Fabrică de camioane pentru Armată, construită în judeţul Dâmboviţa. IVECO angajează urgent personal. Ce tipuri de camioane vor ajunge la militari
0Premierul Ludovic Orban a fost prezent marţi, la inaugurarea lucrărilor pentru realizarea fabricii de asamblare autocamioane, proiect al companiei IVECO, precizând că este vorba de o investiţie de 50 de milioane de euro, care va crea în primă fază 200 de locuri de muncă directe.
“Mă bucur să fiu astăzi prezent într-un moment important nu numai pentru comuna Petreşti, care este locul în care se face investiţia, dar important şi pentru judeţul Dâmboviţa şi pentru România şi pentru colaborarea dintre România şi Italia. Astăzi se inaugurează oficial lucrările pentru realizarea unei investiţii de o capacitate de producţie în România, o investiţie care valorează aproximativ 50 de milioane de euro, investiţie care va crea în primă fază 200 de locuri de muncă directe în această capacitate de producţie, dar, de asemenea, prin toate contractele cu furnizori autohtoni va genera dinamică economică, locuri de muncă suplimentare faţă de locurile de muncă care vor fi create efectiv în aceată capacitate de producţie”, a declarat Orban.
El a mai spus că investiţia face parte din programul de înzestrare a Armatei Române.
“Această investiţie este realizată în cadrul offsetului aferent contractului de înzestrare a Armatei Române cu vehicule produse de Iveco Defense. Trebuie să mai spun încă o dată care este politica Guvernului pe care îl conduc. Fructificarea programului de înzestrare a Armatei, un program pe zece ani de zile prevede alocarea unei sume de 90 de miliarde aproximativ pentru dezvoltarea capabilităţilor defensive pentru creşterea capacităţii Armatei Române de a face faţă oricărei provocări.
Acest program de înzestrare trebuie să aducă investiţii în cadrul politicilor de offset care să crească capacităţile de producţie din România, care să asigure transfer tehnologic, care să dezvolte noi capabilităţi de inovare, de cercetare şi de dezvoltare. Programul de înzestrare trebuie să genereze o relansare a producţiei de apărare din România, atât prin firme autohtone, cât şi prin firme partenere”, a mai transmis Orban.
El a reamintit că în acest sens a fost semnat un contract important, la Întreprinderea de Avioane Craiova, în valoare de 57 de milioane de euro pentru modernizarea avionului de fabricaţie românească Şoim.
Premierul Ludovic Orban a făcut marţi, o vizită în judeţul Dâmboviţa, pentru a participa la prezentarea proiectului companiei Iveco privind realizarea fabricii de asamblare autocamioane.
Ministrul Apărării Nicolae Ciucă afirma, în luna februarie, referindu-se la achiziţia de camioane militare IVECO, că, începând cu cel de-al 301-lea camion din cele 942, acestea se vor produce în România, locul în care vor fi produse urmând să fie decis de furnizor împreună cu structura responsabilă din Ministerul Economiei, Oficiul de Compensare a Achiziţiilor de Tehnică Specială.
Conform unui comunicat publicat in ianuarie de către Iveco Defence Vehicles, contractul subsecvent semnat cu MApN prevede patru tipologii de vehicule militare din gama Iveco High Mobility - 4x4, 6x6, 8x8 şi 8x8 Prime Mover - care la rândul lor vor fi împărţite în 16 variante diferite, cu o treime având cabină blindată.
Compania mai aminteşte că Armata Română a mai achiziţionat 57 de camioane militare de la Iveco în 2015 şi alte 173 de camioane militare în 2017.
Contractul prezent este parte a unui acord cadru semnat cu Iveco în urma unei mega-licitaţii lansate de MApN în iulie 2018. Licitaţia s-a incheiat în luna ianuarie a acestui an când a şi fost semnat cotractul. Totul după ce o serie de cotestaţii au fost respinse dei nstanţe.
Ce camioane ajung la militarii români
Conform contractului, în această primă fază, MApN urmează să se doteze cu peste 900 de camioane extrem de complexe din gama Iveco High Mobility - 4x4, 6x6, 8x8 şi 8x8 Prime Mover. O treime dintre ele vor avea cabină blindată (protecţie nivel 1) şi pregătită pentru blindarea ulterioară cu kituri în vederea creşterii nivelului de protecţie balistică şi antimină la nivelul de protecţie 2, respectiv 2a. Mai mult, vor fi dotate cu o trapă de acces de construcţie circulară care să permită montarea unei turele de armament calibru 12,7 mm, 7,62 mm sau 5,56 mm. În plus, aceste camioane tactice vor dispune de sistem automat de umflare din mers a pneurilor şi vor avea sisteme de propulsie extrem de sofisticate care vor respecta norma de poluare Euro 5 şi care vor avea alimentare duală, cu motorină şi combustibil de tip NATO. În fine, camioanele tactice mai sunt dotate cu troliu pentru autorecuperare şi sunt concepute ca să poată fi îmbarcate rapid în avioane militare de transport de tip C-130 Hercules.