Gazoductul Iaşi-Ungheni este gata pe teritoriul românesc, dar va fi complet funcţional abia în iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gazoductul Iaşi-Ungheni va fi operaţional abia din vară
Gazoductul Iaşi-Ungheni va fi operaţional abia din vară

Construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni este gata pe teritoriul României, însă mai trebuie realizată subtraversarea Prutului şi lucrările de pe o parte din teritoriul Republicii Moldova pentru a fi funcţional, prima moleculă de gaz românesc urmând să ajungă în Basarabia abia în luna iunie.

La finele lunii februarie, premierul Victor Ponta declara, în timpul unei vizite la Chişinău, că noul termen pentru încheierea construcţiei la această conductă este 15 aprilie. Ulterior, Ponta a revenit şi a spus că 15 aprilie este termen pentru finalizarea lucrărilor de subtraversare a Prutului. Or, data de 15 aprilie este mâine, iar segmentul nu este gata.

„Porţiunea de pe teritoriul românesc este deja gata, subtraversarea Prutului va fi finalizată în luna mai, sunt o serie de întârzieri pe sectorul moldovean, însă tot proiectul, inclusiv cu partea moldoveană, va fi gata în luna iunie“, a declarat, pentru „Adevărul“, Gheorghe Duţu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), instituţia care a supervizat realizarea gazoductului.

În urmă cu câteva zile, viceministrul moldovean al Economiei, Tudor Copaci, declara că lucrările de construcţie pentru gazoductul Iaşi-Ungheni vor fi gata la finele lunii iunie – începutul lunii iulie, iar studiul de fezabilitate pentru construcţia conductei Ungheni-Chişinău va fi gata până în toamnă. 

„La finele lunii iunie-începutul lunii iulie, vor fi finalizate lucrările de construcţie a gazoductului Iaşi-Ungheni şi, având studiul de fezabilitate pentru partea a doua a acestui proiect, deja următorul guvern va semna un acord de împrumut cu BERD şi BEI, care şi-au exprimat disponibilitatea de a finanţa construcţia acestui tronson de gazoduct. Totodată, există promisiunea Comisiei Europene de a oferi Moldovei pentru realizarea proiectului 10 milioane de euro sub formă de suport bugetar“, a menţionat oficialul.

Potrivit estimărilor, costul lucrărilor de construcţie a tronsonului Ungheni-Chişinău se ridică la 70 de milioane de euro. Capacitatea gazoductului Iaşi-Ungheni, dacă gazul va fi dus până la Chişinău, va fi de 1,5 miliarde de metri cub pe an. Acesta va duce la independenţa Republicii Moldova faţă de Gazprom. Concomitent, companiile româneşti, Petrom şi Romgaz, vor putea exporta peste graniţă.

Duţu a explicat că segmentul Ungheni – Chişinău este alt proiect.

Preşedintele Traian Băsescu a avut o lungă dispută cu premierul Victor Ponta pe marginea lucrărilor de construcţie la gazoductul Iaşi-Ungheni. Şeful statului a făcut câteva vizite inopinate pe şantier şi a constatat că lucrările stagnează. În schimb, premierul a dat asigurări că lucrările sunt în grafic. Iniţial, conducta trebuia să fie gata în luna decembrie.

Mai puteţi citi:

Republica Moldova speră să fie ajutată de UE şi România, dacă Rusia decide sistarea de gaze naturale în Europa

Republica Moldova îşi pune speranţele ca în cazul unei sistări a exporturilor de gaze naturale din partea Federaţiei Ruse, fostul stat sovietic va primi ajutor energetic din partea Uniunii Europene, informează Radio Free Europe.

Balcerowicz: Gazprom este o unealtă de agresiune si trebuie tratată ca atare

Gazprom este o unealtă de agresiune a Rusiei şi trebuie tratată ca atare, iar Europa trebuie să treacă peste „isteria“ cu gazele de şist, a declarat, la Bucureşti, Leszek Balcerowicz, fost vicepremier al Poloniei, fost ministru de Finanţe şi fost preşedinte al băncii centrale a acestui stat.

Rusia cere Ucrainei 11,4 miliarde de dolari pentru reducerile la gaze din ultimii patru ani

Ucraina trebuie să ramburseze Rusiei  banii pentru reducerile de preţ la gazele naturale în ultimii patru ani, primite în schimbul accesului în portul peninsulei Crimeea, însumând 11,4 miliarde de dolari, a declarat preşedintele companiei ruse Gazprom Aleksei Miller. Rusia a anunţat anterior că va căuta o modalitate prin care să îşi recupereze sumele de bani de la care a scutit Ucraina, odată ce regiunea Crimeea a fost anexată Federaţiei.

Începe războiul gazelor! Gazprom a majorat cu 80% preţul metanului pentru Ucraina

De la 1 aprilie 2014 Ucraina trebuie să achite un tarif de 485 de dolari pentru o mie de metri cubi, a anunţat Alexei Miller, preşedintele gigantului Gazprom, în cadrul unei întrevederi cu premierul rus Dmitri Medvedev. Noul preţ este aproape dublu faţă de cel anterior, potrivit Vedomosti.ru.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite