Fondurile Programului Iluminat Public, rezervate integral în 7 minute. Câte dosare au fost depuse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr de 469 de dosare de finanţare au fost depuse în cadrul ediţiei 2022 a Programului Iluminat Public, lansat vineri dimineaţa, potrivit datelor publicate de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Comunele primesc fonduri pentru îmbunătăţirea sistemului de iluminat public, Foto: Arhivă Adevărul
Comunele primesc fonduri pentru îmbunătăţirea sistemului de iluminat public, Foto: Arhivă Adevărul

UPDATE: 

Bugetul Programului Iluminat Public ar putea fi suplimentat cu 500 de milioane de lei, pentru organizarea unei noi sesiuni la sfârşitul lunii septembrie acestui an, a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Laurenţiu-Adrian Neculaescu.

Imediat după deschiderea înscrierilor în aplicaţia informatică dedicată Programului Iluminat Public 2022, fondurile alocate au fost solicitate integral de un număr de 469 de UAT-uri. Acest lucru ne demonstrează că există un interes deosebit la nivel naţional pentru accesarea proiectelor care vizează eficientizarea consumului de energie. În acest sens, voi face toate demersurile necesare, astfel încât la rectificarea bugetară din perioada imediat următoare, bugetul programului să fie suplimentat cu încă 500 de milioane de lei, pentru organizarea unei noi sesiuni la sfârşitul lunii septembrie", a spus Neculaescu.

- - -

Conform unui comunicat de presă al instituţiei, în şapte minute de la lansarea programului fondurile alocate, în valoare de 500 de milioane de lei, au fost rezervate integral.

,,Începând de astăzi, 19 august 2022, ora 10:00 a fost lansată sesiunea de înscriere a solicitanților unități administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraș sau municipiu în cadrul Programului Iluminat Public. În 7 minute de la lansare, fondurile alocate au fost rezervate integral.”, au transmis reprezentanţii AFM.

Potrivit acestora, finanţarea se acordă în funcţie de categoria unităţii administrativ-teritoriale, după cum urmează:

 - pentru comune cu o populaţie de până la 5.000 de locuitori - maximum 1.000.000 lei;

 - pentru comune cu o populaţie de peste 5.001 de locuitori - maximum 2.000.000 lei;

 - pentru oraşe - maximum 3.000.000 lei;

 - pentru municipii de rang 0 - municipiul Bucureşti - maximum 50.000.000 lei;

 - pentru municipii de rang I - maximum 6.000.000 lei;

 -pentru municipii de rang II - maximum 5.000.000 lei.

Finanțarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiție și în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanți.

„Acest program reprezintă un sprijin pentru comunele, oraşele şi municipiile din România care doresc să-şi modernizeze sistemele de iluminat public, întrucât proiectul de ghid prevede o finanţare de până la 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiţie. Aceste îmbunătăţiri se vor reflecta în optimizarea consumului de energie şi, implicit, în reducerea facturilor la utilităţi, precum şi în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, declara preşedintele AFM, Laurenţiu Adrian Neculăescu. 

Programul se adresează unităţilor administrativ-teritoriale organizate de la nivel de comună, oraş sau municipiu care pot beneficia de fonduri pentru îmbunătăţirea sistemului de iluminat public stradal prin folosirea unor tehnologii mai eficiente care să reducă semnificativ consumul de energie şi, implicit, factura publică.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite