Impactul falimentului Greciei asupra României: leul s-ar putea deprecia, statul se va împrumuta mai scump, dar băncile sunt sigure
0Leul s-ar putea deprecia în faţa euro şi a dolarului, românii care călătoresc în Grecia ar putea avea parte de neplăceri în cazul folosirii bancomatelor, iar România s-ar putea împrumuta mai scump dacă statul elen ar intra în incapacitate de plată, consideră economiştii consultaţi de "Adevărul“.
Economiştii avertizează că un efect secundar ar putea fi o reacţie foarte dură a Uniunii Europene în privinţa nerespectării ţintelor bugetare de către România, ca urmare a votării noului Cod Fiscal în Parlament, dar şi probleme privind aderarea la zona euro.
De asemenea, investitorii vor trata mult mai circumspect statele din Estul Europei, în special România şi Bulgaria, despre care există percepţia că au aderat la Uniunea Europeană nepregătite, potrivit unei analize „Adevărul“.
Analiştii nu se aşteaptă, însă, ca Grecia să părăsească zona euro sau Uniunea Europeană (UE).
În privinţa băncilor, însă, sistemul bancar românesc este solid, iar Banca Naţională poate face faţă în cazul oricăror posibile perturbări, susţin economiştii.
Cursul de schimb, primul impact
„Primul efect asupra României ar fi asupra cursului leu-euro, dar BNR poate susţine cursul oricând. Vor exista variaţii euro-dolar şi ar trebui să ne aşteptăm, astfel, la creşterea dolarului, ceea ce va duce la scumpirea importurilor energetice, care se fac în dolari, mă refer la petrol şi gaze. De asemenea, şi echipamentele IT, care provin din China şi unde tranzacţiile se fac în dolari, vor urma aceeaşi cale“, a declarat, pentru „Adevărul“, profesorul de economie Mircea Coşea.
Băncile greceşti din România, sigure
În privinţa băncilor greceşti din România, acestea nu vor avea probleme, BNR putând interveni oricând, consideră analiştii.
„Nu există un pericol la nivel de sistem bancar decât la nivelul restrângerii activităţii“, a declarat Lucian Isar, preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Băncii Comerciale Feroviara.
„Mesajele BNR vor fi de calmare, clar. Vor veni cu mesajul că băncile cu capital grecesc din România sunt bănci româneşti şi că sunt supravegheate de BNR“, a afirmat şi analistul financiar Florin Cîţu.
În România sunt prezente toate marile grupuri bancare elene: Alpha Bank, Piraeus Bank (ambele cu filiale cu acelaşi nume), Eurobank (deţine Bancpost) şi National Bank of Greece (deţine Banca Românească). De asemenea, şi Marfin Bank este prezentă.
Statul se va împrumuta mai scump, investiţiile străine vor scădea
„În mod concret, pentru români, marţi este o zi normală prin raportare la Grecia şi anume plajele şi marea sunt tot acolo, economia va importa aceleaşi delicatese, iar operatorii financiari vor efectua aceleaşi operaţiuni. Economia României va fi afectată de o mică reducere a canalului de intermediere financiară, dar aceasta nu este o surpriză şi cine avea de ajustat expunerea a făcut-o deja. Cursul de schimb în Romania este un curs controlat de banca centrală şi prin urmare nu întrevăd volatilitate sporită. Mai mult, aşa cum argumentam pe blog, o ieşire a Greciei din zona euro are un efect pozitiv asupra euro, de întărire, deoarece cursul de schimb este un preţ macro, iar pe medie, cei rămaşi în euro sunt mai solizi din punct de vedere macroeconomic“, a mai spus Lucian Isar.
„Este de aşteptat o creştere uşoară a costului finanţării statului român, dar acest fapt nu este imediat şi direct resimţit de populaţie“, a completat el.
În schimb, profesorul Mircea Coşea a avertizat că întreaga zonă a Estului Europei „va intra într-o ceaţă din punctul de vedere al investitorilor“, astfel că noile proiecte, fabrici, uzine, investiţii vor fi puse pe stop o perioadă.
Probleme pentru turiştii români din Grecia
În privinţa omului de rând, Coşea spune că românii ar putea avea parte de neplăceri în cazul concediilor în Grecia, mai ales la bancomate. „Vrând-nevrând, Grecia va trebui să adopte o politică fiscală mai strictă. Nu mă aştept la ieşirea din euro, ar însemna un eşec al modelului european şi că euro este o monedă politică, nu una economică. Vor fi amânări, nu rezolvări“, a afirmat Coşea.
Altele ar fi, însă, alte efecte periculoase, consideră el. „La nivel macro vom intra într-o altă perioadă: politica fiscală se va înăspri, vom vedea că va fi o aplicare a tratatului de guvernanţă fiscală. România l-a semnat. UE va fi mult mai atentă. Mă aştept ca la şedinţa ECOFIN din 14 iulie, când se va analiza Codul Fiscal la nivel european, să existe o poziţie foarte dură vizavi de România, mai ales dacă Guvernul nu poate să justifice că va menţine un echilibru bugetar“, a mai declarat profesorul de economie Mircea Coşea.
Camera Deputaţilor a votat recent Codul Fiscal, acesta instituind din 2016 reducerea TVA de la 24% la 19%, eliminarea accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litru, anularea taxei pe stâlp şi scăderea impozitului pe dividende de la 16% la 5%. Aceste măsuri vor avea un impact cumulat de 12 miliarde de lei. Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, a anunţat că deficitul României pe 2016 va fi de 2,8-2,9% din Produsul Intern Brut (PIB), mult peste limita de 1% pentru deficitul structural, asumată de România pentru 2016, prin pactul fiscal.
Lucian Isar, preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Băncii Feroviara, spune însă că „ratingul României, dacă va fi scăzut, va fi din cauza situaţiei premierului României şi a unor eventuale derapaje fiscale, nu din cauza situaţiei din Grecia“.
Aderarea la euro a României, în dubiu
Mircea Coşea atrage însă atenţia că un alt efect al problemelor Greciei ar fi un semnal de alarmă asupra aderării la euro a României, deoarece nu trebuie să intrăm nepregătiţi. „Noi până acum ne-am axat pe atragerea de fonduri europene, dar adevăratele probleme sunt cele de echilibrare a nivelului de trai, între regiuni“, a afirmat Coşea.
Previziuni: FMI va fi înţelegător, Grecia nu părăseşte euro
Profesorul de economie a mai spus că Fondul Monetar Internaţional (FMI) va fi mai înţelegător decât UE, deoarece „FMI este mai apropiat de SUA, iar aici este o zonă foarte fierbinte pentru SUA“. El a completat că Rusia nu se va putea amesteca în problemele Greciei. „O greşeală a guvernului grec este trecerea la referendum. În Grecia circulă povestea că nu poporul grec s-a împrumutat, ci clasa politică. Ar putea apărea grupări extremiste“, a punctat el.
Florin Cîţu spune şi el, însă, că „în acest moment, pieţele pariază că sunt 72% şanse ca Grecia să rămână în zona euro“.
Grecia trebuie să plătească marţi 1,6 miliarde de euro către FMI, dar negocierile cu creditorii internaţionali sunt blocate de cinci luni, astfel că lumea se aşteaptă la o intrare a Greciei în incapacitate de plăţi.