Fonduri europene pentru ferme. Trei proiecte mici
0Cei care au pe lista de idei de afaceri 2015 şi un plan de obţinerea de fonduri europene pentru ferme au la dispoziţie câteva opţiuni atractive.
Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), care se va derula până în 2020, presupune o investiţie de 9,3 miliarde de euro, din care 8 miliarde sunt fonduri europene, iar restul din bugetul de stat. Iată câteva idei de proiecte mici care pot fi făcute prin fonduri europene pentru ferme:
Fonduri europene pentru ferme. Primii paşi pentru o fermă de pui free range
Cei care vor să înceapă o afacere în agricultură cu fonduri europene 2015 se pot gândi şi la o fermă free range cu pui de carne. Crescătorii de găini spun că o afacere cu pui de carne crescuţi în sistem free range ar necesite pentru început o afacere de aproximativ 7.000 de euro. Se poate începe cu un număr de aproximativ 600 de pui, pe care îi puteţi creşte în sistem free range.
Dacă o astfel de fermă este pe lista dumneavoastră de idei de afaceri 2015 trebuie să ştiţi că marele avantaj este faptul că astfel de ferme de tip free range, pentru care puteţi solicita şi fonduri europene 2015, sunt destul de puţine în România. Potrivit crescătorilor, pentru o fermă de 600 de pui de carne, crescuţi în sistem free range, ar fi nevoie de un buget pentru hrană de aproximativ 120 de lei.
Atât ferma bio, cât şi cea free range presupune ca găinile şi puii să aibă acces la aer liber, iar odihna să se facă pe stinghii. Diferenţa ar fi în faptul că cele bio trebuie să primească numai hrană produsă 100% bio, pe teren expertizat şi certificat în acest sens. O fermă free range de creşterea puilor de carne presupune ca păsările să aibă acces permanent la aer liber. Terenul trebuie să fie acoperit cu verdeaţă. Fiecare găină ar trebui să aibă cel puţin patru pătraţi disponibili.
Fonduri europene pentru ferme. Primii paşi pentru o fermă de vaci
Majoritatea crescătorilor de vaci spun în ultimii ani o fermă de vaci nu mai e chiar atât de profitabilă. Însă marea problemă pentru o fermă de vaci este de fapt piaţa de desfacere. Mai bine analizaţi toate posibilităţile pentru a vinde laptele şi brânzaturile şi apoi începeţi o fermă de vaci. De asemenea, se pot obţine şi fonduri europene pentru fermele de vaci.
Fermierii au şi câteva sfaturi pentru începători, cei care doresc să înceapă o fermă de vaci. Să presupunem că deja aveţi deja păşune şi un teren pentru producţia furajelor. Puteţi începe ferma cu aproximativ 15 vaci. O vacă de lapte de rasă costă, în medie, în jur de 2.500 de euro.
Pe lângă aceste investiţii, aţi mai avea nevoie de un buget pentru construirea unui grajd, care ar costa în jur de 10.000 de euro. Apoi mai aveţi nevoie de o sală de muls, un tanc pentru colectarea laptelului şi două mulgătoare, care ar mai costa în jur de 7.000 de euro. Unul dintre dezavantaje principale este că investiţia se recuperează destul de greu, în aproximativ 3-4 ani.
Fonduri europene pentru ferme. Primii paşi pentru o fermă de capre
Cei care vor să facă o afacere în agricultură se pot gândi la un poiect de fonduri europene pentru o fermă de capre. Crescătorii de animale spun că la început, pentru a face o fermă de capre, ai avea nevoie de aproximativ 15.000 de lei. E o afacere bună, mai ales că profitul ar veni destul de repede.
O capră costă în acest moment în jur de 300 de lei. Dacă vrei să obţii fonduri europene pentru o fermă de capre mică ar trebui să te gândeşti la aproximativ 30 de capete. Astfel, pentru început, doar în capre, ar trebui să investeşti în jur de 9.000 de lei.
De asemenea, atunci când faci proiectul de fonduri europene pentru o fermă de capre trebuie să te gândeşti şi la păşune. Pentru o suprafaţă de aproximativ 2 hectare ar trebui o investiţie în jurul a 6.000 de lei.