Guvernul, obligat să reia achiziția privind expertul care ar trebui să sprijine selecția conducerii AMEPIP. Posturile vacante sunt de președinte și vicepreședinte

0
Publicat:

Guvernul a demarat procesul de selecție pentru funcțiile de președinte și vicepreședinți ai AMEPIP, însă procedura de achiziție a serviciilor unui expert independent, esențial pentru sprijinirea Comisiei de selecție, a eșuat după ce singura ofertă depusă nu a fost conformă. Ce urmează? 

Agenția ar urma să îți aleagă un președinte și doi vicepreședinți / Sursa foto: AMEPIP
Agenția ar urma să îți aleagă un președinte și doi vicepreședinți / Sursa foto: AMEPIP

„Secretariatul General al Guvernului (SGG) a demarat procesul de selecție pentru ocuparea unui post de președinte și a două posturi de vicepreședinți ai Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), pentru un mandat de 4 ani” anunță Guvernul printr-un comunicat. 

Potrivit legislației în vigoare, Comisia de selecție și cea de soluționare a contestațiilor trebuie asistate de un specialist în recrutarea resurselor umane, care să îndeplinească condițiile prevăzute în Ordonanța de Urgență nr. 109/2011 și modificările ulterioare. Acest expert are un rol crucial în asigurarea unei selecții transparente, obiective și profesioniste a conducerii AMEPIP, o agenție-cheie în monitorizarea performanțelor întreprinderilor publice din România. 

„Conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 617 din 27 iulie 2023 privind organizarea și funcționarea AMEPIP, Comisia de selecție și Comisia de soluționare a contestațiilor sunt asistate în activitatea lor de un expert independent, specializat în recrutarea resurselor umane, care trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 2 pct. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011, modificată prin Legea nr. 187/2023.”

Din păcate, în prima rundă de achiziție a serviciilor expertului, SGG a primit doar o singură ofertă, care nu a corespuns cerințelor din caietul de sarcini și a fost respinsă. Ca urmare, pe 11 august 2025, autoritățile au decis reluarea procedurii. Documentația a fost publicată din nou în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 20 august 2025. 

  „În perioada 25 iulie – 8 august 2025 s-a desfășurat procedura de achiziție pentru selectarea expertului independent care va sprijini activitatea celor două Comisii. În perioada menționată a fost depusă o singură ofertă care nu a îndeplinit condițiile prevăzute în caietul de sarcini și aceasta a fost considerată neconformă.Astfel, la data de 11.08.2025, s-a decis reluarea procedurii de achiziție pentru serviciile expertului independent care va sprijini Comisia de selecție. Documentația aferentă achiziției a fost încărcată în SEAP, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 20.08.2025. ” mai transmite Palatul Victoria. 

„Secretariatul General al Guvernului invită toți operatorii economici intersați și care îndeplinesc cerințele să participe la procedură, în scopul asigurării unei asistențe specializate de cea mai înaltă calitate.” este invitația lansată de Guvern. 

Documentația este disponibilă AICI.

Austeritate doar pe hârtie. Cât câștigă șefii AMEPIP, agenția de supraveghere a companiilor de stat  

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite