Ioan Hidegcuti, preşedintele Fondului Român de Contragarantare: „Stimulăm inovarea şi competitivitatea“

Ioan Hidegcuti, preşedintele Fondului Român de Contragarantare FOTO Eduard Enea

Fondul Român de Contragarantare (FRC) va lansa la începutul anului viitor instrumente diversificate prin care va sprijini accesul la finanţare al IMM inovative şi competitive, care atrag fonduri europene sau care investesc în turism, agricultură şi în crearea de locuri de muncă.

Fondul Român de Contragarantare – o instituţie care se străduieşte să fie cât mai prezentă pe piaţa financiară şi care administrează active de peste 100 de milioane de euro – a facilitat în ultimii patru ani, prin instrumentele specifice, accesul companiilor la finanţări de peste 3,5 miliarde de euro. Instituţia are rolul de a prelua o parte din riscurile fondurilor de garantare a creditelor contractate de întreprinderile mici şi mijlocii de la bănci sau alte instituţii financiare, reducând astfel costurile acestora din urmă. 

„Adevărul“: Fondul Român de Contragarantare funcţionează de numai patru ani. A fost înfiinţat ca o nevoie la problemele apărute în perioada crizei? 

Ioan Hidegcuti: Fondul Român de Contragarantare a fost înfiinţat ca reacţie la criză şi în momentul poate cel mai critic al manifestării acesteia în România. FRC are cinci ani de la naştere şi patru ani de evoluţie în piaţă. Să ştiţi că în sistemul financiar-bancar, perioadele în care o instituţie nouă se aşază, se implementează, se consacră sunt, de regulă, mult mai mari. În cazul nostru, piaţa era extrem de avidă după aşa ceva, nu a existat un mecanism asemănător, nu exista nici măcar instrumentul contragarantării. Gradul nostru de multiplicare a capitalului este de 4,5-5 ori, acesta transferându-se în mecanismul de operare a fondurilor de garantare, care la rândul lor multiplică de circa şase-şapte ori, şi dacă adăugăm şi modelul de operare mediu la nivelul băncilor, ele însele fiind elemente de multiplicare prin procesul de intermediere, putem vorbi de circa 20-25 de ori rată de multiplicare a potenţialităţii privind accesul la finanţare. În fapt, în piaţă FRC a indus în mod concret în timp de patru ani o potenţialitate majoră în accesul la finanţare de 3,5 miliarde de euro. 

FRC este o verigă dintr-unlanţ întreg de finanţare a economiei, fonduri de garantare, bănci şi, în final, companiile. Oarecum, s-a simţit nevoia de a prelua o parte dintre riscurile fondurilor de garantare?

La ora actuală, în România funcţionează şase fonduri de garantare care acoperă într-o măsură covârşitoare piaţa garantorilor. Acestea sunt Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Fondul de Garantare a Creditului Rural, sunt cele trei fonduri teritoriale din zonele principale de dezvoltare ale ţării – Moldova, Transilvania de Mijloc şi Craiova, şi Fondul Privat. FRC are misiunea de a le asigura protecţia la risc la toate. Vă puteţi imagina că dintr-o astfel de perspectivă nu a fost un demers chiar atât de simplu. Rostul contragaranţiei este de a fi un diapazon în piaţă, el trebuie să dea un anume ton, tonul, de regulă, al contragarantorilor din Europa este tonul schimbării, tonul calităţii.  

În aceast moment, cum se situează România din punct de vedere al garanţiilor şi al contragaranţiilor comparativ cu alte state din Europa?

FRC acoperă tot spectrul sistemului de operare financiar-bancară în piaţa garantorilor – agricultură, industrie, turism, mediu, toate celelalte ramuri de activitate. De asemenea, fondurile de garantare au instrumente moderne, chiar dacă istoric sunt unii înfiinţaţi cu mult timp în urmă. Iar contragarantare vine să potenţeze aceste sisteme de operare. Fondurile de garantare sunt comparabile ca anvergură, ca structură şi ca vocaţie cu cele europene, sunt perfect armonizate. În Europa funcţionează două sisteme structurate. În primul caz, garantorii sunt contragarantaţi prin instituţii dinstincte, cum suntem şi noi, şi aici sunt cazuri specifice precum Portugalia, Spania, Italia, Belgia, Olanda, Anglia, Slovenia, Estonia. Noi suntem al patrulea fond de contragarantare din Europa ca mărime prin capitalul pe care îl avem şi prin anvergura portofoliului. În al doilea caz, contragaranţia se oferă ca un instrument bancar. Sunt bănci în Germania, de exemplu, şi în general în zona saxonă, în care instrumentul contragarantării este dat de bănci, bănci care nu dau, de regulă, şi credite, ele dau garanţii şi contragaranţii sau lucrează pe diferite instrumente de inginerie financiară care pe urmă le unifică pe acestea sau nu. Germania are cel mai structurat sistem de garanţii şi contragaranţii şi lucrează prin bănci specializate. 

Care sunt principalele instrumente folosite de FRC? Aveţi în plan implementarea unora noi?

La ora actuală, logica de operare a garantorilor din România este structurată în mod covârşitor pe două instrumente majore: investiţii (25-28% din portofoliu) şi capital de lucru (72-75%). În general, în perioade de crize, capitalul de lucru sub o asemenea paradigmă înseamnă, de fapt, soluţii de supravieţuire, şi nu de dezvoltare. Cu alte cuvinte, caracteristicile economiei structurează şi instrumentele. Nu poţi să vii cu instrumente specifice mecanismelor de inginerie financiară din moment ce însuşi mecanismul economic nu şi le asumă. 

În consecinţă, chiar dacă există, noi având, de exemplu, unul-două, chiar trei instrumente foarte apropiate de cele mai moderne modele de operare europene, le ţinem momentan „în ramă“ pentru că nu sunt solicitate. Începând cu 1 ianuarie 2014, noi schimbăm aproape radical paradigma de operare şi modelul de business. Restructurăm fundamental instrumentele noastre. Practic, acestea vor fi împărţite pe cinci instrumente specializate. Pe de-o parte, cele care stimulează şi consolidează în continuare accesul la finanţare, aici fiind cele două componente, capitalul de lucru şi investiţiile. Pe de altă parte, cele care stimulează în mod direct inovarea şi competitivitatea. A treia componentă vizează absorbţia fondurilor structurale. Instrumentul care vizează absorbţia fondurilor structurale, nu este ceva nou, el fiind existent în portofoliul nostru încă de la începutul activităţii instituţionale, regăsindu-se în procesul de operare al paradigmei investiţionale. Ei bine, întoarcem puţin logica monitorizării acestei operaţiuni, adică să se plece de la necesitatea absorbţiei, şi nu de la efectul absorbţiei. De asemenea, stimulăm în mod distinct aşa-numitele sectoare „verzi“, în primul rând energia regenerabilă şi cea „curată“, turismul fiind, de asemenea, un alt domeniu susţinut. Şi ultimul instrument vizează agricultura, care are, de asemenea, o mare potenţialitate pentru România. Cum vor opera aceste lucruri? Stimularea acestor obiective se va face prin comision zero pentru start-up-uri inovative, prin esenţă cele mai vulnerabile din punctul de vedere al băncilor şi al realităţilor economice, dar, totodată, creatoare de locuri de muncă, comisioane reduse pentru IMM care trebuie sa fie stimulate în deplină consonanţă cu actualele necesităţi şi politici publice şi, respectiv, comisioane mai mari şi plafoane mai mici pentru susţinerea capitalului de lucru. Trebuie subliniat clar faptul că beneficiind de contragaranţie, IMM-ul nu plăteşte comisionul de contragarantare, dimpotrivă, beneficiază de o reducere a comisionului pe care îl percepe fondul de garantare. Eu oblig fondul de garantare, prin riscul pe care i-l preiau, să acorde IMM un comision mai redus. De exemplu, nivelul mediu pentru start-up-uri este 3,8% fiind astfel stabilit de Comisia Europeană. Dacă este contragarantat, uneori scade şi sub 3%. 

Pentru cele cinci instrumente pe care vreţi să le introduceţi începând cu anul viitor aţi avut discuţii şi cu fondurile de garantare?

În legătură cu toate aceste lucruri am avut repetate discuţii cu fondurile de garantare şi trebuie să recunosc că ele au fost extrem de laborioase şi furtunoase pentru că nu este chiar comod să se strice un pic „liniştea“ modelelor de operare tradiţionale. Noi intrăm destul de categoric cu aceste instrumente într-o lume care nu le-a mai practicat, iar implementarea lor va presupune o serie de modificări în mecanismele de operare ale fondurilor de garantare partenere.  

Consideraţi că băncile au greşit pentru că nu au promovat, explicat clienţilor IMM această posibilitate de finanţare, prin garanţii şi contragaranţii de stat?

Eu nu pot să vă spun că au greşit, pot să vă spun însă că nu există un concept sinergetic cu privire la promovarea fenomenului mecanismelor specifice accesului la finanţare. Fiecare, de regulă, îşi face propria promovare. Foarte rar reuşim să lucrăm împreună dintr-o asemnea perspectivă, când bancherul, garantarorul şi contragarantorul stăm la aceeaşi masă şi discutăm. 

Care este rata de neperformanţă pe creditele contragarantate?

Dacă media naţională este de 29-30% credite neperformante la IMM-uri, în cazul portofoliilor de credite garantate-contragarantate este undeva la 7,8-8%. Este o diferenţă substanţială, iar asta vine în primul rând de la faptul că modelele noastre de operare sunt extrem de sănătoase. 

Care este cea mai mare plată făcută de FRC pentru un anumit credit?

Cea mai mare plată am făcut-o ieri (1 octombrie –n.r.), 1,26 milioane de lei (280.000 de euro). Plata am făcut-o către Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM şi vizează o companie în insolvenţă, din domeniul serviciilor. Procentul de contragarantare era de 46% din 62% cât garantase FNGCIMM.

Care ar fi concluzia, văzând provocările şi perspectivele instituţionale pe care vi le asumaţi?

Pentru viitorul apropiat, este necesar ca sectorul IMM să treacă de la etapa de consolidare la cea de dezvoltare competitivă, prin orientarea către activităţi inovative şi domenii cu valoare adăugată sporită. Din această perspectivă,  rolul instrumentelor FRC trebuie să crească, iar instituţional trebuie să se producă o diferenţiere în piaţa financiar-bancară. Consolidarea instrumentelor de contragarantare trebuie să fie realizată in primul rând prin accentuarea calităţii, ca indice de măsurare a impactului dorit, vizând facilitarea accesului la finanţare în domeniile strategice menţionate.