Grupul ungar MVM crede că va finaliza preluarea E.ON în lunile iunie sau iulie. Chirițoiu: Cred că va fi sesizat CSAT

0
Publicat:

MVM Group estimează că va finaliza tranzacția referitoare la preluarea pachetului majoritar de acțiuni la divizia de furnizare gaze și energie electrică a E.ON Energie România în lunile iunie sau iulie, potrivit presei maghiare. Este vorba despre tranzacția cu privire la care ministrul Sebastian Burduja a atras atenția că sunt semne de întrebare. Și a ridicat problema interesului național.

Sediul E.On
Grupul ungar MVM estimează că va finaliza preluarea E.ON Energie România în lunile iunie sau iulie

Grupul MVM, a doua cea mai mare companie din Ungaria, a semnat, în luna decembrie a anului trecut, un acord privind achiziția diviziei de soluții pentru gospodării și clienți a companiei E.ON din România.

Conform acordului, MVM va achiziționa o participație de 68% în cadrul E.ON Energie România și o participație de 98% în E.ON Asist Complet, se menționa într-un comunicat al grupului ungar. Tranzacția este așteptată să se finalizeze în 2025, după obținerea tuturor aprobărilor necesare din partea autorităților competente. Cele două companii au decis să nu facă publică valoarea tranzacției, scrie Reuters.

Pe de altă parte, însă, la mijlocul lunii ianuarie, Ministerul român al Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacția prin care compania de stat ungară intenționează să achiziționeze divizia de furnizare gaze și energie electrică a E.ON Energie România. Ministerul Energiei a arătat că, în urma unei analize riguroase, a identificat multiple teme de analiză aprofundată privind impactul posibilei tranzacții asupra securității naționale a României. Astfel, principalele motive pentru sesizarea CEISD sunt legăturile companiei din Ungaria cu Federația Rusă, riscul cesiunii ulterioare a acțiunilor E.ON Energie România către entități non UE, riscuri asupra datelor companiei și a datelor cu caracter personal ale peste 3 milioane de utilizatori dar și probleme de transparență a cumpărătorului.

Joi, Karoly Matrai a declarat pentru portalul Portfolio.hu că MVM nu are intenția de a vinde companiile pe care intenționează să le achiziționeze în România și, în plus, a spus că MVM își va aproviziona clienții din România cu gaze din surse locale.

Transportul de gaze rusești spre România ar presupune costuri enorme de tranzit pentru noi’, a spus Karoly Matrai. ‘În condițiile în care furnizarea a ceea ce este produs pe plan local este întotdeauna opțiunea cea mai eficientă din punct de vedere a costurilor, dacă vom primi aprobarea pentru această tranzacție, intenționăm să ne aprovizionăm subsidiara din România, în principal, cu gaze din surse locale”, a mai spus directorul MVM.

Karoly Matrai a adăugat că MVM estimează că aprobările necesare ar putea fi obținute până la finele celui de-al doilea trimestru și ‘calendarul planificat de finalizare în iunie-iulie poate fi respectat’.

E.ON Energie Romania este unul din cei mai mari furnizori de gaze și electricitate din România, deservind aproximativ 3,4 milioane de clienți.

Matrai a mai spus că diversificarea este importantă dar livrările de gaze lichefiate nu sunt competitive, ca preț, cu gazele rusești importate în Ungaria via conducte. Directorul MVM a precizat că grupul ungar tranzacționează aproximativ 12-13 miliarde metri cubi pe an, iar livrările din Rusia reprezintă aproximativ 40% din volumele totale.

Chirițoiu: Cred că va fi sesizat CSAT

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, a afirmat că, cel mai probabil, tranzacția va ajunge să fie discutată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

“Probabil că la această investigaţie se va ajunge la CSAT. Eu cred că se va ajunge. Aş fi surprins dacă ea trece, că e văzută ca neproblematică. Adică, la CSAT când ajungem? Când spunem: ‘Domnule, noi credem că e un caz mai complicat şi trebuie să intre în procedură aprofundată’. Şi atunci asta o facem, cu ok-ul CSAT. Mi-e greu să cred că această operaţiune va fi considerată din punct de vedere al siguranţei naţionale, văzând şi unele exprimări publice ale unor membri ai Comisiei (Comisia de Examinare a Investiţiilor Străine Directe – n. r.), mi-e greu să cred că va fi considerată neproblematică şi nu necesită o cercetare aprofundată. Deci, cred că va fi sesizat CSAT-ul, da”, a afirmat joi Chiriţoiu, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

La acest moment, referitor la tranzacţia dintre E.ON şi MVM, se aşteaptă trei avize: unul de la Comisia de Examinare a Investiţiilor Străine Directe (CEISD), unul de la Consiliul Concurenţei şi unul de la Comisia Europeană. Însă, potrivit preşedintelui autorităţii de concurenţă, Comisia Europeană va da cazul Consiliului Concurenţei.

Comisia Europeană cu noi e acelaşi aviz. E pe concurenţă şi asta e noutatea. Mi-au spus că ne dau nouă cazul. După prag era suficient de mare tranzacţia cât să fie analizată de ei, dar, pentru că părţile au cerut să ne fie trimisă şi noi am zis că suntem de acord să o preluăm, atunci Comisia ne-o dă nouă”, a explicat Bogdan Chiriţoiu.

La rândul său, Alexandra Văcaru, membru al Plenului Consiliului Concurenţei, a explicat că există dispoziţii europene care stabilesc cum se alocă cazurile între Comisie şi autorităţile naţionale de concurenţă, în funcţie de oportunitate şi criterii juridice stricte.

“În această situaţie, înţelegem, Comisia ar prefera să fie avizată tranzacţia la nivelul statului membru, prin autoritatea de concurenţă română”, a precizat ea.

Practic, a continuat Chiriţoiu, este o situaţie similară ca la tranzacţia Mega – Profi.

“Mega şi Profi erau în aceeaşi situaţie. După cifre, era suficient de mare (tranzacţia – n. r.) cât să fie autorizată de Comisie. Dar pentru că totuşi impactul era în special pe România şi pentru că noi am vrut operaţiunea, atunci Comisia ne-a transferat nouă Mega-Profi şi la fel ne-a spus că va face acum cu MVM”, a susţinut şeful de la Concurenţă.

Acesta a precizat că la nivelul CEISD instituţiile membre au 21 de zile calendaristice “să reacţioneze”.

Pe partea de investiţii străine, instituţiile membre au 21 de zile să reacţioneze. Deci, procedura asta este: se notifică la noi la secretariat. Secretariatul, în momentul când e mulţumit că are toate informaţiile, că-i completă acea cerere de aprobare, o trimite la toate instituţiile membre care sunt în esenţă cele din CSAT şi aceste instituţii au 21 de zile să spună un punct de vedere. Punctul acela de vedere poate să fie ‘mai vrem informaţii, ne mai trebuie nu ştiu ce’. Depinde cât de bună e aplicaţia. Dacă e prost făcută şi lipsesc informaţii şi compania nu-ţi dă informaţii, poate să dureze”, a transmis Bogdan Chiriţoiu.

Întrebat dacă tranzacţia a ajuns să fie discutată la nivelul CEISD, el a răspuns: “N-a fost, că sunt şi eu membru în comisie, n-a ajuns să fie discutată la nivelul comisiei. Deci, este încă în interiorul instituţiilor, deci în pregătire”.

Burduja: Există riscul cesiunii acțiunilor E.On către entități non-UE

La jumătatea lunii ianuarie 2025, Ministerul Energiei a anunţat că a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care compania de stat ungară MVM Zrt. (MVM Group) intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România.

Într-un comunicat transmis pe 15 ianuarie, Ministerul Energiei a arătat că, în urma unei analize riguroase, a identificat multiple teme de analiză aprofundată privind impactul posibilei tranzacţii asupra securităţii naţionale a României. Astfel, principalele motive pentru sesizarea CEISD sunt legăturile companiei din Ungaria cu Federaţia Rusă, riscul cesiunii ulterioare a acţiunilor E.ON Energie România către entităţi non UE, riscuri asupra datelor companiei şi a datelor cu caracter personal ale peste 3 milioane de utilizatori dar şi probleme de transparenţă a cumpărătorului.

Referitor la legăturile cu Federaţia Rusă, Ministerul Energiei aminteşte că MVM Zrt. are relaţii comerciale extinse cu Gazprom şi Rosatom, companii ruseşti aflate sub sancţiuni internaţionale, prin care Ungaria îşi menţine o dependenţă ridicată de gazele naturale şi tehnologia nucleară din Rusia.

Au fost identificate elemente de ‘decisive influence, shadow control, influence by economic dependence şi effective control’, atât în cadrul MVM Grup, cât şi al societăţii prin intermediul căreia se intenţionează cumpărarea pachetului majoritar al E.ON Energie România”, se arătă în comunicatul citat.

Totodată, Ministerul Energiei susţine că, din analiza documentaţiei depuse de MVM, rezultă că structura contractuală şi clauzele aferente tranzacţiei generează o posibilitate de cesiune ulterioară a participaţiilor cumpărate de la E.ON Energie România către entităţi din afara Uniunii Europene sau către alte entităţi care nu figurează ca părţi iniţiale ale tranzacţiei. Astfel, Ministerul Energiei avertizează că această vulnerabilitate contractuală poate facilita transferul indirect al controlului către actori economici sau politici ce nu respectă rigorile şi standardele de conformitate impuse de legislaţia europeană în domeniul energetic şi transparenţă a tranzacţiilor.

Pe de altă parte, instituţia precizează că a fost identificată lipsa unor garanţii legale şi contractuale în protejarea datelor companiei E.ON Energie România şi ale datelor cu caracter personal ale peste 3 milioane de clienţi români.

În plus, ME sesizează conflictul cu strategiile energetice naţionale arătând că informaţiile din documentaţia MVM de a reduce consumul de gaze naturale contravin Strategiei Energetice a României şi Programului de Guvernare 2024-2028, care prioritizează extinderea accesului populaţiei la reţelele de gaz şi valorificarea resurselor interne.

E.ON Energie România, unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale şi energie electrică din ţară, deserveşte aproximativ 3,4 milioane de clienţi. E.ON Assist Complet este o companie regională specializată în servicii energetice, care oferă soluţii pentru instalarea şi întreţinerea infrastructurii.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite