Euro pune la pământ marjele din transporturi. Companiile de profil au expunere de până la 90% la fluctuațiile valutare
0Fluctuațiile recente ale cursului valutar au readus presiune asupra industriei de transport și logistică, un sector în care o mare parte a costurilor este influențată direct sau indirect de euro. Chiar dacă leul s-a mai stabilizat după episodul de depreciere de la începutul lunii mai, efectele se resimt în continuare în structura de costuri a companiilor.

Industria se confruntă oricum cu un context dificil, marcat de volume de marfă în scădere și presiuni constante pe marje, iar volatilitatea valutară amplifică aceste probleme.
Cursul euro: ușoară corecție la final de săptămână
Cursul oficial al Băncii Naționale a României arată că pe 25 mai, euro a fost cotat la 5,2467 lei, în scădere față de ședința de vineri, când nivelul era de 5,2488 lei. Diferența este de -0,0021 lei, adică o ajustare minoră, specifică unei piețe valutare stabile.
Cursul euro/leu a fost însă în creștere constantă din 14 mai, când euro a fost cotat de BNR la puțin peste 5,20 lei, pentru ca vineri să înregistreze valoarea de aproape 5,25 lei, față de vârful de cca 5,27 lei înregistrat la 6 mai.
Cum influențează cursul euro costurile din transport
În transport și logistică, expunerea la euro nu se limitează la un singur tip de cheltuială. Ea se regăsește în aproape toate componentele operaționale, de la transport internațional și leasinguri, până la chirii, combustibil, piese, mentenanță, anvelope sau servicii externe.
„În transport și logistică, impactul cursului valutar instabil nu se vede doar într-un singur cost și nici întotdeauna imediat. Transportul internațional, leasingurile, chiriile, combustibilul, piesele, mentenanța, anvelopele, echipamentele și serviciile externe sunt doar câteva dintre componentele influențate direct sau indirect de euro. Chiar dacă piața se stabilizează după un episod de depreciere, companiile rămân cu aceeași lecție, care se referă la modul în care acestea își pot construi costurile și operațiunile astfel încât să fie mai puțin vulnerabile la astfel de episoade de volatilitate”, explică Cătălina Zamfir, director Raben România.
Cât de expuse sunt companiile
Nivelul de expunere diferă semnificativ în funcție de tipul de activitate. Pentru companiile care operează preponderent pe piața internă, aproximativ 30% din costuri pot fi influențate de cursul valutar. În schimb, pentru operatorii de transport internațional, expunerea poate urca până la 90%.
Aceste procente nu înseamnă automat creșteri de preț, ci indică doar gradul în care fluctuațiile EUR/RON pot influența indirect costurile totale.
Diferențele dintre companii devin evidente mai ales în perioadele de instabilitate. Operatorii mari, cu experiență și contracte încheiate direct în euro, pot transfera mai eficient presiunea costurilor în relația cu clienții. În schimb, companiile mici și medii, aflate la început de drum, sunt mai vulnerabile și pot subestima impactul real al variațiilor valutare.
Mitul scumpirilor în lanț: de ce motorina n-ar trebui să umfle prețurile produselor de la raftCum se propagă efectul în economie
Impactul valutar nu apare simultan în toate costurile. În prima fază, se resimte în cheltuieli directe exprimate în euro, precum transportul internațional, leasingurile sau serviciile de depozitare.
Ulterior, apare un al doilea val de presiune, mai puțin vizibil: piese, mentenanță, anvelope, echipamente sau servicii furnizate industriei logistice. Aceste costuri sunt mai greu de anticipat și mai dificil de transferat în prețurile finale.
Importatorii, printre cei mai expuși
Unul dintre cele mai vulnerabile segmente este cel al importatorilor. Pentru aceștia, fluctuațiile de curs pot afecta direct marjele de profit, chiar și în cazul bunurilor deja vândute.
Situația apare frecvent atunci când mărfurile sunt achiziționate în valută, vândute în lei, iar plata către furnizorul extern se face ulterior. Dacă între momentul livrării și cel al plății cursul se modifică, diferențele pot reduce semnificativ profitul sau pot genera pierderi.
În plus, termenele de plată mai lungi amplifică presiunea asupra fluxului de numerar, afectând stabilitatea financiară a companiilor.
Cum ajunge presiunea la consumator
Deși transportul reprezintă, în general, doar 5% până la 10% din prețul final al produselor, efectele volatilității valutare se propagă în lanț prin mai multe etape ale economiei.
Costurile de producție, import, depozitare, transport și distribuție se cumulează, iar în final pot influența prețurile plătite de consumatori.
Soluțiile industriei: eficiență și optimizare
În fața acestor presiuni, companiile încearcă să reducă impactul prin optimizarea operațiunilor. Printre soluțiile cele mai utilizate se numără consolidarea transporturilor, creșterea gradului de încărcare, planificarea mai atentă a rutelor și eficientizarea fluxurilor de marfă.
Pentru operatorii care dețin flote proprii, externalizarea către rețele de grupaj poate reprezenta o alternativă eficientă, mai ales în perioade cu volume fluctuante.
Rețelele de grupaj permit transportul mărfurilor mai multor clienți în același camion, reducând costurile și optimizând traseele. În același timp, se reduc manipulările suplimentare și timpii de tranzit.
„În perioade de volatilitate, companiile nu pot controla întotdeauna cursul valutar sau contextul economic, dar pot controla modul în care își planifică transporturile, gradul de încărcare, frecvența livrărilor și partenerii cu care lucrează. O rețea logistică matură înseamnă acoperire geografică, dar și capacitatea de a-și adapta rapid rutele, volumele și soluțiile la realitate”, adaugă Cătălina Zamfir.






















































