Republica Moldova speră să fie ajutată de UE şi România, dacă Rusia decide sistarea de gaze naturale în Europa
0Republica Moldova îşi pune speranţele ca în cazul unei sistări a exporturilor de gaze naturale din partea Federaţiei Ruse, fostul stat sovietic va primi ajutor energetic din partea Uniunii Europene, informează Radio Free Europe.
Guvernul pro-european de la Chişinău a anunţat recent că speră la ajutorul Uniunii Europene în cazul unor sistări a exporturilor de gaze naturale prin intermediul conductelor care tranzitează teritoriul ucrainean, potrivit ministrului moldovean al Economiei, Valeriu Lazăr.
„Speram ca lucrurile să nu meargă atât de departe, însă, dacă se va ajunge la stoparea gazelor, sperăm ca partenerii europeni să ne ajute”, a declarat Valeriu Lazăr, ministrul Economiei al Republicii Moldova.
Oficialul de la Chişinău a mai adăugat că Republica Moldova ar putea primi gaze naturale din partea României sau din zăcăminte de pe teritoriul Ucrainei.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a trimis de curând o scrisoare oficială mai multor lideri din Europa, inclusiv către cel din România, în care a anunţat că Moscova ar putea reduce livrarea de gaze naturale prin intermediul Ucrainei, dacă această ţară nu va reuşi să îşi plătească sumele restante pentru importuri.
„Noi garantăm respectarea în totalitate a obligaţiilor faţă de consumatorii europeni. Dar problema nu este cu noi. Problema este garantarea tranzitului gazelor pe teritoriul Ucrainei”, a spus preşedintele rus.
În acest context, Uniunea Europeană a îndemnat Federaţia Rusă să îşi respecte angajamentele în ceea ce priveşte exporturile de gaze naturale.
„UE este un client bun. În prezent, ea achiziţionează 70% din exporturile ruse de energie. Aşteptăm ca furnizorii să îşi respecte angajamentele. Este în interesul tuturor ca energia să nu fie folosită ca un instrument politic”, a declarat Pia Ahrenkilde-Hansen, purtătorul de cuvânt al Executivului de la Bruxelles.
Republica Moldova urmează să semneze un acord de asociere cu Uniunea Europeană în luna iunie.
Citeşte şi:
Barroso îndeamnă la un răspuns colectiv al UE faţă de ameninţările Rusiei privind livrările de gaze
Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a îndemnat, sâmbătă, liderii europeni să întreprindă un răspuns colectiv la adresa Rusiei în privinţa ameninţărilor cu sistarea gazului natural, informează AFP.
Putin ameninţă România cu gazele. Liderul de la Kremlin se gândeşte să ceară banii-nainte
Liderul de la Kremlin a trimis României şi altor 19 state europene o scrisoare prin care avertizează voalat cu privire la riscurile economice generate de criza ucraineană, informează Mediafax, citând site-ul agenţiei ruse RIA Novosti.
Gazul rusesc, o armă cu două tăişuri
În cadrul conflictului cu Ucraina, Federaţia Rusă a ameninţat în numeroase rânduri că va sista livrările de gaz către această ţară, cât şi în statele Occidentale. Postul britanic BBC încearcă să explice de ce o astfel de măsură ar avea repercusiuni severe asupra ambelor părţi.