşteptau doar ieşirea la scenă deschisă a preşedintelui pentru a fi puse în practică. Astfel că, insistând aşa de mult pe rezultatele economice, preşedintele Arroyo de fapt devine mai vulnerabilă la genul de critici aduse de cei precum senatorul Escudero.