Fiscalitatea românească nu face diferenţa dintre lux şi ghetou

Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România (ANEVAR). Specialistul este de părere că simpla adoptare a unui sistem neutru - taxarea ad-valorem -, în care fiecare să plătească un

Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România (ANEVAR). Specialistul este de părere că simpla adoptare a unui sistem neutru - taxarea ad-valorem -, în care fiecare să plătească un procentaj fix din valoarea casei sau terenului pe care îl deţine, este mult mai corectă faţă de modul în care se calculează în prezent impozitul pe locuinţă.

Egalitate fiscală între sărăcie şi bogăţie
În Bucureşti, spre exemplu, stabilirea valorii de impozitare a unei locuinţe ţine cont de patru zone fiscale, denumite de la litera A - care echivalează cu centrul oraşului - până la D - adică periferia. Practic, zonele nu aduc diferenţe foarte mari în privinţa impozitului pe care îl suportă contribuabilul. Spre exemplu, proprietarul unui apartament cu două camere din Ferentari (zona D), având o suprafaţă de 50 mp, are de plătit anual un impozit de aproximativ 120 RON, în timp ce o locuinţă la fel de spaţioasă de pe bd. Magheru (zona A), situată într-un imobil cochet, este taxată cu 138 RON/an. "Asta, în situaţia în care cele două apartamente au aceeaşi vechime, pentru că proprietarii care au locuinţe construite înainte de 1950 beneficiază de reduceri de 15%", explică Vasile Murar, director în cadrul Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale Sector 2. Se ajunge astfel la situaţia în care o locuinţă cu aspect de ghetou se taxează similar cu luxul imobiliar, în condiţiile în care locuinţa din zona D se vinde în prezent cu mai puţin de 30.000 de euro, faţă de minimum 120.000 de euro - apartamentul din zona A. De reduceri la plata impozitului (-5%) beneficiază şi proprietarii locuinţelor construite în perioada anilor 1951-1977. Cu 10% mai puţin plătesc cei care deţin apartamente într-un imobil mai înalt de 3 nivele şi cu mai mult de opt apartamente.
Discrepanţe nu sunt numai între două zone evaluate diferit pe piaţă, ci şi în cadrul aceleiaşi zone. Proprietarul unei magherniţe din centrul vechi al Bucureştilor plăteşte la fel ca şi cel care are o locuinţă bine cotată din zona Universităţii.

Cine face evaluarea
Sistemul taxării proprietăţii la valoarea de piaţă pare dificil de pus în practică, mai ales că, în prezent, în România, nu există o bază de date imobiliară care să ofere nişte criterii clare de stabilire a impozitului. Mai mult, piaţa imobiliară românească a cunoscut în ultimii ani adevărate salturi la nivelul valorii caselor şi terenurilor, care au cunoscut astfel măriri de câteva ori. "Acestea sunt creşteri speculative, semn al unei pieţe imobiliare imature. Intrarea într-o piaţă unică va calma preţurile mai repede decât ne închipuim", mai adaugă Adrian Crivii. Specialistul este de părere că noile zonări fiscale ar putea fi stabilite, spre exemplu, pe suprafeţe mici, de maximum patru străzi, în care imobilele respective au valori de piaţă apropiate. Sarcina ar reveni tot primăriilor, acelea care cunosc cel mai bine situaţia din teren.