Drumul Expres Focșani–Brăila intră în linie dreaptă. Guvernul a aprobat exproprieri de 36 milioane de lei pentru demararea lucrărilor
0Guvernul a dat undă verde vineri, 26 iunie, exproprierilor pentru Drumul Expres Focșani–Brăila, investiție care va asigura legătura dintre Autostrada Moldovei A7 și podul peste Dunăre.

„Încă un pas important pentru Drumul Expres Focșani- Brăila! Astăzi am aprobat în Guvern hotărârea privind exproprierile necesare pentru realizarea acestui proiect strategic. Proprietarii vor fi despăgubiți cu aproximativ 36 de milioane de lei. Acest pas este obligatoriu, în vederea demarării lucrărilor în forță până la finalul anului”, a transmis secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, pe FB.
Proiectul se află în prezent în etapa de proiectare și este descris de oficiali drept cel mai lung tronson de drum de mare viteză atribuit printr-un singur contract în România.
„El va conecta Autostrada Moldovei A7 cu podul peste Dunăre de la Brăila și, mai departe, cu Galați, Tulcea și Constanța, oferind o legătură rapidă între Moldova și Dobrogea. În paralel, actualizăm proiectul tehnic pentru a integra noile standarde pe care le-am introdus pentru drumurile expres”, a precizat Horațiu Cosma.
De asemenea, proiectul tehnic este actualizat pentru a integra noile standarde de siguranță impuse pentru drumurile expres. Una dintre modificările importante vizează introducerea benzii de urgență, similară celei de pe autostrăzi.
„Am decis această modificare pentru a crește siguranța rutieră și pentru a evita situațiile pe care le întâlnim astăzi pe Drumul Expres Craiova - Pitești, unde acostamentul îngust nu oferă condiții suficiente pentru opririle de urgență”, a mai explicat secretarul de stat.
Această schimbare va aduce mai multă siguranță pentru participanții la trafic, intervenții mai rapide în caz de incidente și o infrastructură aliniată standardelor moderne.
Drumul Expres Focșani–Brăila va avea o lungime de 73 de kilometri și va include 57 de poduri și pasaje, precum și 6 noduri rutiere.























































