Isărescu: Abordarea ţărilor UE care încă nu au adoptat euro este „aşteptăm şi vom vedea“. Ponta vrea adoptarea euro în 2019. Avem nevoie de un nivel de trai bun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ţările membre ale Uniunii Europene care nu au adoptat încă moneda unică europeană par a avea o abordare de tipul „aşteptăm şi vom vedea“ în privinţa intrării în zona euro, deşi în momentul aderării la UE au anunţat date certe în acest sens, susţine guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, într-o prezentare postată pe site-un BNR, pe care a susţinut-o la o întâlnire cu ambasadorii statelor UE.

El a menţionat cazul Bulgariei, care şi-a stabilit în 2004 data de intrare în zona euro în 2010, al Ungariei, Poloniei şi Cehiei, care au anunţat în 2003 datele de adoptare a euro în 2008, respectiv 2008/2009 şi 2009/2010. România şi-a fixat în 2007, prin Programul de Convergenţă, anul 2014 pentru trecerea la euro. În acest moment, însă, niciuna dintre ţările menţionate nu a intrat în zona euro şi nici nu are stabilită o dată ţintă în acest sens, susţine Isărescu, citat de Agerpres.ro.

„România, ca şi alte ţări care nu sunt în zona euro, este mai aproape ca oricând de îndeplinirea criteriilor de la Maastricht, de convergenţă nominală, dar a devenit evident că abordarea bazată exclusiv pe atingerea acestor obiective nu este suficientă. Adoptarea principiului «pune-ţi mai întâi casa în ordine» de către fiecare stat înainte de adoptarea euro pare a fi o condiţie esenţială pentru succesul lărgirii zonei euro. Numai astfel adoptarea monedei unice va genera beneficii atât pentru respectivele ţări cât şi pentru întreaga zonă euro“, a precizat Mugur Isărescu.

În Ungaria, premierul Viktor Orban anunţa, tot în urmă cu un an, că ţara sa nu poate lua în considerare adoptarea euro înainte ca nivelul de dezvoltare economică să ajungă la 90% din cel al ţărilor din zona euro.

Ministrul de Finanţe din Bulgaria declara, la rândul său, în februarie 2013, că, dacă intră pe calea adoptării euro, nu ştie exact în ce ar intra, aşa că este mai bine să aştepte.

Economiştii avertizează că nu trebuie să ne grăbim

Premierul Victor Ponta a declarat în mai multe rânduri că România poate adopta moneda euro din 2019. Pe de altă parte, criza din Grecia a demonstrat foarte clar că o ţară nu poate intra în zona euro decât dacă are o economie dezvoltată, capabilă să reziste şocurilor economice. 

Astfel, pe lângă îndeplinirea criteriilor nominale, ar trebui îndeplinite şi condiţiile de convergenţă reală. Pe româneşte, nivelul de trai, salariile şi preţurile să se apropie de cele din Vestul Europei. În acest moment nivelul convergenţei reale este de circa 50%, iar pentru ca aderarea să fie un succes, ar trebui ca acest indicator să depăşească 70%. 

De altfel, mai mulţi economişti au avertizat în mai multe rânduri economia ţării noastre trebuie să aibă cel puţin zece ani de creştere economică mai mare cu două puncte procentuale decât cea a zonei euro pentru a ajunge la această performanţă. Atât Valentin Lazea – economistul-şef al BNR, cât şi Ionuţ Dumitru – preşedintele Consiliului Fiscal, au avertizat asupra convergenţei reale.

Însuşi Isărescu declara recent că Bucureştiul poate să intre deja în zona euro, dar mai trebuie să intre şi "Las Fierbinţi", aluzie la faptul că în mediul rural ţara încă nu este pregătită din acest punct de vedere. Isărescu propune adoptarea euro în perioada 2021-2023, când nu există alegeri.

El se întreba atunci retoric dacă România va putea suporta echivalarea preţurilor la produse, arătând că într-un magazin din Franţa, spre exemplu, preţurile în euro sunt echivalente cu cele din România în lei, respectiv de peste patru ori mai mari, iar în unele state, preţurile la produsele de bază, precum pâinea, sunt chiar de şase-şapte ori mai ridicate.

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/aderare-euro" target="_blank">View the story "aderare euro" on Storify</a>]

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite