Guvernul va interveni pe segmentul creditelor ipotecare, cu prevederi în favoarea clienţilor. Autorităţile trebuie să transpună o directivă europeană
0
Guvernul va redacta, până la finele lunii iunie, un proiect de lege privind creditele ipotecare, care va reglementa regulile de furnizare de informaţii precontractuale, evaluare a bonităţii clientului, calculul dobânzii anuale efective şi serviciile de consiliere.
Proiectul, care va fi denumit „lege privind contractele de credit oferite consumatorilor în legătură cu bunuri imobile“, ar urma să asigure o mai bună protecţie a consumatorilor-beneficiari ai creditelor ipotecare şi să crească gradul de încredere în instituţiile financiare, ca urmare a impunerii unor anumite cerinţe prudenţiale şi de supraveghere, inclusiv pentru înfiinţarea şi supravegherea intermediarilor de credite, a reprezentanţilor desemnaţi şi a instituţiilor non-bancare, conform unui document oficial, citat de Mediafax.
Criza francului
Proiectul va fi redactat în contextul în care aprecierea puternică a francului elveţian în luna ianuarie a generat proteste la adresa băncilor din partea clienţilor care au contractat împrumuturi în această monedă în anii anteriori şi ale căror rate lunare au crescut acum substanţial.
Peste 75.000 de persoane fizice au credite în franci elveţieni, iar 95% din împrumuturi sunt concentrate la şase bănci, dintr-un total de 14 instituţii de credit care au acordat finanţări în franci elveţieni. În realitate, numărul debitorilor cu credite în franci elveţieni ajunge la circa 200.000, având în vedere că mai multe instituţii de credit au externalizat o parte din aceste împrumuturi către băncile-mamă.
Ce prevedere directiva europeană
O directivă a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, adoptată în urmă cu un an, în contextul crizei financiare, la propunerea Comisiei Europene şi având avizul Băncii Centrale Europene, care trebuie preluată de către statele membre UE, arată că numeroşi consumatori şi-au pierdut încrederea în sectorul financiar, iar unii împrumutaţi s-au aflat în situaţia de a nu-şi mai putea rambursa împrumuturile, fiind identificate probleme legate şi de credite acordate într-o monedă străină.
„Ca urmare a riscurilor semnificative aferente împrumuturilor în valută străină, este necesar să se prevadă măsuri pentru a asigura faptul că consumatorii sunt conştienţi de riscul pe care şi-l asumă şi că au posibilitatea de a-şi limita expunerea la riscul ratei de schimb valutar pe durata creditului. Riscul ar putea fi limitat fie acordând consumatorului dreptul de a converti moneda creditului, fie prin alte măsuri, cum ar fi plafoane sau, dacă acestea sunt suficiente pentru a limita riscul ratei de schimb valutar, avertismente. În cazul în care un consumator are dreptul să convertească un contract de credit într-o monedă alternativă, statul membru se asigură că cursul de schimb la care se efectuează conversia este rata de schimb a pieţei aplicabilă în ziua aplicării conversiei, dacă contractul de credit nu specifică altfel“, se mai arată în directivă.
Statele membre pot să reglementeze mai în detaliu împrumuturile în monedă străină, cu condiţia ca o astfel de reglementare să nu fie aplicată cu efect retroactiv.
Fără practici înşelătoare de marketing
Acelaşi document oficial al UE mai stabileşte că un creditor nu ar trebui să facă „marketing“ creditului într-un mod care să afecteze semnificativ sau care este posibil să afecteze capacitatea consumatorului de a evalua cu atenţie acceptarea creditului şi nici nu ar trebui să îşi elaboreze politicile de remunerare într-un mod care ar stimula personalul lor să încheie un anumit număr sau tip de contracte de credit fără a lua în considerare în mod explicit interesele şi nevoile consumatorului.
Legat de dobânda anuală efectivă (DAE), directiva prevede că, dat fiind că aceasta nu poate fi indicată în etapa de publicitate decât printr-un exemplu, acest exemplu ar trebui să fie reprezentativ. Prin urmare, aceasta ar trebui să corespundă, de exemplu, duratei medii şi valorii totale a creditului acordat pentru tipul de contract de credit în cauză. La stabilirea exemplului reprezentativ ar trebui să fie luată în considerare preponderenţa anumitor tipuri de contracte de credit pe o anumită piaţă.
De asemenea, statele membre pot stabili că, în cazul modificării ratei dobânzii, consumatorul are dreptul să primească un tablou de amortizare actualizat.
Oficialii UE arată că obiectivul directivei este de a asigura un nivel ridicat de protecţie pentru consumatorii care încheie contracte de credit pentru bunuri imobile şi vizează creditelor garantate cu un bun imobil, indiferent de scopul creditului, contractele de refinanţare sau alte contracte de credit care ar ajuta un proprietar sau un proprietar parţial să îşi păstreze dreptul de proprietate asupra unui bun imobil sau teren.
Mai puteţi citi: