IRCC a urcat la aproape 6 %. Cu cât se majorează ratele

0
Publicat:

Începând cu 1 octombrie, IRCC, indicele în funcție de care se calculează ratele creditelor cu dobândă variabilă contractate după mai 2019, a crescut de la 5,86% la 5,99%, valoare valabilă până la sfârșitul anului.

Un cuplu de tineri privește cu îngrijorare desfășurătorul cu ratele bancare
Ratele au crescut ca urmare a majorării IRCC

O simulare de calcul pentru un credit ipotecar de 250.000 lei, contractat pe 30 de ani (dobânda: indice + 3,50%) arată că ratele bancare vor crește din această lună de la 2.077 lei (cu IRCC de 5,86%) la 2.100 lei, conform tabelului de mai jos.

image

  Sursa: Calculator Credite FinZoom.ro

821 lei în plus la rată față de acum 3 ani

Comparativ cu luna trecută, un român va plăti lunar în plus cu 23 de lei, cu doar 5 lei față de anul trecut, cu 342 lei față de acum doi ani și cu 821 lei față de acum 3 ani.

ROBOR la 3 luni sub nivelul IRCC

În urma reduceri dobânzii cheie de către Banca Națională a României (BNR) – ultima reducere fiind pe 8 august (de la 6,75% la 6,50%), indicele ROBOR a scăzut sub 6%, în prezent valoarea sa fiind de 5,55% (se păstrează la această valoare de la începutul lunii septembrie).

În cazul IRCC, fiind decalat cu două trimestre, de anul viitor se va vedea o reducere a valorii acestui indice. Pe baza datelor obținute până în prezent, IRCC din ianuarie va fi 5,67% (valoare calculată fără cateva zile din septembrie).

Refinanțarea cu reducerea perioadei este de departe cea mai bună. În primul rând scapi de 8 ani din credit! Iar atâta timp cât IRCC va fi peste 3.9%, dobânda fixă este mai mică decât dobânda de la Noua Casă. Iar, când dobânzile vor începe să scadă mai mult, nimeni nu te oprește să faci refinanțare", a declarat Irina Chițu, director FinZoom.ro.

După un an 2023 marcat de incertitudini economice și creșteri ale dobânzilor, piața creditelor ipotecare din România a început să își revină în 2024. La sfârșitul anului trecut, valoarea totală a pieței de credite ipotecare era de 21,35 miliarde de euro, în scădere față de 2022, când aceasta era de 21,5 miliarde de euro. Cu toate acestea, dobânzile fixe accesibile și scăderea inflației au contribuit la redresarea pieței, în 2024. 

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite