„Hai vino iar în gara noastră” ... veche. Doar 5% dintre gările din România au fost reabilitate în ultimii 30 de ani

0
Publicat:

Cele mai multe gări din România sunt, la ora actuală, într-o stare deplorabilă, într-o țară în care transportul feroviar ar trebui să fie o prioritate.

Ridicată la inițiativa lui Ion C. Brătianu, Gara Golești e în paragină FOTO Denis Grigorescu
Ridicată la inițiativa lui Ion C. Brătianu, Gara Golești e în paragină FOTO Denis Grigorescu

Conform răspunsurilor trimise de CFR pentru ”Adevărul”, doar 35 dintre cele 896 gări (stații de cale ferată și halte de mișcare) din țara noastră, adică sub 5%, au fost reabilitate în ultimii 30 de ani. Până în 2030, alte 22 de stații de cale ferată sunt prioritizate pentru a fi modernizate, ceea ce oricum este foarte puțin.

Programul de modernizare a gărilor din România a început în noiembrie 2002, prin Hotărârea de Guvern nr. 1.254/2002, ce asigura finanţarea Programului de reabilitare a staţiilor de cale ferată din oraşele reşedinţă de judeţ.

Astfel, în perioada 2003 – 2012, s-au realizat lucrări de modernizare/reabilitare a 20 de gări: Craiova, Cluj, Iaşi, Constanţa, Alba Iulia, Arad, Bacău, Braşov, Buzău, Deva, Drobeta Turnu Severin, Feteşti, Focşani, Galaţi, Oradea, Ploieşti Sud, Sibiu, Sighişoara, Suceava Burdujeni și Tulcea.

De asemenea, 15 staţii de cale ferată au fost finanţate și modernizate din fonduri europene nerambursabile (POS-T 2007-2013): Piatra Neamț, Vaslui, Brăila, Sfântu Gheorghe, Călărași Sud, Botoșani, Giurgiu Oraş, Zalău, Slatina, Reşiţa Sud, Bistriţa Nord, Slobozia Veche, Târgu Mureș, Pitești, Râmnicu Vâlcea.

În cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, au fost elaborate studii de fezabilitate pentru modernizarea/reabilitarea/consolidarea Gării de Nord și a 47 de stații de cale ferată.

Până în 2030, 22 de stații de cale ferată sunt prioritizate pentru a fi modernizate, cu finanțare europeană asigurată prin Programul de Transport: Ploiești Vest, Mărășești, Caracal, Filiași, Roșiori Nord, Dej Călători, Beclean pe Someș, Pașcani, Adjud, Ciulnița, Videle, Teiuș, Războieni, Râmnicu Sărat, Sinaia, Bușteni, Aiud, Făurei, Băile Herculane, Orșova, Neptun, Costinești Tabără.

Gara ridicată de Ion C. Brătianu arată ca după război: ”Nu le pasă”

”Adevărul” a vizitat câteva gări istorice aflate în degradare, precum cele de pe calea ferată regală Pitești-Curtea de Argeș și gara Golești.

Aflată la doar câțiva kilometri de Pitești, Gara Goleşti din oraşul argeşean Ştefăneşti – fosta Gară Florica, a fost realizată în 1887, la iniţiativa lui Ion C. Brătianu.

Am fost la Gara Goleşti, iar impresia prelungită a fost că am greşit cumva epoca şi că am ajuns lângă o clădire uitată de toți și de toate. Un procent însemnat din acoperişul clădirii pentru călători are rugină din abundență, tencuiala a căzut sau s-a scorojit în multe locuri, iar geamurile arată ca în perioada interbelică.

Peronul gării este plin de crăpături și gropi și trebuie să fi atent la fiecare pas.

Virgil Mihăescu locuiește în zonă și face zilnic naveta de la Golești până în București, unde lucrează pentru o companie de construcții.

”Mi-e rușine ce a ajuns gara asta... Gândiți-vă, domne, a fost ridicată datorită marelui Brătianu, iar ăștia care conduc România n-au fost în stare după Revoluție să bage vreun leu aicea, în gara asta aflată într-o zonă așa de frumoasă și cu multă istorie. Nu le pasă, pur și simplu. Nu vedeți ce dezastru e transportul feroviar de la noi? În Vest nu e așa. Am lucrat șase ani în construcții în Spania, foloseam des trenul. Păi să vedeți ce gări mișto și ce trenuri au ăia, ne dau clasă la orice oră. La noi zici că avem gări mai rău ca-n Africa, e penibil... Nu am văzut vreun ministru sau vreun șef mare de la CFR să vină vreodată pe aici...”, spune Virgil Mihăescu.

Autoritățile centrale și județene au promis în luna februarie că în următorii ani se vor face lucrări de reabilitare la Gara Golești. Deocamdată, pereții nu pot fi reparați cu promisiuni și vorbe...

Gările de pe traseul regal Pitești-Curtea de Argeș, furate și uitate

Pe vremuri adevărate bijuterii arhitectonice, gările de pe calea ferată regală Piteşti-Curtea de Argeş au fost uitate de autorități.

În Gara Merișani, o clădire cu o arhitectură plină de farmec, peronul e gol de parcă aici ar fi un decor de film, o butaforie, și nu o gară adevărată pentru călători adevărați. După cum ne spune o doamnă care locuiește aproape de gară, sobele din interior și zeci de alte lucruri au fost furate, nefiind deschisă vreo anchetă în acest sens. Perdelele de la etaj nu au fost furate în schimb. La cât de vetuste și prăfuite sunt, probabil că nu i-au ispitit pe hoți. Patina timpului se vede cel mai puternic la Gara Merișani pe ramele geamurilor rămase aproape fără vopsea și pe niște cartoane ce au luat locul unor geamuri sparte de mulți ani.

Și la Gara Băiculești ai aceleași senzații supraîncărcate de contraste. La fel ca la Merișani, clădirea e superbă, însă neîngrijită și abandonată. La mai multe uși sunt lacăte și grilaje ruginite. Iar într-un ochi de geam spart poți vedea podeaua din vechea sală de așteptare ce acum 40-50 de ani era plină de călători. Acum e plină de abandon și praf.

Cu un plan bine pus la punct, gările de pe traseul regal Pitești-Curtea de Argeș ar putea renaște, iar zona ar fi comparabilă cu trasee feroviare din Elveția. Singura gară de pe traseu la care vor începe lucrări de reabilitare în următoarele luni este Gara Regală Curtea de Argeș. Deocamdată însă, reabilitarea în întregime a traseului regal rămâne doar un fel de tramvai numit dorință.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite