Industria tutunului nu este de acord cu o creștere a accizei: „Românii plătesc deja cele mai mari taxe”
0Marile companii din industria tutunului atrag atenţia autorităţilor că o creştere a taxării acestui domeniu, dincolo de calendarul de acciză agreat deja, va conduce la o creştere a pieţei negre.
Potrivit acestora, creșterea pieței negre va avea multe consecințe, dar va fi un semnal negativ foarte puternic și din perspectiva integrării României în spațiul Schengen.
Într-o adresă referitore la propunerea Ministrului de Finanțe privind creșterea accizelor aplicate produselor din tutun, companiile BAT, JTI, PMI și Imperial Tobacco au transmis:
„O situație în care dialogul dintre autorități și mediul de afaceri este vital este cea (...) referitoare la decizia Ministerului de Finanțe de a nu ține cont de Calendarul de acciză adoptat în urmă cu doar 12 luni, afectând astfel puternic cei 5 milioane de consumatori români, companiile corecte și veniturile bugetare. Trebuie spus de la bun început că românii plătesc deja cele mai mari taxe aplicate produselor din tutun dacă se ține cont de puterea de cumpărare. Pentru a-și putea cumpăra un pachet de țigări, un român trebuie să lucreze de două ori mai mult decât cetățeanul european mediu, decât un grec sau decât un italian, de 3 ori mai mult decât un german sau un olandez și de 5 ori mai mult decât un luxemburghez.”, transmit reprezentanții celor patru companii.
Un calendar de acciză a fost adoptat anul trecut
Potrivit acestora, în august 2022, Guvernul României a adoptat un Calendar de acciză care acoperă perioada 2022-2026 și care prevede creșteri sustenabile anuale asupra tuturor categoriilor de produse cu nicotină.
„Toate măsurile adoptate atunci au fost discutate în mod transparent cu mediul de afaceri, astfel încât soluțiile propuse de către Ministerul de Finanțe să producă efecte benefice pentru bugetul de stat, fără a periclita consumatorii români și investițiile companiilor producătoare. Nu trebuie uitat că, pe fondul acestui Calendar echilibrat de creștere a accizelor, piața neagră a atins un minim istoric de doar 7,1% în 2022, în timp ce veniturile bugetare au crescut.”, amintește sursa citată.
Companiile precizează că, în ciuda faptului că în prima jumătate a anului 2023, autoritățile responsabile direct de combaterea contrabandei au reușit să captureze de două ori mai multe țigarete ilegale decât în aceeași perioadă a anului trecut, nivelul contrabandei a crescut în primul semestru al acestui an cu peste 1,3 puncte procentuale față de media anului trecut.
„În acest context, orice creștere a taxării dincolo de Calendarul agreat va conduce la o creștere a pieței negre, cu efecte negative severe asupra tuturor părților implicate: consumatorii români, bugetul de stat, companiile producătoare și lanțurile lor de aprovizionare și distribuție.”, avertizează marile companii din industria tutunului.
Cât costă un pachet de tigarete în România
Sursa citată menționează că nu trebuie uitat că prețul mediu al unui pachet de țigarete comercializate în România este de 22 de lei, în timp ce în Ucraina același pachet se vinde cu 12 lei, în Moldova cu 11 lei, în Bulgaria cu 14 lei.
„Din cauza acestor diferențe mari de preț, toate aceste țări cu care România are granițe sunt surse inepuizabile de țigarete de contrabandă. Creșterea pieței negre va fi un semnal negativ foarte puternic și din perspectiva integrării României în spațiul Schengen!”, subliniază companiile.
Conform acestora, Guvernul riscă să piardă lupta cu contrabandiștii și să inverseze trendul de reducere a pieței negre prin introducerea unei „taxări nesustenabile, care va împovăra consumatorii dincolo de orice prag de suportabilitate.”
Când s-a făcut cea mai recentă creștere a accizei
Specialiștii mai amintesc că cea mai recentă creștere a accizei a fost efectuată abia acum patru luni, la 1 aprilie, în conformitate cu Calendarul adoptat în luna iulie 2022, care a consemnat prima creștere în luna august a anului trecut.
Într-un singur an, acciza la țigarete a crescut cu 62 de lei, de la 565 la 626 lei, o creștere de 11%.
„O nouă creștere ar fi a treia într-un singur an! O creștere cu 10% a accizei aplicate produselor din tutun va anula calendarul adoptat anul trecut și se va adăuga creșterii de 31 lei implementate deja în cursul acestui an.”, explică sursa citată.
„Ministerul Finanțelor speră probabil că o astfel de creștere va aduce venituri suplimentare la bugetul de stat. Conform estimărilor noastre, în situația ideală în care contrabanda ar rămâne la un nivel constant, măsura propusă de către Ministerul de Finanțe ar aduce un plus de 400 de milioane de lei. Totuși, în realitate, estimăm că o parte dintre consumatori se vor îndrepta către traficul ilicit, ceea ce va avea un efect direct asupra încasărilor la bugetul de stat. Dacă doar două puncte procentuale din volumele de țigarete comercializate legal se vor muta în zona pieței negre, beneficiul real al statului din măsura propusă va fi de doar 150 de milioane lei, plătite cu distrugerea încrederii investitorilor în stabilitatea fiscală legislativă din România.”, arată conducerile BAT, JTI, PMI şi Imperial Tobacco.
Potrivit acestora, în contextul în care nivelul pieței negre va continua să crească până la nivelul de 16%, așa cum a fost în perioada 2014-2018, statul nu va avea nimic de câștigat în urma acestor măsuri, în timp ce companiile corecte și consumatorii vor fi afectați.
Reamintim că, în ianuarie 2010, contrabanda a ajuns la 36,2%, după trei creșteri într-un an, excesive și neplanificate.
Deși calculele autorităților de atunci estimau o creștere a veniturilor bugetare, în fapt s-a produs o gaură la buget de peste un miliard de euro.
„Sperăm ca noul guvern să nu repete această greșeală, mai ales acum, când se înregistrează o ușoară scădere a pieței negre, după majorările consecutive ale contrabandei înregistrate din noiembrie 2022 până în martie 2023. (...) Ne exprimăm speranța că Guvernul României va menține neschimbat Calendarul existent de acciză și va continua implementarea unor politici fiscale predictibile, rezistând tentației unor venituri iluzorii, permițând astfel companiilor corecte să își continue investițiile în România.”, arată specialiștii.