Mașina înaintea sănătății. „Românii sunt de zece ori mai dispuși să-și asigure autoturismul decât propria viață”
0Într-un an marcat de incertitudini fiscale, scumpiri și catastrofe naturale frecvente, piața asigurărilor din România arată o discrepanță majoră: românii își protejează cu prioritate bunurile materiale, dar ezită când vine vorba de asigurări de sănătate sau viață.
Datele oficiale pentru 2024 și primele luni din 2025 arată că peste 80% din piața de asigurări este ocupată de polițele generale (auto, locuințe, bunuri), iar dintre acestea, aproape 70% sunt asigurări auto. Asigurările de viață reprezintă doar 19%, iar cele de sănătate, deși sunt în creștere, nu depășesc 2% din piață.
RCA-ul e obligatoriu
„Cu alte cuvinte, românii sunt de zece ori mai dispuși să-și asigure mașina decât sănătatea. Dar asta nu înseamnă neapărat că ne pasă mai mult de caroserie decât de colesterol. Dobândirea unei polițe RCA este obligatorie prin lege, nu este o simplă opțiune. Nu poți circula cu autoturismul fără această poliță. Nu dintr-o grijă pentru cetățeni, ci pentru că infrastructura juridică și economică a statului român este orientată către protejarea capitalului și a circuitelor sale, nu a vieților individuale. În schimb, nici o lege nu obligă să închei asigurare pentru sănătate sau pentru viață, ceea ce e foarte bine”, a explicat pentru Adevărul, Florin Poenaru, antropolog, lector la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (Universitatea din București).
Așadar, nu este vorba de o presupusă trăsătură culturală a românilor. „E mai de grabă rezultatul unui conformism minim față de reguli într-o societate care este dominată, ca să nu spunem, obsedată, de mașini și de încărcătura culturală și simbolică a acestora”, adaugă acesta.
„La prima vedere, asigurările de sănătate sau de viață suferă de o problemă majoră: neîncrederea (o carte importantă pe subiectul neîncrederii, ce merită citită în mod polemic, este cea a antropologului Radu Umbreș). Polițele sunt greu de înțeles, au multe clauze ascunse, și nu puține au fost cazurile în care companiile au refuzat să plătească despăgubirile pe motive neîntemeiate. La asta se adaugă birocrația și faptul că spitalele private taxează separat și suplimentar, chiar în cazul existenței unei polițe de asigurare”, este de părere Florin Poenaru.
„Asigurările private de sănătate și de viață rămân un lux al celor bogați”
În opinia sa, motivul real al ponderii mici a asigurărilor de sănătate și de viață e unul cât se poate de material: veniturile mici. Aproape 60% dintre angajații români declară că salariile nu le ajung decât pentru cheltuieli curente, trăind de pe o lună pe alta.
„Aceștia nu au nici o posibilitate de a economisi sau de a face alte cheltuieli în afara strictului necesar. Orice cheltuială neprevăzută (cum ar fi o boală gravă a dinților, să spunem, pentru care o asigurare e câteva mii de euro pe an) îi poate aduce la sapă de lemn. 13% din angajați declară că au dificultăți serioase în a-și plăti facturile lunare. În 2024, salariu mediu net era în jur de 5.600 Ron. Totuși, peste 30% din angajați câștigau sub această sumă, mai aproape de salariul minim. În acest context, de reală pauperizare a celor care muncesc, asigurările private de sănătate și de viață rămân un lux al celor bogați. Ei au suficient capital încât să poată pună un preț, în mod concret, asupra vieții lor. Viețile celorlalți sunt dispensabile, nu merită efortul asigurării. Și vorbim de o situație socio-economică anterioară noilor măsuri de austeritate, care doar vor adânci această realitate și clivajele sale”, completează antropologul.
Pe lângă aspectul material se mai adaugă un fapt: neîncrederea fundamentală și în creștere a unei bune părți a compatrioților noștri față de orice sursă de autoritate instituțională, fie ea de stat (mai ales), fie privată, continuă Florin Poenaru.
„Prin retragerea statului din sfera protecției sociale și privatizarea tot mai accentuată a riscului oamenii au învățat că trebuie să se descurce singuri (sau cu familiile lor extinse) în toate aspectele vieții, dar mai ales în situații de criză. Asigurările private nu sunt expresia solidarității, ci a acumulării. De la originea lor în porturile comerciale italiene și până la sistemele financiare de astăzi, ele funcționează ca instrumente prin care incertitudinea viitorului este transformată în capital și profit. Cei care pot participa la acest sistem o fac tocmai pentru că dispun deja de capital. Ceilalți rămân în afara jocului, nu pentru că sunt delăsători și nu le pasă de propria sănătate, ci pentru că sunt excluși material din acest mecanism. Faptul că o bună parte a populației României de astăzi este exclusă financiar din participarea la acest proces oferă temei observației profesorului Vladimir Pasti că România nu este pe deplin o societate capitalistă”, susține specialistul.
„Bunăstarea este considerată o responsabilitate individuală”
La rândul său, Răzvan Dumitru, sociolog și antropolog social, explică pentru Adevărul: „Românii pun accent pe valorile materiale mai mult decât pe cele imateriale cum sunt viața și sănătatea, o caracteristică a societăților mai sărace, cu o memorie a sărăciei recente. Atât timp cât nu se confruntă cu o pierdere iminentă a acestora (sănătate și viață), ele nu sunt văzute ca fiind o urgență sau un risc foarte mare de majoritatea oamenilor. Sunt percepute mai degrabă ca parte din destin, ceva dincolo de decizia indivizilor”.
Tot el atrage atenția că, în România, existența unui sistem universal de asigurare medicală a redus frica legată de accesul la îngrijiri. „Trăim într-o societate mai puțin individualizată față de cele din Vest, acolo unde s-a dezvoltat cultura asigurărilor de viață și sănătate. În acestea, solidaritatea socială bazată pe relații umane de familie și a celor apropiați este mai redusă, indivizii neașteptând susținerea/ajutorul celorlalți în cazuri de forță majoră sau risc major, astfel încât asigurarea apare și ca un efect al unei individualizări accentuate a societății unde întreaga responsabilitate asupra riscurilor cade pe individ. Iar sănătatea și viața țin de responsabilitate individuală și mai puțin de destin”, afirmă Răzvan Dumitru.
Așadar, în Vest, indivizii știu că în fața unui risc major rămân singuri. În România, însă, relațiile familiale și apropiate încă funcționează ca formă de solidaritate. Paradoxal, tocmai de aceea, riscurile personale nu sunt tratate cu aceeași urgență.
„În societatea românească, riscul asupra proprietăților materiale este perceput ca fiind mai important, în condițiile unei culturi persistente a precarității. Ajutorul în caz de pierdere materială este mai puțin așteptat de la cei apropiați, iar bunăstarea este considerată o responsabilitate individuală, de unde și interesul crescut pentru asigurările de bunuri”, conchide Răzvan Dumitru.
Se încarcă comentariile...
