Danone pune la dispoziţia cercetătorilor colecţia sa istorică de tulpini de bacterii. Cum ar putea revoluţiona agricultura şi medicina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania franceză Danone a decis să îşi sărbătorească aniversarea de 100 de ani anunţând că pune la dispoziţia cercetătorilor colecţia istorică de 1.800 de tulpini de bacterii, ceea ce deschide larg porţile către explorare şi folosirea fermentaţiei în domenii precum agricultura şi medicina.

Mai precis, Danone va acorda acces la colecţia sa actuală de 193 de tulpini de bacterii de fermentaţie lactică şi bifidobacteriană depozitate la centrul de resurse biologice al Institutului Pasteur, din Franţa. De asemenea, Danone va pune la dispoziţia cercetătorilor din toată lumea colecţia sa de peste 1.600 de tulpini de bacterii din centrul său de cercetare şi inovaţie din Paris Saclay.

În prezent, Danone utilizează doar câteva din aceste tulpini în procesul de fermentaţie prin care produce iaurturi. „Probabil, una dintre cele mai importante comori pe care le asamblat compania noastră este colecţia de tulpini de bacterii. Folosim doar o fracţiune din ele, în ziua de azi. Ştim însă, în urma discuţiilor cu oameni de ştiinţă, fermieri, inovatori, start-up-uri, că ele ar putea avea mai multe aplicaţii decât cele din prezent”, a declarat Emmanuel Faber, preşedintele şi CEO-ul Danone, în cadrul Summit-ului „The Love Behind Food”, organizat de compania franceză pentru a marca aniversarea a 100 de ani.

Faber a explicat că această decizie, luată într-un moment în care sistemul alimentar şi societatea se confruntă cu o serie de provocări fără precedent, va ajuta compania ca alături de cercetătorii lumii să contribuie la progresul către o lume mai sănătoasă şi mai durabilă. „Vom deschide această colecţie pentru cercetare, care poate fi despre cum putem îmbunătăţi valoarea nutritivă a alimentelor prin fermentare, prin tulpini. Se poate aplica şi pentru produsele nealimentare, pentru că ştim că fermentaţia poate reduce emisiile de metan ale vacilor”, a precizat el, în contextul în care aceste emisii sunt al doilea cel mai mare gaz cu efect de seră. Faber a mai spus că cercetarea ar putea contribui la „îmbunătăţirea şi facilitarea recuperării solului, care este atât de important pentru viitorul agriculturii şi, prin urmare, pentru produsele alimentare”.

Anunţul a fost bine primit de Institutul Pasteur, un centru recunoscut la nivel internaţional pentru cercetarea biomedicală, cu o reţea de 32 de institute din întreaga lume.

Implicaţiile anunţului                                                                        

Soluţiile lactice şi bifidobacteriene - bacterii speciale care pot fi utilizate, de exemplu, pentru a produce iaurturi şi lapte fermentat - pot avea o serie de utilizări suplimentare, atât pentru aplicaţii alimentare, cât şi pentru cele nealimentare, dintre care multe nu au fost explorate sau utilizate în totalitate.

Acestea ar putea contribui la rezolvarea unei serii de provocări privind sănătatea, societatea şi mediul, inclusiv:

- creşterea diversităţii produselor alimentare fermentate naturale şi dezvoltarea de produse lactate cu valoare adăugată mai mare pentru a asigura un flux mai mare de venituri pentru agricultori;

- reducerea pierderilor de culturi şi alimente, prin prevenirea creşterii ciupercilor, a bacteriilor şi a viruşilor pe culturi, precum şi pe alimentele recoltate şi depozitate;

- protejarea şi regenerarea solului;

- atenuarea emisiilor de metan de la vaci;

- reducerea consumului de antibiotice şi a răspândirii rezistenţei la antibiotice, atât la animale, cât şi la oameni;

- dezvoltarea de metode mai uşoare de livrare a medicamentelor sau a vaccinurilor la om.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite