Insolvență la Electrocentrale Craiova: unul dintre cei mai mari producători de energie din Oltenia, în colaps financiar
0Electrocentrale Craiova, înființată la 30 septembrie 2022, în urma externalizării activității de producere a energiei din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a intrat în insolvență. Decizia a venit luni de la Tribunalului Dolj.

Tribunalul Dolj a decis luni, 15 decembrie 2025, deschiderea procedurii insolvenței, la cererea societății debitoarei Electrocentrale Craiova, desemnând drept administratori judiciar consorțiul format din Infinexa și Casa de Insolvență GMC.
„Prioritatea noastră e asigurarea continuării activității societății Electrocentrale Craiova, astfel încât furnizarea energiei termice și electrice către municipiul Craiova să se desfășoare fără întreruperi. În paralel, ne concentrăm pe menținerea siguranței în exploatare, plata obligațiilor curente și pe elaborarea unui plan de reorganizare care să permită stabilizarea financiară și funcționarea societății pe termen mediu și lung”, a declarat Adrian Lotrean, CEO Infinexa, administrator judiciar al Electrocentrale Craiova.
Societatea Electrocentrale Craiova, responsabilă cu producția de energie electrică și termică în Craiova și una dintre firmele de referință din sectorul energetic regional, a solicitat deschiderea procedurii insolvenței în 12 decembrie 2025, din cauza unor datorii generate de obligația de a plăti certificatele de emisii de gaze cu efect de seră.
Electrocentrale Craiova S.A. s-a înființat în data de 30 septembrie 2022, în urma unei externalizări a activității de producere a energiei din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CE Oltenia). Divizarea a fost parte a unui plan de restructurare și decarbonizare, menit să eficientizeze activitatea termocentralei și să faciliteze atragerea de fonduri europene (ex. PNRR) pentru modernizare. La momentul separării, societatea a preluat activele termocentralei și infrastructura operațională, personalul aferent și o parte semnificativă din datorii rezultate din operațiunile istorice ale CET.
Electrocentrale Craiova produce energie electrică pentru sistemul energetic național și energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire al municipiului Craiova. Societatea asigură încălzire și apă caldă pentru peste 46.000 de apartamente, instituții publice, școli, spitale, agenți economici și abur tehnologic pentru uzina Ford Otosan.
Societatea funcționează sub autoritatea Ministerului Energiei ca entitate de stat și joacă un rol strategic în sistemul energetic și de termoficare al regiunii.























































